Sunt Marius, 57 de ani, născut la oraş. Stau la oraş, nu sunt nici fericit, nici nefericit, îmi plac şi câteva dintre filmele lui Mircea Drăgan – dar mai ales îmi plac filmele româneşti din noul val. Pe covorul roşu am călcat, aşa cum şi personajele spectacolului creat de Leta Popescu o fac. Un covor roşu, un catwalk, metaforic, pe care defilează şi îşi oferă o anume imagine, ca un avatar, Radu, Catinca, Alex, Sânziana şi Cristi, eroii din proza lui Florin Lăzărescu, într-o coregrafie semnată de George Albert Costea, surprinzătoare, remarcată chiar printr-o replică din piesă.
Ne arătăm lumii în ipostazele pe care le credem cool, ne închipuim cum arătăm şi ce vrem, defilăm întruna pe traiectorii care închid un perimetru al spaţiului definitoriu. Scenografia Gloriei Gagu plasează astfel central elementul fundamental, ţărâna. Din ţărână ne naştem, în ţărână se întrupează personalitatea, în ţărână se stinge totul.
Citeste tot pe
Teatru.info