editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Andrei Șerban a adus cazul Tanacu la New York de Adrian Roman sursa: Suplimentul de cultură
  "La MaMa E.T.C. & The Romanian Cultural Institute in New York present Spovedania, a work in progress developed in the framework of Andrei Serban Traveling Academy based on a novel by Tatiana Niculescu Bran...", acesta e titlul mesajului pe care l-am primit pe adresa mea de email de la Columbia University. Era vorba despre un spectacol in lucru, realizat de Andrei Serban pe marginea unui caz real petrecut in Romania anului 2005, exorcizarea unei tinere de catre preotul dintr-o manastire uitata de lume.
  Ma aflam in Romania in iunie 2005, asa ca am avut ocazia sa urmaresc prezentarea acestui teribil caz in mass media romaneasca. Parea a se incadra perfect in seria de crime si violuri de la ora cinci. Eram deci foarte curios sa vad cum o astfel de stire, atit de tragic ancorata in realitatea romaneasca, va putea fi elevata la un nivel care sa aiba rezonante atit in constiinta romaneasca, cit si in cea americana. Mai mult decit atit, cum va supravietui ea in atmosfera unui teatru de
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• La Iasi, atit de aproape de Tanacu de Oltița Cîntec sursa: Suplimentul de cultură
  Ma numar printre spectatorii privilegiati ai Spovedaniei la Tanacu: am fost martor la o reprezentatie in Bucuresti si am facut-o posibila pe cea de la Iasi. Cum ceea ce ii intereseaza pe realizatori dupa fiecare reprezentatie, in discutiile cu publicul, sint trairile la cald si nu frazele teoretizante, ma lepad (pentru aceste rinduri) de straiele de critic si relatez despre emotii. Despre cele de la Bucuresti, despre cele de la Iasi.
  Se zvonea ca e un spectacol dur. Unii actori n-au rezistat si s-au retras din proiect; unii spectatori paraseau, indignati sau supra-tensionati, sala; altii nu aveau curajul sa vina; altii reveneau.
  Spovedanie la Tanacu e un spectacol tot atit de dur precum realitatea care l-a generat. In spatiul de joc de la Odeon, la citiva pasi distanta de actori, de oamenii reali pe care ii intrupau, mi s-a parut cutremurator, grotesc, cumplit, dar adevarat. Dupa ce prima pagina a ziarelor si prime-time-ul televiziunilor au epuizat Tanacu, trecindu-l la "arhiva",
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• "Spovedanie la Tanacu" exorcizeaza definitiv moartea si nefericirea de Emilia Chiscop sursa: Suplimentul de cultură
  Duminica, 6 iulie, ora 19, in Sala Mare a Teatrului "Luceafarul" a avut loc, pentru prima data la Iasi, reprezentatia unei productii regizate de Andrei Serban. Este vorba despre Spovedanie la Tanacu, realizat in cadrul Academiei Itinerante "Andrei Serban", o initiativa a Institutului Cultural Roman din New York si a Ecumest. Spectacolul a putut fi prezentat la Iasi gratie programului "RezidentArt".
  La trei ani si citeva zeci de kilometri distanta de exorcizarea prin moarte de la Tanacu, duhurile celor napastuiti de aceasta terifianta tragedie s-au intrupat pe scena mica a Teatrului "Luceafarul" din Iasi, in chipul cel mai aievea cu putinta. A fost acolo duhul cel bun al maicutei Irina Cornici, dar si duhul ei cel rau, posedat de diavol sau mai degraba de schizofrenie, daca nu cumva de singuratatea si nefericirea unei copilarii chinuite la casa orfanilor, transformata intr-o memorie traumatizanta careia copila avea sa-i cedeze. A fost si parintele Corogeanu, acest idol al sarmanilor
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• O libertate fragilă de Roxana Albu sursa: Revista Orizont - pg.26
  Proaspăt coborâtă din avion, ajung pe scenă. La invitația unor prieteni, ajung în centrul Bucureștilor, la teatrul Odeon, la spectacolul regizat de Andrei Șerban. Mărturisesc că teama (suspiciunea) nu au fost mici. De ce să regizeze A. Șerban un spectacol pe un asemenea subiect, pe cât de (ne)obișnuit, pe atât de ne-abordabil? Un caz real. Ca atâtea altele - nimic altceva decât ”the fortune's fool”. De ce să fie subiect de teatru?
