Devenit, de ceva timp de-acuma, un punct fix al "peisajului" scenic bucurestean, Teatrul Act este nu atat (sau nu intotdeauna) un spatiu al inovatiei in arta spectacolului, cat un loc de intalnire a celor ce cred ca a face teatru inseamna, in chip esential, a fi impreuna. Fara fasoane, fara inhibitii, uneori fara ambitii. Este vorba aici deopotriva despre spectatori - in decisiva majoritate, tineri sau foarte tineri - si despre creatori - in general, doritori de alt tip de contact cu auditoriul decat acela permis de scena traditionala.
Cateodata, dorinta lor se transforma, de altfel, in capcana, pentru ca tipul de sala de la Teatrul Act - fara podium, cu publicul delimitand strans, pe trei laturi, locul actiunii - pretinde, la randul sau, nu numai un anume tip de joc actoricesc (natural, lipsit de ostentatie si de artificiile obisnuite), dar si un anume tip de mizanscena (simpla, despuiata de obsedantele "solutii", preocupata nu de extensia, ci de adancimea temei), ba chiar,
Citeste tot pe
Ziarul de duminica