Florin Călinescu, Adriana Şchiopu, Sorin Medeleni, Doru Ana şi Andreea Grămoşteanu ne oferă, la Teatrul Mic, aproape o oră şi jumătate de comedie savuroasă, numai bună să ne scoată din stresul serilor lungi de criză. Premiera începutului de an este această piesă scrisă de John Tobias, care s-a jucat cu succes în America, la Paris, Rio de Janeiro, Montreal, Atena, Copenhaga, Anvers, Capetown, Malmö şi la Buenos Aires unde a câştigat Premiul Carlos pentru cea mai bună comedie.
Titlul original, My Husband’s Wild Desires (în versiune românească Dorinţele sexuale ale soţului meu aproape m-au înnebunit), devine în viziunea regizoarei Nona Ciobanu, inspirat, cu haz şi justificat de freneziile sexuale ale personajelor, Sex o the bici.
Noi abia acum avem ocazia să-l cunoaştem, dar autorul este unul dintre numele de succes internaţional. Despre piesele lui Is the Real You?, Sitting, Selling sau Animals and Other Lovers aflăm din caietul program că sunt
Citeste tot pe
Yorick