Motto: "V-am lăsat săraci şi proşti. Vă găsesc şi mai săraci, şi mai proşti" (Constantin Brâncuşi, la revenirea în România, 1938)
Întră-o ţară care investeşte entuziast în problema mântuirii neamului, dar care nu dă doi bani pe repatrierea (contra cost!) a unei opere brâncuşiene, bântuie tot mai abitir preocupările reconsiderărilor festiv-instituţionale (fastuoase, unele ridicole şi inutile, pe alocuri groteşti) a personalităţilor culturale marginalizate / înjurate acasă, dar care şi-au dobândit notorietatea în Occident. George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen (devenit) Ionesco, sunt exemple binecunoscute pentru zelul unor culturnici de tip nou de a-i "româniza" - acum, după moarte, când ei, oricum, nu prea mai au încotro...
Brâncuşi - dacă nu cel mai mare, atunci cel mai bine vândut pe piaţa artei universale - este obiectul unui asalt continuu. Mai întâi, un vremelnic ministru al (in)culturii - al cărui nume nu-mi scapă,
Citeste tot pe
Agenda LiterNet