  Stăm pe scenă. Apare Andrei Șerban care spune: "Mă numesc Andrei Șerban!", prezentând în cuvinte simple și firești ceea ce va urma: un teatru documentar, specie rară pe meleagurile noastre, teatru nu experimental, de pur experiment artistic, ci o experiență care aduce cu sine mult mai mult: "o educație a emoțiilor", spune el; dacă intuiesc bine, un fel de mers pe aer, o dibuire, din ce în ce mai precisă însă, a contururilor unei lumi privite dinspre viitor. Cum adică? Participarea la un fel de profeție? Nu,
  Citeste tot pe Revista Orizont - pg.26
• Cronica unei exorcizări ultramediatizate de Saviana Stănescu sursa: Gândul
  Săptămâna aceasta, prea-celebrul Teatru La MaMa din New York a găzduit un spectacol unicat: „Deadly Confession” – dramatizarea romanului documentar al Tatianei Niculescu-Bran – rezultat al workshopului condus de Andrei Şerban, în cadrul Academiei Itinerante ce-i poartă numele.
  *Celebra Ellen Stewart, fondatoarea La MaMa, a venit în scaunul cu rotile să-l felicite pe Andrei Şerban, care şi-a făcut debutul american pe această scenă
  *Spectacolul „Deadly Confession” trece dincolo de senzaţionalul unui act barbar
  Săptămâna aceasta, prea-celebrul Teatru La MaMa din New York a găzduit un spectacol unicat: „Deadly Confession” – dramatizarea romanului documentar al Tatianei Niculescu-Bran – rezultat al workshopului condus de Andrei Şerban, în cadrul Academiei Itinerante ce-i poartă numele.
  Iniţiativa proiectului aparţine Corinei Şuteu, directoarea ICRNY, şi a asociaţiei Ecumest, care a dat unui grup de 12 actori şansa de a lucra, experimenta,
  Citeste tot pe Gândul
• Confesiuni funeste, exorcizări teatrale de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  „Înţelegerea personajelor“. E ceea ce, spune Andrei Şerban, l-a interesat în activarea potenţialului teatral al romanului jurnalistic scris de Tatiana Niculescu Bran (redactor-şef al BBC World Service, redacţia în limba română), pornind de la un caz de exorcizare soldat cu moartea posedatei, despre care în ţară şi aiurea au curs rîuri de cerneală.
  „Cazul Tanacu“ a făcut vîlvă acum cîţiva ani, aducînd România, din nou, pe prima pagină a cotidienelor din întreaga Europă: în plină civilizaţie postmodernă, în epoca ecumenismului şi a relativizării credinţei, o tînără e supusă, într-o mănăstire ortodoxă din Moldova aproape renegată de autorităţile religioase ale regiunii, unui ritual de exorcizare, presupunînd legare în lanţuri de o cruce improvizată, privare de hrană şi recitarea moliftelor Sfîntului Vasile, pînă la moarte. O ambulanţă chemată de maici constată starea gravă a Irinei Cornici, medicii îi administrează
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Taietura precisa în carnea realului de Ioana Ieronim sursa: Revista 22
  Duminica, 6 iunie, la Iasi (un oras mort, la ora actuala, din punct de vedere teatral, Cristian Hadji-Culea stie de ce), am vazut un spectacol de teatru documentar semnat de Andrei Serban, Spo­vedanie la Tanacu, avand la baza un scenariu al Tatianei Niculescu Bran, scris dupa romanul ei omonim, aparut la Humanitas in 2006. Actorii, toti tineri si aproape toti foarte convingatori, au fost alesi din mai multe teatre din tara pentru acest atelier din cadrul Academiei Itinerante Andrei Serban. Ei si-au inceput aventura lor norocoasa la Plopi, un sat din Apuseni, au continuat cu teatrul La MaMa din New York, au socat-o pe Mariana Mihut la Teatrul Odeon din Bucuresti, au trezit reticenta Cristinei Modreanu de a include spectacolul in Festivalul National, venind apoi la Iasi, ca sa ne socheze si pe noi.
