Orice montare a pisei lui Carlo Goldoni „aluga la doi stapâni“ de dupa anii ’60 ai secolului trecut a fost si va fi comparata cu aceea a lui Giorgio atrehler de la Piccolo Teatro din Milano.
Era pentru prima oara când, apasat, dar fara sa se distruga relatiile dintre personaje si fara dinamitarea conflictului esential din text, comedia aceasta a devenit un vehicul pentru câteva intrebari si raspunsuri importante in deceniul sase, in plan social si politic. Ce mai insemnau teatrul, arta in sine, intr-o lume supusa, cu grabire, capitalizarii, dictaturii oligarhiei in formare, o lume ce trimite la periferie trupa de Commedia dell’Arte care repeta chiar piesa lui Carlo Goldoni? Oricât ar parea de ciudat, intrebarile si posibilele lor raspunsuri nu s-au schimbat chiar atât de mult de la premiera strehleriana pâna la premiera aradeana, din Festivalul International de Teatru Clasic, nou spectacol al stagiunii 2009-2010, urcat pe scena, pentru prima oara, joi, 15 octombrie a.c..
Citeste tot pe
Revista Cultura
