editeaza

• 1
• 2
• 3

• "Sinucigaşul" lui Erdman, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Spectacolul “Sinucigaşul”, regizat de Felix Alexa, atât de apreciat de critica de specialitate şi de public, a trebuit să treacă un nou examen. Cel al mutării de pe scena Sălii “Atelier” pe cea a “Sălii Mari” a Teatrului Naţional. Examen deloc simplu, presupunând regândirea la un alt spaţiu de joc, la alte dimensiuni ale sălii şi la un public considerabil mai numeros. Relaţia actori-spectatori îşi schimbă şi ea dimensiunile. Plasarea în spaţiu, emisia vocală a protagoniştilor suportă modificări puţin sesizabile poate pentru spectator, dar provocatoare pentru artist şi, evident, pentru regizor. Spectacolul de vineri seară a trecut cu brio această probă.
  A fost încă o demonstraţie a atenţiei pentru detaliu ce-l caracterizează pe Felix Alexa în mai toate montările sale şi a calităţii interpreţilor, e drept, nume de rezonanţă în teatrul românesc. Iar scenografia expresionistă a Dianei Ruxandra Ion, în care absurdul şi iluzia
  Citeste tot pe Cotidianul
• O noua premiera, un nou succes: SINUCIGASUL de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Succesul acestui spectacol a fost garantat, cred eu, in primul rand, prin alegerea textului, adica din clipa in care un tanar regizor de forta si talentul lui Felix Alexa s-a oprit asupra acestei cutremuratoare creatii a lui Nikolai Robertovici Erdman, dramaturg rus (1900-1970), nascut la Moscova, intr-o familie de nemti proveniti din Tarile Baltice. Cultivat, rafinat, frumusel, cu aspect de dandy, el a intrat curand in cercul avangardistilor rusi. Inca adolescent, Erdman il intalneste pe marele poet rus Vladimir Maiakovsky - pentru care dezvolta un adevarat cult. Mai apoi este vrajit de un alt mare liric, Serghei Esenin. In tot acest timp, pasiunea lui pentru scris capata diverse forme, la inceput, mai ales poetice. Ceva mai tarziu incepe sa scrie si teatru, iar succesul vine chiar de la prima piesa, "Mandatul", aplaudata de public, dar nu si de cenzura vremii, care interzice un timp spectacolul. Legendarul Vsevolod Mayerhold (1874-1940), actor si regizor care a creat o veritabila
  Citeste tot pe Formula AS
• Muzicuţa rusească de la TNB de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Cum mă îmbăt, cum scot muzicuţa şi încep să „cânt“ la ea. La chefuri, de nimic nu se tem mai tare prietenii mei decât de momentul muzicuţă, pe motiv că nu există tortură mai eficace (şi nici nu pot fi luat la bătaie, că sunt sentimental şi lacrimogen în astfel de situaţii). Cu ce-s ei vinovaţi că-s eu alcoolic şi afon, mă rog frumos?!
  În linii mari, o poveste asemănătoare e pusă în scenă la TNB, pe-un text scris acum 83 de ani (dar, susţine regizorul, încă actual). Un prost deprimat nu e-n stare să cânte, prietenilor lui le e milă să-l bată, tipul devine tot mai lacrimogen, iar cei din public se întreabă cu ce-s ei vinovaţi de toată această tragedie rusească.
  Pentru că ăsta e singurul punct slab al piesei*: profunda ei rusitate. În rest nu e nimic de reproşat, ba aş zice chiar că e un spectacol de mare ţinută, profesionist realizat, extrem de apreciat şi bine vândut (criticii sunt laudativi, iar biletele se dau ca pâinea
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• “Sinucigașul” – un spectacol ce entuziazmează publicul de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Am vizionat “Sinucigaşul” nu la premieră, ci o reprezentaţie obişnuită alături de publicul sătul de programele tv. şi atras în ultima vreme de ofertele teatrelor. A fost uimitor cum spectatorii aplaudau numeroase momente la scenă deschisă, ca şi cei de la operă care răsplătesc cu aplauze interpretarea ariilor celebre. Se regăseau în multe scene din această comedie tragică în care se satirizează o societate totalitară ce a marcat grav istoria omenirii.
