Werner Schwab nu este un nume cunoscut publicului roman. Nu se studiaza in scoli – si pentru motivul ca nu este tradus, decat partial, intr-o editie defavorizata de publicitate – si nu este promovat de oameni scenei noastre, prea estici, poate, pentru stilul acestui „copil teribil” al Austriei anilor ’80. Scenele romanesti, bantuite de fantomele unui Hamlet demult apus, nu se aventureaza in a-l scoate la rampa pe Schwab care scrie acel gen de text ce are doar doua posibile rezolvari: esecul total sau reusita certa. Doar trei montari, dintre care doua la Odeon (Sefele din 2005 si Genocid sau ficatul meu e fara rost din 2001), ambele in regia nelinistitului Sorin Militaru, si una la Teatrul National „Lucian Blaga” din Cluj – Sefele in 2008, sub semnatura lui Cristian Nedea – l-au popularizat oarecum, „la portile Orientului”, pe autorul austriac.
Insa pentru Bogdan Palie povestea a inceput cu trei personaje ob-scene si cu un paragraf care reduce intregul la
Citeste tot pe
AltIași
