Scrisoare către Casandra, piesa portughezului Pedro Eiras, aminteşte de romanul lui Mihail Şişkin – Scrisorar. De pe front, un soldat trimite iubitei sale o ultimă epistolă, în care descrie hidoşenia contaminantă a războiului, folosind ca medicamente vindecătoare amintirile iubirii lor. Ea încearcă să citească printre rînduri şi să înţeleagă lucruri nespuse care ar putea justifica tăcerea ce a urmat, folosindu-se de capacitatea de a previziona viitorul, nu ca de o însuşire extraordinară, magică, ci mai degrabă ca intuiţie. Astfel, referirea din titlu la personajul antic vizionar vizează luciditatea lecturii (a „citirii“), care, însă, nu e salvatoare, aşa cum nici Casandra, cu toate viziunile sale, nu a salvat niciodată nimic.
În spectacolul de la Unteatru, regizat de Andreea şi Andrei Grosu, cele două monoloage – scrisoarea soldatului Jose şi lectura critică a iubitei sale Vera – se repetă pentru a lumina unghiuri ascunse,
Citeste tot pe
Dilema Veche