  Scrisă în 1928 pe timpul stalinismului de Nikolai Erdman, piesa a fost interzisă şi autorul a avut multe de pătimit din cauza ei, cu toate că stârnise aprecierile lui Mayerhold şi Stanislavski. Alegerea repertorială de către Naţionalul bucureştean a acestei piese este meritorie în intenţia de a sublinia universalitatea tematicii sale. Acţiunea se petrece în anii dictaturii staliniste, dar Nikolai Erdman expune atenţionări asupra pericolului oricărui timp istoric în care apar tendinţe de
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Între marxism şi fum de cădelniţă de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Povestea Sinucigaşului lui Nikolai Erdman este, pe scurt, povestea uneia dintre cele mai profunde şi mai indestructibile istorii de amor care au existat vreodată. Aceea dintre om şi el însuşi. E „cronica prescurtată”, vorba dramaturgului, dar nu a vremurilor din afara noastră, ci a celor din noi. Cronica unui „a fost odată” care trimite întotdeauna nu la lumi şi timpuri imemoriale, ci la prezentul care ne posedă, la nevoia noastră organică de A FI, de A EXISTA. Şi acum, şi în clipa următoare. E, în fond, nu un joc, ci, mai degrabă, o joacă de-a moartea. În care protagonistul nu e, însă, un copil, ci un om mare, care se lasă sedus pentru o clipă de plăcerea de a-şi savura de undeva, de sus, propria moarte, ca şi cum moartea n-ar fi nimic mai mult decât o călătorie… într-o străinătate din care să existe putinţă de întoarcere. Cu o inocenţă perversă, se lasă purtat de aripile unei întâmplări care începe să-l trăiască ea pe el,
  Citeste tot pe Yorick
• Cât costă dreptul de a vorbi în şoaptă? de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Noi, ca nişte est-europeni obosiţi ce suntem, ştim foarte bine. La fel de bine ştiu sau au ştiut nenumăraţi alţi trăitori ai secolului abia încheiat. Istoria le-a arătat foarte clar răspunsul corect la această întrebare. În jurul ei se construieşte „Sinucigaşul”, piesa dramaturgului rus Nikolai Erdman, scrisă la îndemnul lui Meyerhold, care a avut parte de atâtea peripeţii după 1928, anul publicării, şi montată acum la Naţionalul bucureştean de regizorul Felix Alexa.
  Înainte de spectacol
  La scrisoarea pe care i-o trimisese Stanislavski, cerându-i permisiunea de a începe să lucreze piesa pe scenă, “tătucul” de la Kremlin răspundea astfel: „N-am o părere prea bună despre Sinucigaşul. Tovarăşii mei cei mai apropiaţi consideră această piesă un pic goală de conţinut şi dăunătoare. (…) Veţi fi supervizat de tovarăşi care se pricep în chestiunile artistice. Eu sunt diletant în acest domeniu. Salutări, I. Stalin.
  Citeste tot pe Yorick
• O falsă sinucidere la Naţional de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Felix Alexa iese în forţă dintr-o penumbră inexplicabilă cu farsa tragică Sinucigaşul de Nikolai Erdman, autorul unei singure piese, pentru că Mandatul, prima sa dramă, a fost definitiv uitată. Sinucigaşul a făcut mare carieră internaţională după moartea lui Stalin, pentru că era o pledoarie pentru libertatea individului de „a scoate limba la preşedinte”. Ca şi Mihail Bulgakov din Casa Zoikăi (tocmai se joacă la Teatrul de Comedie cu mare succes), Nikolai Erdman „prinde” ultimele clipe din liberalismul ţarist, care permitea critica puterii. În curând, Erdman va deveni un duşman al dictaturii şi va avea mult de suferit ca exilat în Siberia. Pentru moment (1928), inventează un răzvrătit, Podsekalnikov, nici el nu ştie împotriva cui, un anarhic ce tulbură viaţa vecinilor de bloc, un răsfăţat cu care s-a măritat nu numai soţia, Maşa, dar şi soacra, Serafima. Este evident omul pur, omul fără calităţi şi lipsit de drepturile
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Teatrul românesc în faþa naþiunii (I) de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Cu un un program divers – spectacole, lansări de carte, conferinţe, colocvii – şi cu un aflux de public notabil, ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru, „văduvită”, ca să zic aşa, de secţiunea sa internaţională, a ştirbit ceva din „tonusul” comunităţii critice vizavi de starea teatrului autohton. Avem prea multe spectacole mediocre, a fost opinia difuză a majorităţii, fapt ce a redus din nivelul valoric al FNT. Vina nu este a directorului artistic Cristina Modreanu, aşa cum a opinat o distinsă colegă, pentru că selecţia e rezultatul unei oferte, în cele din urmă. Iar oferta se dovedeşte, iată, mai puţin bogată decât credeam. Poate că lipsa secţiunii străine, care canaliza atenţia criticilor, va prinde bine analizei stagiunilor recente ale teatrului indigen. Personal, am avut puţine satisfacţii în acest an la FNT şi mai multe dezamăgiri decât mă aşteptam.
