editeaza

• Doriţi o piesă clasică sau una contemporană? de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  Poate cea mai metafizică dintre piesele lui Eugène Ionesco continuă să ne răscolească existenţa, pe care o credem, sau vrem cu disperare să o credem, plină de sens şi de evenimente importante. Ionesco ne arată, fără menajamente, golul în care ne zbatem, o imagine a omenirii în căutarea propriei identităţi şi a unui scop care să ne justifice viaţa. Căutare iluzorie. Suntem resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face încă o ciorbă pe cinste, spune bătrânul din piesă. Spectacolul poartă marca regizorului Felix Alexa.
  “Ionescu a traversat de câţiva ani bine cunoscutul «purgatoriu» post-mortem care azi pare să se încheie. O confirmă câteva mari spectacole care îl tratează într-o altă perspectivă, perpsectiva unde concretul cotidian, burghez, se impune ca bază indipensabilă pentru viziunea «ionesciană». La Madrid, «Regele moare», în regia lui José Luis Gomez, pleacă de la acest prealabil iniţial, la Paris
  Citeste tot pe Cotidianul
• Interesant, „sans plus” de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Scaunele, una dintre cele mai reprezentative şi jucate piese ale „primului Ionesco”, a văzut pentru prima dată luminile rampei la 22 aprilie 1952 la Teatrul Lancry, în regia lui Sylvain Dhomme. S-a observat încă de atunci complexitatea textului, amestecul de tragic şi comic, faptul că „jucăuşul” Ionesco, aşa acum apărea în piesa de debut, Lecţia, formula în acest text întrebări tulburătoare despre semnificaţia vieţii şi inevitabilul morţii. S-a mai pus i­mediat în evidenţă caracterul metafizic al piesei, s-a vorbit despre felul în care dă ea expresie tristeţei eşecului. Într-un studiu recent dedicat Scaunelor, publicat în nr. 742 din săptămâna 25-31 mai al revistei 22, Matei Călinescu subliniază că „Bătrânul şi Bătrâna reprezintă omenescul în diferitele lor posibilităţi de a eşua dureros, ca urmare a eşecului originar”. Cei doi reprezintă un cuplu. El de 95 de ani, Ea de 94 de ani — ce descoperă marea farsă a vieţii,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Ploua infernal de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Zi de duminică. Ciudată. Într-o parte a oraşului este potop, în cealaltă, soarele se lăţeşte pe cerul senin. Apoi, situaţia se inversează. O dată, şi-ncă o dată, şi-ncă o dată"Oraşul întreg pare că se învîrteşte într-un carusel imens. Senin-ploaie, senin-ploaie, ploaie-ploaie, ploaie. "Apă cît vezi cu ochii"". Mi s-a murat şi sufletul. Merge şi-aşa. Ştiam că seara mă duc la Bulandra ca să văd Scaunele lui Eugčne Ionesco, în regia lui Felix Alexa, o coproducţie a Institului francez cu Municipalul. Toată după-amiaza m-am uitat pe geam şi m-am gîndit la Vlad Mugur. La orele din zilele şi din nopţile în care am discutat acest text absolut extraordinar al lui Ionesco. În ierarhiile mele. Vlad Mugur era îmbibat pur şi simplu de fizica şi metafizica fiecărui cuvînt, de ritmurile experienţelor unor vieţi acumulate în doar cîteva cuvinte, de invenţia lingvistică, de spaime de tot felul. Piesa îl bîntuia, îi neliniştea mintea şi
  Citeste tot pe România literară
• Tensiuni scrâșnite de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Efect de coliziune
  
  43 de secunde. Un declic intempestiv si congestionat. Durata in care nasterea este rememorata si devine obsesie generatoare de angoase puternice. Inutilitate, frustrare, neputinta. Nasterea ca o iesire brutala la suprafata, ca un puseu eruptiv care predispune la arderi succesive. Spectacolul Chip de foc induce o tensiune exploziva, un soc care te tine permanent in priza. Nu e vorba doar de neputinta comunicarii intre parinti si copii, ci, mai ales, de lipsa unei afectiuni care sa salveze instrainarea, sa-i diminueze persistenta. E tonul didactic, abrupt, pe care cei doi copii – Olga si Kurt – il percep ca pe o insurmontabila bariera.
  
  Incestul dintre ei e tocmai proba cea mai evidenta a nevoii de a fi iubiti intr-un fel sau altul. Nimic nu-i poate aduce pe aceeasi lungime de unda cu cei doi parinti care isi consuma derizoriu si grotesc existenta banala, disperati dupa certitudini, fara sa stie ce se intimpla cu adevarat. Tatal e un fel de news-coholic,
  Citeste tot pe Observator Cultural