  Fiindca da, impactul spectacolului asupra celor din sala, invitati la final sa dea glas propriilor emotii, a fost unul devastator, de vreme ce mai toti care au vorbit au spus ca se simt
  Citeste tot pe Revista 22
• Dinspre Tanacu spre New York de Roxana Pavnotescu sursa: Revista Tribuna
  Spovedanie la Tanacu, sub titlul Deadly Confession, este montatã la Teatrul “La MaMa” în New York și jucatã dupã numai trei sãptãmâni de repetiții. Piesa, construitã dupã romanul nonficțional al Tatianei Niculescu Bran, este jucatã de un grup de actori tineri, din Cluj dar și din toatã România, și compune ficțional o atmosferã efervescentã a vieții și a muncilor la o mãnãstire ortodoxã, zi de zi, mixând-o cu degringolada și atmosfera apãsãtoare din clinica de nebuni și gașca gãlãgioasã a lumii de dincolo de zidurile mãnãstirii, prinsã în dansuri deșãnțate și acorduri de manele. De altfel, universul “manelelor” prolifereazã în epilog, un fel de apocalipsã ce instituie noua ordine a lumii, în care, în deznodãmânt, preotulcãlugãr, cel cuvios, își primește rãsplata la închisoare pentru fapta sa creștineascã, iar Irina moare, lãsând în urmã lumii acea parte posedatã și demonicã a ei. Încã din primele fraze se definește intriga: ”Ce dacã vine lumea la mãnãstire? Ce dacã nu ia bani la
  înmormântãri?”. Cuvintele Episcopului vor deveni leitmotiv de-a lungul piesei. Ce impresioneazã la Andrei Șerban este gimnastica actorilor, oricine ar fi ei, studenții lui sau actori consacrați. Important rãmâne faptul cã toți stau sub bagheta magicã a magicianului. Andrei își pune amprenta, le dã acel suflu energetic, acel spirit sinergic pe care artiștii îl susțin cu talent realizând atmosfera ce face atât
  de particulare toate montãrile sale, dramatice sau de operã. Compozițional, existã trei lumi pe care Andrei Șerban le prezintã în paralel, construite în așa manierã încât, deși aparent izolate, se întrepãtrund. Sunt în fapt trei aspecte ale aceluiași univers aflat în pragul alienãrii și al disoluției: lumea mãnãstireascã, clinica de nebuni și universul cotidian, cel din afara zidurilor mãnãstirii. Cum spuneam, ele interfereazã: cãlugãrițele de la mãnãstire sunt considerate nebune, conduse de un preot vândut diavolului, gașca stridentã de „maneliști” ne trimite prin vestimentaþie și grotesc la atmosfera din clinica de nebuni. Lumile par izolate, iar Irina este singura care se mișcã între ele, leagã mișcarea scenicã, negãsindu-și locul nicãieri. Drept care, în final, prin autoexorcizare, ea se smulge acestei lumi, ajutatã de preotul ce o izbãvește sau de tratamentul medicilor de la clinicã. De ce moare Irina nu este elucidat și nici nu are importanțã; ea moare în tranzitul dintre lumi, pentru cã este izgonitã de peste tot: din Germania, unde muncește din greu și i se furã banii, de la mãnãstire, de unde este trimisã la spital, deoarece comportamentul ei tulbura ordinea canonicã, de la spital înapoi la mãnãstire. Lumile sunt prezente în scene în lanț succesiv, ele trec una în alta imperceptibil, pe scena circularã, dovedind încã o datã mãiestria regizorului fantastic ce le construiește și manipuleazã dupã buna lui intuiție. O lume medievalã, în secolul douãzeci și unu, transpare prin sãrãcia și simplitatea vieții mãnãstirești, ajutatã de rechizitoriul inchizițional al polițistului, ce ancheteazã pe rând, pe Kița, doctorița de spital, preotul și maicile.
