editeaza

• 1
• 2

• Despre viaţa insectelor Frunzei Grand de Ana-Maria Nistor sursa: Luceafărul
  Am recunoscut că am o slăbiciune pentru ei şi mă bucur că mi se (re)confirmă aşteptările, cu plăcută surprindere, cu fiecare proiect. Dar nu e vorba despre orgoliul stupid al celui care stă pe margine şi zice „v-am spus eu că sunt buni, încă de la început”, de parcă valoarea desfăşurată în timp a unui artist ar depinde de cei de la galerie... Este o dovadă în plus că nu avem de-a face cu un accident, ci cu o constantă a calităţii urmărită cu asiduitate.
  Ca să-mi confirm, în primul rând, mie însămi cele tocmai zise, nu am vrut să scriu (iar!) despre trupa lui Frunză imediat după premiera cu Scene din viaţa insectelor. Am dat deoparte subiectul intenţionat şi cu părere de rău, aşteptând să treacă nişte luni bune ca să mai văd o dată spectacolul. L-aş revedea oricând şi nu o spun cu tremur de femeie impresionabilă, ci cu luciditatea unui om care, vrând-nevrând, merge des la teatru. Mai mult, aş organiza, de ar fi posibil,
  Citeste tot pe Luceafărul
• De ce trăim? de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  În Scene din viaţa insectelor, fraţii Karel şi Josef Čapek se întreabă, în esenţă, un singur lucru: de ce trăim? Noi, oamenii, de ce trăim? Care e scopul? Sau scopurile? Atunci, la momentul scrierii textului, în 1921, în Cehoslovacia post-unire şi post-război, şi acum, în 2012, la momentul punerii în scenă a textului de către Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand, în România post-comunism şi post-modernă, întrebarea capătă accente dramatice. E foarte posibil ca dintre lucrurile cu adevărat importante ale clipei, interogaţia în legătură cu scopul prezenţei noastre în această viaţă să fie chestiunea supremă.
  Trăim ca să mergem? De pildă, în club? Trăim ca să facem sex? Trăim ca să mâncăm? Trăim ca să facem copii? Trăim ca să ne creştem copiii? Trăim ca să strângem averi? Trăim ca să dăm în cap celor care fac avere? Asta e tot?
  Dar asta, într-un fel sau altul, fac şi celelalte fiinţe de pe acest pământ. Insectele,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• După chipul și asemănarea noastră de Andrei Vornicu sursa: Art Act Magazine
  Directorul de scenă Victor Ioan Frunză continuă seria de experimente teatrale (după Familia Tót și Furtuna) la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ cu spectacolul Scene din viața insectelor, sau, mai scurt, Insecte. Subintitulat „mister psihedelic muzical“, spectacolul își justifică triplul atribut și îl realizează prin mijloace prin excelență ludice.
  Cu foarte puține excepții, toți actorii interpretează roluri de insecte, dar creează personaje care simt, acționează și reacționează în manieră specific umană, fiindcă spectacolul este, în fapt, un colaj de ipostaze pur umane, deghizate poznaș în parabole care ne privesc în mod direct, în cursul vieții noastre obișnuite.
  Bahice
  Insecte începe cu monologul unui Bețiv (George Costin) care, acompaniat doar de un reflector cu care își autodelimitează perimetrul, plonjează într-o tiradă asupra sensului vieții proprii și a vieții în general. Oferind drept exemplu
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Înalt tâlc moral şi estetic de Mircea morariu sursa: Adevărul
  Regizorul (directorul de scenă, cum îi place să fie numit pe afişe şi în caietele de sală) Victor Ioan Frunză mărturisea într-un interviu recent, acordat Ancăi Rotescu şi publicat în cartea Scene în dialog (Editura ArtPress, Târgu Mureş, 2012), că nu a reuşit niciodată să îşi refacă pe vreo altă scenă spectacolele trecute.
