editeaza

• 1
• 2
• 3

• După cădere de Crenguţa Manea sursa: Teatrul azi
  Spectacolul SatisFUCKtion, după piesa La ţintă de Thomas Bernhard, începe în holul îngust de la intrarea Teatrului Foarte Mic; o scenă în două personaje se desfăşoară în mijlocul publicului: spectatoare entuziastă, Fiica, toată o emoţie în cascadă, îl sufocă pe Autorul Dramatic cu întrebările şi admiraţia sa, după succesul reprezentaţiei de premieră la care tocmai participase. Apoi, urcăm în sală, unde Valeria Seciu (Mama) e ghemuită într-un scaun, în spaţiul de joc delimitat de cele două paralele pe direcţia cărora sunt aranjate gradenele spectatorilor; actriţa îşi plasează personajul, cu uşurinţă şi exactitate, pe variabile paliere de energie – dispune de un performant „potenţiometru“! – pentru a regla relaţia cu spectatorii: nu o scăpăm din priviri, în timp ce ne căutăm locurile, încercând să nu pierdem micile gesturi ale acesteia.
  (…)
  Noua premieră de la Teatrul Foarte Mic reface colaborarea dintre Theodora
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Scapă cine poate de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Cea mai recentă montare de la Teatrul Foarte Mic din București, Satisfucktion – în original, textul se numea La țintă –, este imaginea vie, de aproape două ore, a felului cum nici măcar o mare actriță (Valeria Seciu) nu poate salva o piesă, fie și a lui Thomas Bernhard, intrată într-un mecanism de spectacol greșit din start.
  Tradusă minunat de către Victor Scoradeț în urmă cu niște ani, La țintă a avut succesive tentative de punere în scenă, la același teatru, pînă să poată fi dusă la bun sfîrșit de Theo Herghelegiu – și e, teoretic, cel puțin, textul ideal pentru Valeria Seciu. Maestru absolut al mizantropiei, al descrierii impasibile a haznalelor vieții și ale personalității umane, Bernhard are o aplecare specială pentru lumea teatrului (cu toții ne amintimCreatorul de teatru, de la Teatrul ACT, după piesa lui, Cabotinul, cu Marcel Iureș; țintele dramaturgului austriac sînt cel mai adesea intelectualii universitari,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• O Satisfucktion parțială de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  În Am Ziel (La țintă), Thomas Bernhard se abate o clipă de la preocuparea sa de bază: beștelirea austriecilor și, în general, a speciei umane. Se abate e un fel de-a spune. Pentru că, dacă nu-și bombăne pe față semenii, o face implicit, descriindu-i în cele mai negre culori: proști, egolatri, neîndurători, frivoli, complet lipsiți de dragoste, de înțelegere; iar bunătatea, cînd e, se ascunde în sufletul chinuit al vreunui înapoiat mintal.
  Valeria Seciu joacă aici rolul unei foste mari actrițe care trăiește exclusiv din amintirea gloriei trecute, a vieții înlesnite alături de un soț bogat pe care nu l-a iubit – cum nu și-a iubit nici copiii. A unei vieți de care, o știe bine, și-a cam bătut joc. Monologhează întruna, fiicei nu i se adresează, de fapt, decît ca să-i ceară ceva, să o mîne la treabă. Fiica e ușor retardată, pare să aibă mintea și sufletul rămase într-o adolescență foarte timpurie – nimic patologic însă.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Surprize ... triste de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Cine întâlnește afișul acestui spectacol, dacă prețuiește teatrul, va fi entuziasmat și curios să îl vadă, pentru că numele indicate sunt personalități cunoscute, precum Valeria Seciu în rolul principal din “SatisFUCKtion … “, autor fiind Thomas Bernhard și regizor, Theo Herghelegiu. După vizionarea acestei “farse”, cum specifică și afișul, va fi însă, deziluzionat de spectacol.
  Dramaturg și romancier austriac, Thomas Bernhad, personalitate controversată, este și a fost mereu prezent în repertoriile teatrelor noastre, în special cele independente. Amintim doar, “Creatorul de teatru”, unul din primele spectacole ale Teatrului Act, având în distribuție pe Valeria Seciu și Marcel Iureș, regia Alexandru Dabija, care se joacă de zece ani. O preocupare marcantă în scrierile lui Thomas Bernhard rămâne discuția despre dramaturgie, teatru și rostul acestei arte. Și în “SatisFUCKtion …” – un titlu ce nu presupune …
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• No satisfaction de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Personajul interpretat de Valeria Seciu în spectacolul „Satisfucktion” de la Teatrul Foarte Mic cred că e o fostă actriţă, ajunsă la vârsta senectuţii, a ratării, la momentul în care singura formă de existenţă pare a fi re-povestirea, re-citirea, re-interpretarea unor momente din viaţă: un soţ pe care nu l-a iubit şi cu care s-a căsătorit din interes pentru că avea o oţelărie şi o casă la malul mării, micile şi nevinovatele escapade, copiii, voluptatea eşecului. Textul lui Thomas Bernhart e interesant, un bun pretext pentru a aduce la rampă o artistă de diamant aşa cum e Valeria Seciu. Chiar dacă, trebuie să recunosc, constat că s-a format o modă, să distribui actori mari în roluri de foşti mari actori. Actorii noştri mari sunt suficient de viguroşi profesional încât să joace marile personaje dramatice, sau, mă rog, şi altceva decât ex-glorii prăbuşite în bătrâneţe şi uitare. Mi se pare - deja - un truc afectiv destul de ieftin.
  Citeste tot pe Port.ro
• Valeria Seciu, cu un rol de compoziţie de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Naţional
  Nu ştiu dacă Valeria Seciu a mai avut un rol de compoziţie şi de o asemenea întindere precum cel din spectacolul "SatisFUCKtion", jucat recent la Teatrul Foarte Mic. E rolul unei Mame, personajul principal din ceea ce autorul – dramaturgul austriac Thomas Bernhard – numeşte "un fel de scriere dramatic-simfonică în două părţi", pe care el a intitulat-o "La ţel" ("Am ziel", traducerea aparţine lui Victor Scoradeţ).
  
