editeaza

• Spitalul comunal, o metaforă balcanică despre integrare. de Doina Papp sursa: Revista 22
  Dramaturgul bulgar Hristo Boicev s-a făcut cunoscut în România la scurtă vreme după succesul său mondial cu piesa Colonelul-pasăre, pe care a montat-o la Teatrul Bulandra Alexandru Dabija. Cariera lungă a acestei piese (este poate cea mai bună a autorului) i-a deschis un drum de glorie lui Boicev, simpatizat pentru temele sale ironic-sentimentale la adresa integrării europene a ţărilor foste comuniste din Balcani.
  Spitalul comunal e înrudită cu Colonelul-pasăre, fiind vorba de acelaşi vis utopic al drumului spre o Europă a fericirii şi bunăstării. Dacă, în 1996, când a în­­ceput să se joace Colonelul-pasăre, ideea eşecului părea o premoniţie sumbră, acum, când vedem Spitalul comunal, constatăm că, din păcate, autorul a avut dreptate. Nu neapărat proorocind eşuarea proiectului european, ci prin avertizarea pe care o făcea asupra capcanelor acestei aventuri continentale. Foarte asemănătoare, cele două piese sunt o capcană şi pentru regizor
  Citeste tot pe Revista 22
• Spitalul din Balcani - cronică de teatru de Cristiana Gavrilă sursa: bewhere
  Felix Alexa este genul de regizor care găseşte sau regăseşte texte pentru actori. Spitalul comunal, scris de bulgarul Hristo Boicev, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi ai momentului, confirmă acest lucru.
  O piesă cu personaje vii, cu o problematică imediată, dublată de o distribuţie cum rar se întâlneşte pe scenele noastre, reușeşte să vorbească accentuat despre problemele societăţii, dar şi despre dramele şi speranţele individului. Râzi, însă râsul poartă ceva din tristeţea pe care o trăim în fiecare zi doar privind în jurul nostru. Intrăm într-o lume măcinată de sărăcie şi izolare, un spital de „nebuni”, un spaţiu cenuşiu şi metalic (scenografia Nina Brumuşilă), unde sunt cazaţi, laolaltă, atât cei care şi-au pierdut memoria, cât şi cei veniţi pentru o operaţie de apendicită. Dincolo de trimiterile spre realităţi apropiate (aceleaşi probleme ale spitalelor, aceeaşi atmosferă care te condamnă la moarte din nepăsare,
  Citeste tot pe bewhere
• Jocul savant al ambiguităţilor de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Un decor imund, o operaţie suprarealistă „în direct” şi pe viu, la lumina lumânării, făcută de un medic fumător care flirtează cu asistenta.
  Aşa începe spectacolul Teatrului „Metropolis” cu piesa „Spitalul comunal”, de Hristo Boicev, a cărei acţiune se derulează într-un salon de spital psihiatric murdar, înconjurat de ziduri. O bijuterie regizorală semnată de Felix Alexa.
  Excelentul text al dramaturgului bulgar, cunoscut publicului român din piesa “Colonelul pasăre”, montată la Teatrul “Bulandra”, în traducerea, adaptarea şi regia lui Alexandru Dabija, cu distribuţia ei de clasă, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Costel Caşcaval, Dana Dogaru, Mircea Rusu, Dorin Andone, Constantin Drăgănescu şi Silviu Geamănu, în scenografia lui Dragoş Buhagiar, este o provocare pentru orice regizor. Aparent simplu, textul conţine un umor subtil, cu tente de umor negru, dar şi aluzii intelectuale la celebre scrieri şi personalităţi ale
  Citeste tot pe Cotidianul
• Spitalul comunal… şi aliaţii deasupra de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
  Pentru ca totul să fie perfect, Salonul nr. 6 are pereţi dubli. Dincolo de panoul înalt de sticlă murdară, privirea se izbeşte de un zid de cărămidă netencuită, iar mai departe pare să nu mai fie Nimic, exceptând raidurile strategice ale Alianţei, când, conform protocolului, se stinge lumina. Nu chiar nimicul, cât ceva pe care pacienţii Spitalului comunal din Salonul pseudo-cehovian au, în viziunea regizorului Felix Alexa, la Teatrul Metropolis, toată liber­tatea să şi-l imagineze, dacă tot nu le rămâne altceva de făcut. Iar în Balcani, unde totul este posibil, dramele şi ironia, distorsiunile realităţii şi caracterul frust al ambianţei rezistente la orice nu-i este pe potrivă formează un amalgam specific farsei tragicomice. Dar una în care umorul, sarcasmul, poezia şi rafinatul joc al subtextului se intersectează subtil în sensibilitatea omului contemporan, ce nu se livrează comunelor certitudini.
