Nu-mi place să critic. Nu pentru că n-aş avea o fire meschină şi certăreaţă (am, şi mi-e ruşine, dar ce să fac?!), ci pentru că ştiu cât de grea şi de ingrată e munca actorului, în general, şi a actorului de teatru în România, în special. În plus, cunosc prea bine imensul orgoliu al artiştilor de orice fel (iar actorii sunt cei mai exageraţi), şi mentalitatea lor vindicativă, aşa că-ncerc să stau departe de belele. Dar când asist la o piesă ca asta*, mi se pune pata, pur şi simplu. De mult nu mi s-a mai întâmplat să ies din sală în timpul spectacolului, înjurând de cele sfinte (ceea ce nu este frumos).
Lend Me a Tenor (titlul original) este o micuţă comedie americană, scrisă de un american pentru americani, sau mai exact pentru cei din America rurală, persoane probabil onorabile, decente şi la locul lor, dar care au o idee foarte vagă despre teatru. Spre tristeţea mea, admit că şi trei sferturi din publicul românesc are cam aceeaşi
Citeste tot pe
Academia Cațavencu