Piesele lui Samuel Beckett tulbură şi încorsetează. Lupa este pusă pe om, pe sufletul, pe mintea şi pe trupul lui. Ca la o disecţie.
Te simţi dezgolit, fără apărare în faţa unei analize atente şi amănunţite. Nu poţi să ascunzi nimic. Omul vulnerabil, omul fără măşti, omul de zi cu zi este tema investigaţiilor acestui scriitor. Formele de dialog pot fi, la fel de bine uneori, structuri monologate. Ecouri, prelungiri ale gîndului, ale unei replici pe care nu aştepţi, de fapt, să ţi-o dea cineva. Ecoul se aude pe scenă, se fixează pe ultima consoană a numelor şi le ţine mai mult în trena aurei lor: Ham-m, Nag-g, Nel-l. Personajele sînt prizoniere ale unei iluzii, ale unui spaţiu, ale unor obsesii, ale neputinţelor fel de fel, ale ego-ului, ale prezentului sau ale trecutului, ale unor angoase.
Mai mult decît în „O,ce zile frumoase", în „Sfîrşit de partidă" personajele vorbesc despre proiecţii mentale, despre fapte care, poate,
Citeste tot pe
România literară