  Cam aşa stau lucrurile cu fiecare ocupant al
  Citeste tot pe Revista 22
• Efort remarcabil, pentru o piesă depășită de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Teatrul Metropolis, mereu activ, fiind singurul teatru instituționalizat de PROIECTE din Capitală, a optat pentru dramaturgul bulgar contemporan, Hristo Boicev, o personalitate multi - premiată, cunoscută la noi în special cu piesa sa de referință, “Colonelul pasăre”. Dramaturgul practică stilul expunerii conflictelor concret, dublat însă, ca intenție majoră de semnificații metaforice în scopul trimiterii spre tarele societății în care se petrec și care l-au inspirat. Trebuie amintit că Hristo Boicev a reușit impunerea sa în Bulgaria înainte de ’89, în epoca de tristă amintire, tocmai prin acest stil, dificil de cenzurat prin practica de atunci, stil ce îi rămâne totuși, propriu și astăzi. “Spitalul comunal” exemplifică acest stil. Personajele “bolnave” internate într-un spital de boli psihice, sunt de fapt, rezultatul contextului ideologic al unei societăți aflate dramatic la răscruce. Trăiesc cu speranța “vindecării” bolii
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Despre Spitalul comunal, cel de la periferia satului global de Marina Roman sursa: Yorick
  ...şi despre Salonul nr. 6, cel dintr-o margine a Spitalului comunal. Iată că la un veac după Cehov, Salonul nr. 6 nu pare să se fi schimbat prea mult. Aceeaşi mizerie, acelaşi personal medical dezinteresat şi corupt, aceiaşi mujici între care a eşuat Andrei Efimici şi… aceeaşi adiere ciudată pe care o lasă în urmă aripile de înger.
  Contextul, da, contextul s-a schimbat radical. Spitalul lui Hristo Boicev se află departe, foarte departe de Centrul la care doar cu gândul sau cu visul un pacient ar putea să ajungă – aşa cum încearcă Fero (Andrei Huţuleac), băiatul prostuţ care este, după cum şi-a primit şi numele, purtătorul unei boli spectaculoase: hipermnezia. Dar, fără să fie paradoxal, şi extrem de aproape – atât de aproape, încât în doi timpi şi trei mişcări, o delegaţie NATO aterizează în salon pentru a prezenta onorul unui eventual erou: un bărbat amnezic, căruia, pe un algoritm deja ştiut, i se spune Kontuzov sau Cerebris
  Citeste tot pe Yorick
• Undeva în Balcani de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Un salon special unde sunt aduşi spre recuperare câţiva pacienţi cu afecţiuni diverse. Un fel de culisă a istoriei, un no man’s land în care nişte fiinţe încearcă fără speranţă să îşi refacă identitatea, să recreeze un sens, să afle răspunsul la marile dileme CINE SUNT EU? Şi, mai apoi, DE CE EU? “Spitalul comunal” e o alegere inspirată a regizorului Felix Alexa, cel care ne prilejuieşte întâlnirea cu un univers dramatic fascinant, bogat şi subtil.
  În România, dramaturgul bulgar Hristo Boicev e cunoscut mai ales pentru "Colonelul pasăre", textul său emblematic ce s-a jucat în Bucureşti la Teatrul Bulandra într-o variantă foarte iubită de public, semnată de Alexandru Dabija. Cel mai cunoscut dramaturg bulgar contemporan revine în atenţia publicului român cu "Spitalul comunal", un text prezentat iată, la Teatrul Metropolis, în premieră naţională.
  Personajele lui Boicev sunt reprezentative pentru un univers în care delirul face casă
  Citeste tot pe Port.ro
• La Spitalul comunal viaţa se trăieşte în scris de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Textul lui Hristo Boicev, „Spitalul comunal”, este un pariu real pentru orice regizor. Nu pentru că ar fi un text contemporan neapărat complicat sau pentru că ar presupune soluţii regizorale complicate, ci pentru că e o poveste „alunecoasă”. E riscant să pui în scenă un text în care metatextele se insinuează cu o forţă care devine adesea cotropitoare şi sfârşeşte, fără doar şi poate, într-un spaţiu al elitismului. De la „Micul prinţ”, la „Cenuşăreasa” şi până la „Scripturi” cu tente apocrife, piesa bulgarului Hristo Boicev propune o suprapunere de planuri în care graniţele dintre ficţiune şi realitate sunt greu de trasat.
  Montarea lui Felix Alexa de la Teatrul Metropolis vine cumva firesc în programul lui regizoral din ultimii ani, completând o zonă deschisă de curând şi de spectacolul „Meşteşugul vieţii” de la Teatrul Bulandra. Mai exact, un amestec de cinism şi umor, în doze bine echilibrate, cu pendulări între
  Citeste tot pe Yorick