  În registru grotesc-rusesc şi-a derulat Felix Alexa cea mai
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• Ciuma bufă de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Nici o indoiala: Felix Alexa stie sa monteze teatru. Spectacolele sale curg impecabil, articulatiile scenelor sunt fara pata, echipele cu care lucreaza – profesionisti unul si unul. Chiar in cazurile mai putin numeroase cand regizorul opteaza pentru tineri, ii invita pe cei mai talentati. Exemplul elocvent e Marius Manole, o alegere de zile mari, aproape omniprezent in productiile bucurestene ale lui Felix Alexa.
  E si cazul ultimei premiere, „Sinucigasul“, de Nikolai Erdman, de la Teatrul National. In plus, regizorul are stiinta infailibila de a-si selecta textele in functie de spectatorii carora li se adreseaza. Caci fiecare teatru isi dezvolta publicul si genul sau! Un teatru de proiect, viu si dinamic, ca Metropolis, are cu totul alt public decat unul incremenit in cutume teatrale vechi, un fel de flamura a manierei de patrimoniu, cum e TNB. Cand nu e vorba de nemuritorul Shakespeare, pe care il improspateaza cu bun gust, Felix Alexa monteaza texte contemporane incitante,
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Sinuciderea ca spectacol de Alina Boboc sursa: Revista Drama
  Premiera cu Sinucigaşul valorifică textul lui Nikolai Robertovici Erdman, autor rus de origine germană, text tradus de Maşa Dinescu, în versiunea scenică a lui Felix Alexa, un regizor complet (se ocupă şi de ilustraţia muzicală şi de lighting design) care face o echipă bună cu scenografa Diana Ruxandra Ion.
  Piesă cu probleme, Sinucigaşul a fost interzisă de Stalin, chiar dacă regizori de calibrul lui Meyerhold sau Stanislavski voiau să o monteze. Subversivă şi tragică în hazul ei, piesa s-a jucat mai mult în străinătate decât pe tărâm rusesc. La noi, a mai fost montată cu succes în 1990, cu Horaţiu Mălăele în rolul protagonistului. Sinuciderea ca soluţie la regimul totalitar, practicată de mulţi intelectuali (nu doar ruşi) , devenise aproape o modă, tragică, o tendinţă care, la nivel social, însemna un strigăt individual al disperării. Erdman face din actul sinuciderii obiect de ironie, parodiind toate etapele pre-sinucigaşe,
  Citeste tot pe Revista Drama
• Sinucigaşul de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out Bucureşti
  Un om vrea să se sinucidă pentru o bu­cată de leber. Sau pentru că este şomer. Sau pentru că nu-şi găseşte sensul într-un sistem lipsit de sens. O farsă tragică expusă în termenii unei comedii în­grozitoare, la care după ce râzi eşti împins în faţa unei meditaţii profun­de. Dra­maturgul rus Nikolai Erdman a deschis prin piesa sa o reflectare comică asupra sensu­lui istoric şi tragic al vieţii, con­­­trolând personajele pe un traseu pornit de la un realism înfri­coşător la un absurd comic şi tragic, în acelaşi timp. Dacă reproşezi ceva specta­co­lului regizat de Felix Alexa la Tea­trul Naţional, este nesiguranţa aces­tor alunecări, care, la lectură, a­duc far­me­cul tex­tului.
