editeaza

• 1
• 2
• 3

• Shylock – vinovatul de serviciu de Răzvana Niţă sursa: razvananita.wordpress.com
  Deşi vizionar în materie de stil, William Shakespeare dovedea în „Neguţătorul din Veneţia”, piesă finalizată în 1599, un veritabil conformism la cutumele şi dogma timpului său. În epocă, evreii erau nu numai personaje negative, ci şi diabolice, reprezentate caricatural, cu un pronunţat nas lung şi coroiat şi perucă roşcată. Această stigmatizare a continuat până în secolul XIX şi a revenit în formule şi mai elaborate în perioada nazistă.
  Gareth Armstrong, bun şi nemijlocit cunoscător al operei shakesperiene ne propune ca – luând povestea Neguţătorului din Veneţia ca pretext – să păşim într-o aventură emblematică avându-l ghid pe Tubal, singurul prieten al lui Shylock. E vorba de o istorie amară despre ură, intoleranţă şi suficienţă.
  Profitând de statutul majoritar, omenirea a căutat dintotdeauna vinovaţi pentru nenorocirile pe care a fost nevoită să le traverseze (calamităţi naturale, războaie, pandemii etc.).
  Citeste tot pe razvananita.wordpress.com
• Râsul din Shylock Citeste mai mult: adev.ro/p8e7u0 de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Sunt numeroase cazurile în care succesul se întoarce împotriva celui care se bucură de el. Foartea adesea la spectacolele regizate ori în care joacă un mare actor de comedie-în cazul de faţă Horaţiu Mălăele, indiscutabil un geniu comic- spectatorul simplu, cel care îşi plăteşte cinstit bietul, vine doar cu gândul că va avea parte de o bună porţie de râs şi cam atât.
  Da, e adevărat, se râde la Shylock, spectacolul pe care Horaţiu Mălăele l-a pus în scenă şi în care joacă pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti. Se poate chiar să aibă dreptate acei critici care i-au reproşat actorului că a căzut cam mult în greşeala autocitării. E în afara oricărui dubiu că montării i se pot găsi suficiente greşeli de regie. Însă decizia de a face dintr-o monodramă a cărei reprezentare, aşa cum a fost scrisă de actorul, regizorul şi dramaturgul american Gareth Armstrong, i-ar fi adus lui Mălăele cam tot atâtea laude şi poate mai puţine
  Citeste tot pe Adevărul
• Horaţiu, te-ai ars! de Doina Papp sursa: Adevărul
  O colegă mai şugubeaţă care abia a făcut ochi în teatrul românesc şi se afirmă pe seama curajului ei nesăbuit ce se opreşte însă unde trebuie, acceptă, vai!, că Horaţiu Mălăele e un actor, citez, „realmente talentat şi inteligent“ după ce-l face harcea-parcea pentru ultimul lui spectacol, Shylock, de la Teatrul de Comedie.
  Din trecutul de glorie al acestui genial actor pe care-l mai avem din fericire a reţinut ceva de pe Youtube, unde Horaţiu îl imită chipurile pe Marin Moraru. Trist!
  Recunosc, îl iubesc necondiţionat pe Horaţiu, dar nu voi lăuda nemeritat spectacolul în cauză, care e încă crud, nerodat şi, în orice caz, imperfect. Dar ce-i perfect, Doamne, pe lumea asta?! Voi spune însă că aşa repetitiv, mormăit şi mortificat cum e calificat în susnumita cronică, Horaţiu Mălăele e în acest spectacol El. Acelaşi actor cu candori infinite şi mirări genuine în faţa miracolului vieţii, al prostiei umane şi al răutăţii care nu
  Citeste tot pe Adevărul
• Horaţiu Mălăele nu e „Shylock” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Gradele de comparaţie în teatru sunt foarte parşive. Mai ales superlativul. Atunci când ajungi „cel mai” eşti în pericol. Aura din jurul tău străluceşte orbitor, soclul statuii se înalţă, publicul plăteşte fără discernământ din ce în ce mai mulţi bani pe bilet, aplauzele se transformă în ovaţii şi toate par că merg din plin. Mai multe spectacole, mai multe premiere, mai multe turnee, mai multă faimă, mai mult şi mai mult. Un singur lucru se pietrifică odată cu soclul monumental pe care te cocoţi: talentul; măiestria, mijloacele, meşteşugul. Arta ta. Şi atunci, aşa „cel mai” cum eşti, iubit şi apreciat, devii un artist mort. Repeţi aceleaşi tipicuri, apelezi la aceleaşi „buzunare”, joci acelaşi rol cu alte vorbe, indiferent de spectacol. Ai marca ta înregistrată şi publicului îi place să aplaude masca închegată pe chipul şi trupul tău. Şi poate părea că e minunat să ai atâtea satisfacţii cu atât de puţin efort.
  Citeste tot pe Yorick