Putem să trăim în două feluri. Să existăm și atât. Sau. Să luptăm și atât.
De cele mai multe ori, rămânem undeva la mijloc. Pentru că nu avem niciodată curaj până la capăt. Pentru că nu ne revoltăm suficient de mult. Pentru că nu suntem suficient de puternici. Pentru că nu întotdeauna avem ceva de spus sau știm exact cum anume să o facem. De fapt, pentru că nu înțelegem mare lucru despre noi decât, poate, foarte târziu.
În 1935, scriitorul Horace McCoy publică romanul Și caii se împușcă, nu-i așa?, pe care Simone de Beauvoir îl va considera, un deceniu mai târziu, „primul roman existenţialist american”. După ce în adolescență își câștigă existența ca șofer de taxi, mecanic și comis voiajor, McCoy luptă în Primul Război Mondial și, în cele din urmă, pleacă în căutarea visului american. Nu-l va trăi niciodată. Însă romanul său va cunoaște succesul cinematografic datorită ecranizării lui Sydney Pollack din 1969,
Citeste tot pe
Yorick