  În 1 octombrie 2007, pe scena „The Annex” a faimosului teatru newyorkez „La MaMa” a avut loc
  prima, și deocamdatã singura, reprezentație a spectacolului Deadly Confession, realizat de regizorul
  Andrei Șerban cu un grup de tineri actori din România - Csilla Albert, Richard Balint, Ionuț Caras,
  Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Cãtãlin Herlo, Cristina Holtzli, Silvius Iorga, Mara Opriș,
  Florentina Țilea și Andreea Tokai. Scenariul a plecat de la volumul Spovedanie la Tanacu al Tatianei
  Niculescu-Bran. Proiectul, organizat, sub titulatura „Andrei Șerban Traveling Academy”, de Asociația
  ECUMEST și Institutul Cultural Român din New York, a demarat în România, într-un atelier susținut
  de Andrei Șerban la Plopi, lângã Cluj, la începutul verii.
  Tribuna prezintã în exclusivitate un comentariu „de spectator” despre reprezentația newyorkezã,
  scris de o rezidentã româncã în Statele Unite. Sã adaug cã, într-un mesaj pe care mi l-a expediat recent, regizorul Andrei Șerban și-a exprimat speranța și dorința ca acest spectacol sã se joace și la Cluj. Sper, la rându-mi, cã aceastã dorințã a sa va deveni cât mai curând o realitate. (cl.g.)
  În construcția piesei timpul devine personaj în contextul întâmplãrilor ce se desfãșoarã pe douã planuri care structural se intercaleazã: șirul de anchete ce alterneazã cu firul narativ al povestirii. Dacã ultimul se desfãșoarã cronologic, primul nu se mișcã dupã legi temporale, ci are rolul de a crește tensiunea dramaticã și de-a ne introduce în atmosfera piesei. Ea începe cu ancheta Kiței, prietena din orfelinat a Irinei. Metoda, repet, este inchizitorialã de la început: Kița este crucificatã și legatã în lanțuri. Viața se scurge într-un timp aleator. Scenele se nasc una din alta, fãrã cortinã, fãrã recuzitã, fãrã pregãtiri, iar timpul se scurge discret în toate direcțiile. Andrei Șerban se dovedește un magician al timpului, al spațiului, dar mai ales al conștiințelor.
  Urmeazã scena cu doctorul sanatoriului de nebuni, conformist și oportunist, și cu Episcopul trimis de „partid” la tratament în strãinãtate. Episcopul stã la plajã în costum de baie, cu sutana strãlucitoare atârnând drapatã pe o sfoarã, ca o „mascã” a fãrãdelegii. El manipuleazã elemente ale lumii moderne, legãtura lui cu biserica este pur instituționalã: cu celular, aparat digital foto… Tehnica este expresionistã, cu puternice accente naturaliste. Procedeul este șarja. Mișcãrile și gesturile actorilor sunt ample dar se frâng în posturi devenite simboluri; fiecare gest este un strigãt. Dacã modalitatea esteticã este simbolul expresionist, el realizeazã legãtura cu spațiul cosmic, procedeul fiind pantomima; exemplele sunt numeroase: redarea muncilor mãnãstirești, a procedurilor medicale, a ritualurilor creștine. Economia de mijloace este debordantã: actorii sunt cei ce dau ritmul, realizând muzica interioarã a rãtãcirii umane. Actorii bat toaca, trag clopotul, trupurile lor ca niște hieroglife sugereazã munci, stãri de spirit, canoane, sau relateazã amintiri cum ar fi viața de la orfelinat a celor douã prietene, Irina și Kița. Contrar spiritului faustic, clopotul stã pe podea și ocupã ca o efigie mijlocul scenei, ca simbol al ortodoxismului, ca expresie a “sofianismului”, cum ar spune Lucian Blaga: Dumnezeu coboarã și vegheazã printre noi și iartã cel mai îngrozitor pãcat! Dar singura condiție este credința. Realitatea cumplitã este revelatã de moartea Irinei, pretext pentru tânãrul episcop de a-și exercita influența, pentru a-și duce planul la îndeplinire. Gelos pe faima pãrintelui, ce nu ia bani de la înmormântãri, dar „câștigã din greu cu acatistele”, cum îi place lui sã spunã, va conduce ancheta de