editeaza

• 1
• 2
• 3

• Scrisoare către Mălăele despre scrisoarea găsită de Mălăele... de George Stanca sursa: Adevărul
  Aş putea să scriu o cronică teatrală într-o revistă de o sută de exemplare. Literară. O vor citi specialiştii, snobii sau oamenii reali de cultură. O vei reţine tu pentru un program de sală. Dar eu vreau să ştie toată lumea, să te pârăsc, cu ce ai făcut cu „Scrisoarea” ta după Caragiale. Îţi dăruiesc, adresez adică, scrisoarea mea.
  Personaje groteşti din tablourile lui Botero, grase şi urâte, hidoase, cu osânza şi slăninile atârnând jenant şi scâbos.Toţi cei despre care, la şcoala comunistă, ni s-a spus că reprezintă poporul dezorientat din vremea exploatării omului de către om, toţi sunt de un grobianism insuportabil. Agamiţă Dandanache e în cărucior cu caşchetă de aviator cu ochelarii pe frunte. E o fosilă vivantă, dar cu ambâţ. Toate personajele sunt îngrăşate la nesimţire. Aduc dacă nu seamănă leit cu mârlancele, ţoapele de provincie actuale. Doamnele sunt umflate, superponderale dar văcsuite pe faţă ca umbre
  Citeste tot pe Adevărul
• Burdihanul ca stâlp de rezistență al societății de Gabriela Hurezean sursa: Cronica Română
  Odată cu premiera de la Teatrul Național bucureștean, ”Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale devine și ”Scrisoarea” lui Horațiu Mălăele, recitită în cheie regizorală nouă, dar fără a părăsi tiparul impus de autor.
  Decorul în care se petrec ostilitățile – o reușită creație a Mariei Miu – este cel promiscuu, decrepit, pe care îl știm din alte spectacole, numai că, aici, până și lumina pare murdară, sugerând o zonă crepusculară, amenințătoare. Mălăele a eliminat lungile tirade ale politicienilor (oricum, le vedem în fiecare zi în Parlament și la televizor…), în schimb, a insistat mai mult asupra creionării personajelor, definite, în primul rând, prin burți direct proporționale cu înălțimea poziției sociale. Cei mai burduhănoși sunt, evident, Tipătescu (Mircea Rusu) și Cațavencu (Mihai Constantin), dar și nenea Zaharia Trahanache (Virgil Ogășanu) are o burtă, e drept, ceva mai mică, dar la fel de impozantă.
  Citeste tot pe Cronica Română
• "Schizoica" - foaie de parcurs politic: de la "gâri-mâri" la "curat constituţional" de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  El prefect, Ea soţie de prezident. El, becher, Ea femeie respectabilă. Ea pierde o scrisoare de amor de la „cocoşelul” ei (adică El), pe care – fatalitate – o găseşte cine se nimereşte – un cetăţean turmentat cu slabiciunea alcoolului, şi de aici răvăşelul ajunge la adversarul politic. Şi aşa începe şantajul, trocul, negocierea. Până când de la Centru vine candidatul obligatoriu, canalia absolută, cel în cazul căruia manevra similară a dat roade. O "soţietate coruptă, fără moral, fără prinţipuri", în care răbdarea e o virtute – "aceasta nu e cea din urmă Cameră" – deci, să fim zeloşi.
  Capodopera lui Caragiale a intrat nu numai în conştiinţa naţională dar şi în limbajul uzual. Folosim adesea cu ironie sintagme precum "după lupte seculare", "iubesc trădarea dar urăsc pe trădători", "familie mare, remuneraţie mică, după buget" etc. Până şi un absolvent de liceu picat la Bacalaureat cam ştie ce se întâmplă în
  Citeste tot pe Port.ro
• "Scrisoarea” lui Mălăele către contemporanii săi de Sebastian S. Eduard sursa: Jurnalul Național
  In acest week-end la Teatrul National Bucuresti a avut loc premiera celei dintai piese din stagiunea 2012-2013. Sortii au decis ca aceasta sa fie "Scrisoarea', in talmacirea scenica a lui Horatiu Malaele – combinatie suficienta pentru a starni curiozitatea oricui.
