Teatrul Excelsior există! Păi, dacă există, ca instituţie în toată splendoarea, atunci trebuie să şi funcţioneze, să aibă stagiune. Şi are o stagiune din care nu lipsesc „Snoavele cu măşti” (scenografie şi regie artistică: Ion Lucian), piesă care în 1971 i-a cucerit pe americani, iar în 1986 a ajuns într-un turneu în Japonia. Chiar dacă au apus multe decenii, snoavele tot mai au succes.
Am luat parte la prima reprezentaţie a „Snoavelor cu măşti” din stagiunea 2011 şi mi-a plăcut enorm. Credeţi-mă, pe cuvânt de copil mare, că nu am fost singura care s-a bucurat de frumuseţea poveştii.
Micuţii spectatori i-au privit fascinaţi pe Păcală (jucat de Lari Giorgescu); pe ursitoare (Silvana Ionescu, Magda Condurache, Mihaela Coveşeanu); pe cârciumar (Vasile Menzel), pe cucoană (Paula Sorescu-Lucian) etc.
Am aplaudat, am râs, de la cel mai mic până la cel mai mare, ne-am simţit minunat. Vasile Menzel (acel Menzel, din duetul Fraţii
Citeste tot pe
Jurnalul