elucidare a cazului Irinei în sensul dorit de el: aruncând în pușcãrie pe preot și cãlugãrițele lui. Altfel, un caz precum cel al Irinei, orfanã, singurã pe lume, nereclamatã de nimeni, diagnosticatã cu schizofrenie, cu un comportament reprobabil, nu ar fi atras atenția nimãnui. Spațiul sacru și disciplinat al mãnãstrii este violat de prezenþa Irinei și a fratelui sãu. Cele douã ipostaze concrete ale Irinei, jucate de douã actrițe diferite, exprimã elocvent dubla ei naturã schizofrenicã: o Irinã frumoasã, copilãroasã, dar durã și bãrbãtoasã, ce se mișcã în posturi „karatiste”, și alta urâtã, îmbãtrânitã, posedatã de pulsiuni libidinale, lesbiene, agresivã și dezgustãtoare, ce va constitui o amenințare pentru echilibrul ți moralitatea mãnãstirii. Motivul dublului s-a impus cu har imaginativ, îmbrãțișând o nouã identitate, o omologare a unei stãri sau a unei ipostaze. La îndemnurile stareței, preotul acceptã întoarcerea Irinei la mãnãstire pentru exorcizare, eveniment ce va crește faima mãnãstirii. Ipostazele Irinei alterneazã de la o scenã la alta. Întoarsã de la spital și supusã postului și rugãciunii, Irina își recâștigã forma inițialã, cea frumoasã, dar pentru scurtã vreme. Irina intrã la mãnãstire pentru a renunța la viața ei lumeascã, unde este furatã și respinsã, dar nu poate scãpa de natura sa dualã, de boalã. Este interesant cum halucinațiile și fantasmagoriile Irinei devin ulterior cele ale preotului, precum temptațiunile Sf. Anton. O Irinã suavã, feminizatã, înveșmântatã într-o rochie roșie – ea, care niciodatã nu poartã rochie – apare ca o mireasã a lui Christos în fața salvatorul lui și izbãvitorului ei, preotul. Erotismul exacerbat al Irinei este pentru prima oarã adresat unui bãrbat. Aceeași Irinã, în rochie roșie, va apare ulterior în viziunea preotului încãtușat, pe post de îngerul lui pãzitor. Irina moartã, preotul în închisoare. Unde este eroarea? Explicaþia, care se dã, este pur creștinã: atât Irina, când completeazã cu Kița pomelnicul pãcatelor, cât și preotul recunosc cã s-au îndoit. Eșecul nu poate surveni decât prin „îndoirea raportatã la credințã”. Deznodãmântul piesei ne proiecteazã în cotidian; dupã apocalipsa dansului manelic în care se fac aluzii politice la preoții securiști de tipul „Satanã în sutanã”, scena se va umple de oameni de presã și ziare și publicații strãine, rãspândite pe podeaua scenei, semn cã întreaga lume este la curent cu tragedia de la Tanacu. La asta se mai adaugã o carte, o piesã, ...povestea devine din ce în ce mai deformatã... dar treptat adevãrul și sensul povestirii se impun, estetic vorbind, prin creația regizorului și a actorilor lui, prinți în scenariul riguros construit.
  Dupã piesã, spectacolul se mutã în auditoriu. Au loc discuții cu Andrei Șerban și Tatiana Niculescu Bran, autoarea romanului. Piesa este jucatã de actori români, în limba românã și titratã în englezã pe un ecran din spatele scenei. Sala e plinã de americani, ce par cei mai activi în adresarea întrebãrilor. Sunt deopotrivã atrași de fenomenul social și de jocul actorilor, de fenomenul artistic. Se dezbate universalitatea tematicii piesei, dar și particularitatea și diversitatea mesajului pe care ea îl transmite de la individ la individ. Americanii ce iau cuvântul nu sunt la prima audiție a artistului. Par cunoscãtori ai creației lui pe continentul american și chiar în Europa. Andrei Șerban stã cuminte pe un scaun, printre elevii lui, în mijlocul scenei și rãspunde la întrebãri cât mai simplu și elocvent posibil, cu naturalețea care-l caracterizeazã. Dupã numai trei sãptãmâni de repetiții, piesa e perfect închegatã, ea are deja viața ei și ne vorbește de la sine, dincolo de orice comentariu sau prejudecatã.