  
  Regizorul a optat pen­tru o abor­dare realistă, în­treruptă foarte rar de căderile în labi­rin­tul (absurd) al minţii lui Podsekal­nikov – sinuci­ga­şul –, in­ter­pretat de Dan Puric, căruia i se ofe­ră un rol din care poa­te face
  Citeste tot pe Time Out Bucureşti
• Când nici măcar moartea nu-şi găseşte sensul - Sinucigaşul de Rozana Mihalache sursa: Cultura
  Duminică seara (14 iunie 2009), sala Amfiteatru a Naţionalului era plină. Oamenii voiau bilete pe sub mână, studenţii aşteptau cu emoţie să-şi arate carnetele de UNATCişti pentru a putea intra, iar când toate locurile de pe scaune, scări şi margini de pereţi au fost ocupate, spectatorii, neliniştiţi, ar fi vrut să aplaude pentru ca piesa să înceapă mai repede.
  Trecuseră 20 de ani de când piesa fusese pusă în scenă cu mare succes, la Nottara, în interpretarea lui Horaţiu Mălăele. Succesul de atunci poate fi măsurat şi prin accesările zilnice ale filmuleţelor de pe you tube, în care Horaţiu arată evident la fel ca azi, de parcă timpul l-ar fi ocolit.
  Sinucigaşul lui Nikolai Erdman, o piesă interzisă în Rusia stalinistă, care a avut ca urmări exilarea autorului în Siberia şi neputinţa sa de a mai scrie vreodată teatru, este povestea tragicomică a lui Semion Semionovici Podsekalnikov, un şomer care se întreabă dacă viaţa are sens,
  Citeste tot pe Cultura
• Dialectica morţii de Răzvana Niţă sursa: PORT.ro
  Disperat că nu reuşeşte să cânte din tubă, deoarece - fatalitate - ca să înveţi să cânţi la tubă ai nevoie de un pian, Podsekalnikov hotărăşte să se sinucidă. Într-un regim marcat de lipsa libertăţilor, sinuciderea pare să rămână singura opţiune pentru manifestarea liberului arbitru. Numai că în comunism nimeni nu moare de capul lui, cineva trebuie sa fie responsabil pentru un asemenea gest sau măcar el să fie consecnţa unui ţel, al unui deziderat, purtător de mesaj. Este momentul în care în jurul eroului nostru se adună toţi cei care vor să beneficieze de pe urma morţii lui. În cele din urmă, Podsekalnikov recunoaşte că nu vrea să moară, vrea să trăiască chiar dacă asta presupune o înregimentare în marele batalion al celor mulţi şi tăcuţi. În comunism şi dreptul la şoaptă este anulat.
  Deşi comedie, textul lui Nikolai Erdman e încărcat de accente grave, dramatice. "Sinucigaşul" este povestea unui om ce descoperă că nu e
  Citeste tot pe PORT.ro
• Sinucigaşul sau De ce trăieşte Puric de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Ca să montezi piesa "Sinucigaşul" a scriitorului rus Nikolai Erdman trebuie să ai mare curaj, pentru că este vorba de un text excelent, cu fineţea detaliului. Citeşti cu multă savoare şi descoperi capodopera, dar atunci când îţi propui să îl aduci în faţa publicului trebuie să fii aproape sigur de succes. Felix Alexa a considerat că rolul principal îl poate interpreta doar Dan Puric (Podsekalnikov). Poate nu a greşit - părere împărtăşită de mulţi dintre acei observatori ai fenomenului teatral, care au văzut, la începutul anilor 1990, un "Sinucigaşul" în care Horaţiu Mălăele realiza magistral acelaşi rol.
  FĂRĂ BANALITĂŢI
  Este vorba de o situaţie neobişnuită, care te face să râzi, apoi să fii trist. La final analizezi, meditezi. Firul poveştii începe cu o simplă trezire în toiul nopţii - ca simplă "poruncă" satirică - din care se decupează pe parcurs idei complexe despre om, despre frică, despre taina morţii. Felix Alexa disecă
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Ezitări sinucigaşe de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Spectacolul Teatrului Naţional îi oferă un rol mare lui Dan Puric. Când a scris "Sinucigaşul", în 1928, rusul Nikolai Erdman nu ştia că se va naşte, 30 de ani mai târziu, un român care se va mula pe trăsăturile personajului Podsekalnikov.
  La fel ca şi personajul lui Erdman, nici Dan Puric nu s-a simţit deloc bine în comunismul autohton de dinainte de 1989 şi nici în cel de după 1989. Şi el a fost un şomer de lux, a jucat prin baruri sau pe scene mici, ca să-şi păstreze arta vie.
