Pulsează în teatrul românesc o căutare a spectaculosului. Ne aflăm, încă, într-o perioadă a schimbărilor estetice, a încercărilor artistice. Dar nu în sensul performance-ului, ci în dorința găsirii de noi limbaje teatrale, care să depășească textul, care să aducă plus valoare din punct de vedere spectacular. Căutăm emoție, dar nu în stare pură. Cred, din ce în ce mai mult, că avem nevoie de o emoție provocată, indusă… obținută aproape matematic. Prin mecanisme, prin regândirea spațiului teatral, prin elemente-simbol, prin spectacole-concept. Horia Suru e unul dintre regizorii care își oferă o libertate de creație infinită. Fără să se repete, el dă curs și imagine diferitelor provocări. De data asta, a montat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe textul lui Brad Birch, Și liniștea are puls.
Cu siguranță spectatorii mai experimentați vor argumenta faptul că abordarea regizorală a lui Horia Suru nu reprezintă o
Citeste tot pe
Yorick