• Complexitatea vinovăţiilor de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  În urmă cu câţiva ani, mai exact în 2005, mediile româneşti de informare relatau cu lux de amănunte, dar şi cu exces de senzaţionalism, despre moartea în condiţii suspecte a unei tinere călugăriţe de la Mănăstirea „Sfânta Treime”, aflată în apropierea satului Tanacu, la 25 kilometri depărtare de oraşul Vaslui. Decesul survenise, după cum se întrecea să afirme presa românească, în urma unor ritualuri de exorcizare la care călugăriţa Irina Cornici fusese supusă de către şi la ordinele părintelui-stareţ Daniel Corogeanu. Povestea ieşită din comun, nu însă unică pe Mapamond, a trecut din paginile ziarelor şi din conţinutul jurnalelor de ştiri televizate din România în presa internaţională, unul dintre cei ce au scris despre ea fiind Pascal Bruckner, trimis special al ziarului Le Monde, care a fost şocat de fapte, dar şi de lipsa de cooperare a autorităţilor bisericeşti, inclusiv a Mitropoliei Moldovei în fruntea căreia se afla în
  Citeste tot pe Revista Familia
• N-ai televizor acasa’? Nu! Mai bine... de Ra£zvan Zlavog sursa: Revista Tribuna
  Formula pe care a ales-o Andrei Serban pentru a valorifica intamplarea de la Ma£stirea Tanacu in Spovedanie la Tanacu jucat la Bucuresti la inceputul lunii iunie consta intr-un spectacol format din mai multe spectacole. Primul este acela al regizorului insusi care se dezvaluie in persoana spre bucuria asistentei. De la domnia sa aflam ca acest fel de teatru pe care urmeaza sa il vedem este unul de tip documentar cu mare priza la New York si categorisit de Serban insusi ca fiind nou pe scena romaneasca. Iata ca la Bucuresti un regizor considerat o somitate este pus in ipostaza cel putin ciudata de a isi lauda singur creatia. Un alt scop declarat de la bun inceput este acela al comunicarii al dialogului. Daca nu eram curiosi dupa o asemenea introducere suntem cu asteptãrile intinse la maxim. Structural ni se dezvaluie un plan al unor multiple realitati: pe de o parte este vorba de aspectele surprinse la momentul respectiv de mass-media in focurile evenimentului aproape inainte de a se fi intamplat un plan figurat de viziunea scriitoarei Tatiana Niculescu Bran (in volumul aparut la Humanitas) si un plan al reprezentatiei teatrale. Relatiile care se pot stabili intre aceste planuri constituie in fapt adevarata experienta pe care o traiesti la Spovedanie la Tanacu. Pentru ca in constructia lui Serban ele functioneaza alternant uneori concomitent iar selectia se face in timp real. Astfel spectacolul devine si un test de vigilenta pentru spectator care trebuie sa recompuna piesele unui puzzle aflat in miscare perpetua. Din acest punct de vedere miza este atinsa cu atat mai mult cu cat efortul la care esti supus iti ofera “cel putin“ satisfactia vizionarii a momentului.
  La final se ofera posibilitatea spectatorilor sa isi expuna parerile impresiile si sa adreseze intrebari actorilor. Despre actori mai aflam si ca sunt obositi deoarece au avut spectacol ceea ce ni se pare amuzant datorita evidentei. Mai aflam si ca personajul fetei ucise de procesiunea de exorcizare a fost impartit in doua actrite din respect pentru acea fata. Deodata suntem limitati la a intelege demersul intr-o lumina saraca derizorie. Iar asta din pacate ca rezultat al unui efort care se presupune cã ar fi trebuit sa ne lamureascã mai bine despre adevaratele intentii si realizari ale spectacolului. La nivel verbal. Pentru ca la nivel spiritual ne-am lamurit vrand-nevrand. Din alt unghi de vedere cazul “sub multitudinea aspectelor sale“ este prezentat ca un semnal de alarma. Se atrage atentia ca o crima din fanatism religios este inca posibila intr-o lume care se presupune civilizata sau mai bine zis experimentata. Propriu-zis tusele trase de mass-media grosiere prin definitie sunt ingrosate pana la saturatie ajungandu-se la cateva scene cu adevarat hilare in care kitsch-ul si prostul gust se intrec unul pe altul. Finalul este apoteotic iar aplauzele vin parca intr-un efort disperat de a opri spectacolul printr-un zgomot mai puternic. Altfel gestul prin care actorii tintesc ochi in ochi spectatorii sau momentul in care obiectivul camerei de filmat ne ia pe noi in vizor ne fac partasi la eveniment iar aceasta senzatie este plina la nivel spiritual.