  Montarea de la "Mic", în regia lui Theo Herghelegiu, ne este prezentată ca "o farsă", cu titlul "SatisFUCKtion", alături de Valeria Seciu jucând trei actori tineri: Florina Gleznea (în rolul Fiicei), Cristian Popa (Autorul) şi Mihaela Popa (O fată). Scenografia e semnată de Dan Titza.
  
  Textul original este mult mai mare ca volum decât ceea ce conţine spectacolul de două ore. S-a tăiat... S-ar fi putut crea lejer un recital actoricesc, dar Valeria Seciu, care a descoperit acest text dramatic acum vreo zece ani, în acelaşi timp cu
  Citeste tot pe Jurnalul Naţional
• Valeria Seciu în "SatisFUCKtion", un spectacol captivant de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  Într-o societate mecanizată, cu valori şi păreri impuse, apariţia unei femei care priveşte către trecut şi către mare, desprinsă parcă de timp, este şocantă. Ritmul în care trăieşte este altul decât cel cu care suntem obişnuiţi, cel al străzii. Oglinda în care se priveşte nu-i arată lucruri frumoase, însă, spre deosebire de noi, ea are curajul să o privească.
  Valeria Seciu a devenit o emblemă a Teatrului Mic, identificându-şi cariera cu existenţa acestei scene. Magnetică, ingenuă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere sau fiere, nu şi-a dezamăgit niciodată publicul.
  În rolul Mamei din "SatisFUCKtion" trece cu uşurinţă de la frustrarea neîmplinirii în viaţa personală şi raportarea la trecut (întruchipat de Mihaela Popa) la dependenţa cu urme de afecţiune pe care o simte pentru
  Citeste tot pe Cotidianul
• „Satisfucktion“, fereastra incomodă şi opacă de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Acum doi ani, regizorul Claudiu Goga monta la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov „Puterea obişnuinţei“, de Thomas Bernhard, cunoscut dramaturg austriac apreciat mai mult în străinătate decât în ţara natală, cu care a fost până la moarte şi după în război. Lupta a fost deschisă şi iremediabilă, căci scriitorul, unul dintre cei mai importanţi creatori din Austria postbelică, a interzis prin testament punerea în scenă a pieselor sale şi publicarea postumă a unor scrieri în ţara natală. „Puterea obişnuinţei“ desluşea pe scenă un mecanism ineluctabil: mica istorie personală a fiinţei umane, care nu are de ales şi trebuie să trăiască. Povestea bătrânului care-şi petrece anii exersând un cvintet de Schubert era relevantă pentru absurdul, dar şi pentru farmecul de neînţeles al vieţii.
  Puţin montate în România, piesele acestuia, în care singurătatea, alienarea şi lipsa speranţei delimitează o lume înstrăinată de umanitatea
  Citeste tot pe Yorick
• Recenzie: Satisfucktion – Teatrul Foarte Mic de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Satisfucktion: un titlu sugestiv care creează un nivel de așteptare ce nu e însă nicicum... satisfăcut.
  Spectacolul reușește să fie în primul rând bizar și să exprime o senzație acută de labilitate, de anomalie, de ciudățenie inefabilă. Per total are fragmente interesante, bine scrise și interpretate, dar contaminate de breșe ce plictisesc și de căderi ce nu prea mai reușesc să reanimeze pulsul acțiunii.
  Mai pe larg: un decor ce sugerează interiorul, deși suprafața scenei e acoperită cu iarbă artificială, străpunsă pe alocuri de becuri și felinare scurte (ale căror sens scapă la o primă analiză) și punctată de cufere din care se tot scot și se îndeasă haine (toate lăbărțate, negre, diforme), iar într-unul dintre capetele scenei, un șifonier mare, prevăzut în interior cu o tablă netedă ce reflectă decorul ca o oglindă. Acțiunea gravitează în jurul a două personaje feminine, mamă și fiică, legate de o relație patologică,
  Citeste tot pe Metropolis online