  Deşi a încercat o dată acest lucru cu Tom Paine, montat mai întâi cu studenţii, pe atunci, Academiei de Teatru, azi Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Au existat, e adevărat, revizitări de texte, însă felul în care acestea au fost edificate scenic e complet diferit de ediţia princeps. Contrasemnez afirmaţia lui Victor Ioan Frunză şi adaug drept argument nu doar modul complet diferit în care a fost repaginat şi reformulat scenic Visul unei nopţi de vară, în 2006, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, prin comparaţie cu versiunea din 1999 de la Naţionalul clujean, ci şi montarea din 2012 a piesei Din viaţa
  Citeste tot pe Adevărul
• Teoria efemeridei de Doru Mareș sursa: Yorick
  Când scriau, în 1921, piesa de teatru Viaţa insectelor, fraţii Čapek – Karel şi Josef – nu aveau cum şti, dar îşi presimţeau cu certitudine statutul la fel de fragil ca al personajelor lor. Cu atât mai mult cu cât fiecare şi-a făcut din viaţă şi din operă un exerciţiu de libertate. Adică de normalitate. Ajungând pe locuri fruntaşe în topul duşmanilor nazismului (hazul e că, o vreme, după al Doilea Război Mondial, au fost pe lista autorilor interzişi şi de comunişti): primul a „scăpat” îmbolnăvindu-se şi murind înainte de arestare, al doilea a sfârşit în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen.
  Preluându-le textul pentru spectacolul Scene din viaţa insectelor, echipa de creaţie Adriana Grand – Victor Ioan Frunză confirmă încă o dată deplinătatea maturităţii artistice şi capacitatea teribilă de a lucra de la sixtine fresce michelangioleşti, precum Îngeri în America, până la bijuterii de orfevru ca Furtuna ori
  Citeste tot pe Yorick
• „Scene din viaţa insectelor”, un „mister” cu efect subversiv de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Deşi se întâmplă într-o aură de relativă discreţie, fără să facă prea mare tam-tam în presă, ceea ce a construit Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” este un adevărat laborator teatral, care a produs până acum trei spectacole: „Furtuna”, „Familia Tot” şi, cel mai recent, „Scene din viaţa insectelor”. Într-o lume teatrală în care se vorbeşte mult despre experiment, Victor Ioan Frunză chiar face experiment. Într-o lume teatrală în care mai nimeni nu le oferă şanse tinerilor, Victor Ioan Frunză creează o trupă bine sudată, cu care face cercetare teatrală. Într-o lume teatrală în care pentru cultură banii se găsesc greu şi sediile la fel, Victor Ioan Frunză creează la Centrul UNESCO un mic teatru, cu publicul lui.
  „Scene din viaţa insectelor” de Karel & Josef Capek, a treia producţie, care a avut premiera la acest început de an, continuând cercetarea începută cu celelalte două,
  Citeste tot pe Yorick
• Oameni, fluturi, greieri şi furnici – Milioane de specii. O singură viaţă de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Ne adorăm copiii ca pe lumina ochilor, facem sacrificii de dragul lor şi muncim din zi şi până-n noapte să agonisim. Visăm la o familie frumoasă şi la un cămin fericit, oricât ar fi de mic. Aparţinem unei naţii în numele căreia ne sacrificăm cu onoare. Iubim, trăim, suntem mai devreme sau mai târziu prădaţi şi ne stingem cu o ultimă arie sublimă. Suntem scorpioni, gândaci, greieri, fluturi, furnici, nimfe şi paraziţi. Sau poate oameni? Vieţuitoare de o specie sau alta, diptere, moluşte, coleoptere, arahnoide şi homo-sapiens ne ducem existenţa cu egoism, ghidaţi de aceleaşi legi ale firii pentru care frumosul şi sublimul sunt doar categorii estetice, inventate din nevoia stupidă de clasificare şi de ordine. Entropia îţi vede de drumul ei constant şi o interesează prea puţin ce înseamnă dreptatea.
  Moftul unora e raţiunea de a trăi a celuilalt, plăcerea mea înseamnă chinul tău şi o viaţă este egală cu o alta. Natura nu ne bagă în
  Citeste tot pe Yorick