  Mai poate fi Caragiale stors? Reinterpretat? Reclacisizat? In fine, expus in piata publica? Scepticii pot spune ca "nu prea'. Adevarul ne rezerva, insa, unele surprize…
  Am pornit catre "Scrisoarea..' avand in minte rolul magistral pe care, in 1983, Malaele il facea cu al sau Rica Venturiano, in montarea scenica a Soranei Coroama Stanca pentru Teatrul National de Televiziune. In mod intentionat refuzasem sa citesc ce se scrisese despre piesa, iar caietul-program il pastrasem pentru "desert', la final.
  Pentru mine, timpul scurs pana la aparitia lui Malaele a fost o dulce asteptare. Avea sa fie cetateanul turmentat? (marturisesc ca asta era prima mea banuiala). Pristanda? Hmmm…Ei bine, nu! Asteptarea a luat sfarsit
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Rămășițe din… Caragiale de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Acest spectacol este o deziluzie. Mai întâi pentru că “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale rămâne piesa cea mai cunoscută de români, și spectatorii așteaptă întodeauna, interpretarea situațiilor și replicii lui Caragiale cu interes pentru valoarea lor actuală, și după peste un secol de la scriere. Nu e cazul acestui spectacol. A doua deziluzie este regizorul și actorul, Horațiu Mălăele, o personalitate creatoare complexă, o valoare adevărată, prețuită pe drept de Marele Public. De astă dată, regizorul a considerat că poate fi inventiv realizând un spectacol “DUPĂ” I.L.Caragiale cu dorința de a da o altă față teatrală textului, considerându- se mai presus de autor. De la acest “după” pornește conceptul său regizoral, ce pare a fi un experiment penibil, specific unui regizor student în primul an de studiu, dar inacceptabil pentru un creator de talia lui Horațiu Mălăele. A încercat să amplifice stilul personal din memorabilul
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Anti e-mailul lui Mălăele de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Scrisoarea“ lui Horaţiu Mălăele, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, nu-l aduce pe Caragiale în era Facebook. Îl lasă în pace şi bine face.
  Vâlva de marketing produsă de Naţionalul bucureştean înaintea premierei de la Sala Mare lăsa să se înţeleagă că regizorul Horaţiu Mălăele îşi va plasa personajele printre laptopuri, smartphone-uri şi tablete şi le va ţintui ochii pe conturile de Facebook, în căsuţele de mail şi pe emoticon-urile de pe Yahoo! Messenger.
  Slavă lui Caragiale că nu s-a întâmplat asta! Ar fi fost destul de greu de privit cum îi dă forward Caţavencu lui Tipătescu scrisorii de la Zoe şi cum curg share-urile, like-urile şi schimbările de statusuri pe Facebook. Horaţiu Mălăele preferă să nu intre în jocul tehnologiei.
  Aşa că Zoe rămâne Zoe, Tipătescu-Tipătescu, cetăţeanul-cetăţean, Agamiţă-Dandanache şi Farfuridi-Brânzovenescu. Neschimbaţi. La fel de corupţi de politică, de amor sau de băutură,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Scrisoarea e de mult pierdută. Atunci să scriem alta! de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Fac un pariu: orice cronică, articol sau comentariu despre „Scrisoarea” în regia lui Horaţiu Mălăele va conţine cuvinte precum: îmbuibat, decrepit, dezumanizat, grotesc şi lălâu. Acordate la diverse genuri şi persoane. Să exemplific: „o lume de îmbuibaţi”, „spaţiu decrepit”, „personaje dezumanizate, lălâi şi groteşti”. Eu mă încăpăţânez să cred că am imaginaţie şi mă voi strădui din răsputeri să le evit. Măcar ca exerciţiu lingvistic. Pentru diversitate. Altfel, nimic mai adevărat că aceste puţine cuvinte descriu perfect întreaga metaforă a spectacolului. Intenţia a atât de clară şi singulară, simplă, la vedere, prea puţin subtilă, încât nu mai e nevoie de nicio explicaţie.
  Aşadar, vrând să depăşesc repede stratul prim de interpretare, voi vorbi despre poezia sintagmelor: „mai puţin înseamnă mai mult” şi „mai mult înseamnă prost”. „O scrisoare pierdută” e, poate, cel mai cunoscut text în
  Citeste tot pe Yorick