  Semion Semionovici Podsekalnikov, "sinucigaşul" lui Erdman, este însuşi Dan Puric, omul care vorbeşte când toţi ceilalţi tac, intelectualul ostil politicii, visceral anticomunist şi cu vocaţie de marginalizat. Şi lui i-au aşteptat mulţi sinuciderea culturală, dar a iubit prea mult teatrul şi a înfruntat sistemul.
  Doi deprimaţi diferiţi
  Spectacolul "Sinucigaşul", montat la Teatrul Naţional din Bucureşti de Felix Alexa, a fost făcut special ca Dan Puric să
  Citeste tot pe Adevărul
• Sinucigaş fără vină - Sinucigaşul de Doina Papp sursa: Bucureștiul cultural
  "Nu o reconstituire a perioadei sovietice m-a interesat în acest spectacol, ci un destin aflat în criză. În faţa vieţii de netrăit şi a morţii greu de împlinit."
  Mărturia regizorului Felix Alexa pare a insista asupra perspectivei existenţiale din care e privită piesa lui Erdman, Sinucigaşul, în montarea sa, de unde şi actualitatea ei "perenă". Din păcate, la vremea când a fost scrisă (1928) şi chiar şi mai apoi (cenzura a interzis textul şi în România înainte de '89), problema lui Poţekalnikov nu a fost privită în relaţie cu destinul său, ci cu statul totalitar care-i condiţiona dreptul elementar la viaţă. Numai că, cetăţean liber prin natura sa, eroul lui Erdman aruncă în aer farsa absurdă în care devine personaj din clipa în care e împins la sinucidere de cei din jur, reprezentanţi "responsabili" ai unei societăţi viciate de populism şi demagogie.
  Dacă ar fi fost vorba doar de dileme filosofice, cenzorii nu s-ar fi sinchisit
  Citeste tot pe Bucureștiul cultural
• „Sinucigaşul”, un text pe nedrept transformat în melodramă de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Cea mai nouă premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti, piesa lui Nikolai Erdman, scrisă în plin stalinism le dă fiori reci celor ce au trăit ceva din comunism.
  La glumele mai mult tragice decât comice la adresa regimului îţi vine să te întorci să vezi dacă nu cumva vreun vecin de scaun nu-şi notează cine râde mai tare pentru a informa apoi organele competente. Un text de-a dreptul sinucigaş, scris cu un curaj nebun care l-a costat pe autor niscaiva anişori de stat prin Siberia şi care tocmai de aceea merita o montare mai plină de nerv decât cea care i-a reuşit lui Felix Alexa şi un joc mult mai asumat din partea actorilor din rolurile secundare.
  Dan Puric este în rolul lui Semion Semionovici Podsekalnikov un fel de Charlot transplantat în Uniunea Sovietică, un om cu o existenţă măruntă care nu e lăsat nici măcar în şoaptă să spună că o duce greu, dar care capătă curaj în faţa perspectivei morţii.
  Sinuciderea începe să
  Citeste tot pe Cotidianul
• Pentru o bucată de lebăr de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Considerata de multi ca "una din cele mai bune piese scrise in perioada sovietica", "Sinucigasul" a avut o istorie foarte interesanta. La 20 de ani dupa spectacolul cu care Horatiu Malaele facea sali pline la Nottara, piesa a fost acum montata la TNB, cu Dan Puric in rolul principal.
  Piesa lui Nikolai Erdman, "Sinucigasul", a provocat chiar un mic conflict intre doua dintre cele mai importante personalitati ale istoriei teatrului mondial, Vsevolod Meyerhold (cel care ii montase autorului prima piesa, "Mandatul") si Konstantin Stanislavski. Ambii au dorit sa o puna in scena si au inceput o "competitie socialista" pentru montarea acesteia. Nici una din variantele scenice nu a putut fi vazuta, insa, de publicul rus, piesa fiind interzisa. Ea a fost si subiectul unui schimb de scrisori intre Stanislavski si Stalin, care, se pare, a jucat un rol direct in interzicerea piesei. In 1933, dupa ce a auzit niste fabule "deocheate" scrise de Nikolai Erdman, Stalin decide deportarea acestuia in
  Citeste tot pe România Liberă