In ciuda aparentelor si a convingerilor foarte multor cititori, specializati sau nu, ai lui Pirandello, Sase personaje in cautarea unui autor nu e o piesa tipica pentru dramaturgia lui – motiv, s-ar putea spune, pentru care e si, probabil, cel mai modern text pirandellian si unul dintre putinele care, speculat in substanta sa, s-ar putea transforma intr-un fascinant discurs despre lumea (si teatrul) de azi. Si asta, profitind din plin de cursivitatea si savorile traducerii lui Alice Georgescu, folosita de Ciulei in montarea de la Bulandra.
Ce-ar fi daca Sase personaje... n-ar mai fi o piesa despre incapacitatea teatrului de a reproduce viul realitatii, despre iluzie si esecul ei, si ar fi una despre brusca irumpere a faptului divers (ca tema teatrala) intr-un teatru intretinut artificial in iluzia celui de-al patrulea perete? Povestea cu care vin cele sase personaje e o dramoleta dintre acelea pe care le auzim zilnic la Monica sau Iarta-ma, atit de banala in mantia ei de tragedie
Citeste tot pe
Observator Cultural