  Vazut prin ochii new-yorkezului plictisit de atata armonie si cautator acerb si neobosit de diversitate spectacolul-documentar devine o suita de gesturi extreme care se dezvolta in consecinta. Cumva se pare ca se subliniaza tristetile unor plaiuri care si-asa sunt triste. Dar tristetea nu ar fi nimic daca nu ar fi si violenta prostia falsa cultura. Ceea ce este semnificativ insa pentru noi ca valoare documentara in cazul montarii tragediei de la Tanacu ca sa folosim termeni jurnalistici de tabloid este sesizarea unui mecanism de corupere a realitatii prin nerespectarea unor norme sau prin pervertirea altora. Cazul mortii unei fete din neglijenta medicala devine proces de exorcizare datorita mass-media sunt acuzati oameni care nu poarta in fapt nicio vina biserica intervine pentru a negocia alte date decat cele ale vinovatiei privind presupusa exorcizare inaltii prelati vorbesc despre asumarea unor pacate si despre rugaciune pentru izbavirea sufletului fetei decedate sunt amestecate interese financiare. Mai mult medicul care s-a ocupat de tratarea fetei este inhibat de propriul caz si face apel la alte date decat cele ale stiintei pe care o stapaneste. Coerenta in tratarea realitatii a disparut de mult. Ciocnirea acestor mentalitati naste o serie de confuzii pe care pierduti cum suntem in apele contingentului nu suntem in stare sa le limpezim. In acest ton al pildei al luarii aminteal meditatiei la cele intamplate spectacolul face cinste regizorului de teatru si actorilor si efortului colectiv.
• "Nimeni nu intelege pe nimeni"! de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Un subiect tentant
  Andrei Serban este o personalitate a regiei noastre, cu o bogata experienta peste hotare, dar ca orice creator nu poate oferi numai spectacole valoroase. Dupa rasunatoarele sale realizari ca regizor de teatru si opera, atat la noi cat si in strainatate, dintre care ramane in patrimoniul valorilor "Trilogia greaca", in ultima vreme, Andrei Serban incearca si acasa calea controversata a experimentelor cu "ambalaj" senzational. Investeste fantezia sa creatoare in viziuni regizorale bogate in intentii care nu sunt duse insa credibil la o finalizare impresionanta. "Spovedanie la Tanacu" sau "Regele Lear" intr-o distributie exclusiv feminina sunt ultimele sale incercari experimentale.
  In urma cu trei ani, cazul de la Manastirea Tanacu al Irinei, care se pare ca datorita unui ritual de exorcizare a murit, a alimentat pofta de senzational a mass media. Povestea tragica a Irinei parea venita din evul mediu in lumea de astazi, care si din disperarea provocata de multiple
  Citeste tot pe România Liberă
• Magie și vinovăție de Cristina rusiecki sursa: Revista Cultura
  Se confirmă: nimeni nu știe ca Andrei Șerban să creeze senzația de instantaneu, de situație care se încheagă acum, chiar în acest moment, sub ochiul publicului. „Spovedanie la Tanacu” o re-dovedește. În spectacolul organizat de Academia Itinerantă, născut în urma unui workshop, Andrei Șerban recrutează actori veniți din diverse teatre din țară (Cluj, Sibiu, Oradea, Tg. Mureș, Târgoviște, Timișoara și București), care au studiat și experimentat întâi la Plopi, în Munții Apuseni, apoi la New York, la La MaMa, teatrul care l-a făcut pe regizor celebru în lume. Acolo, la New York, Andrei Șerban citise romanul jurnalistic al Tatianei Niculescu Bran și decisese pe loc că vrea să facă film. Iată un gen pe care nu-l făcuse niciodată , dar care fusese alocat deja unor pretendenți mai specializați. Lui Andrei Șerban i-a rămas, deci, să trateze subiectul într-un limbaj cunoscut: teatrul.
  Și totuși... o doză de noutate există.
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Piesă despre cazul Tanacu, pe scena Odeonului de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Regizorul Andrei Şerban, laureatul premiilor UNITER 2008 pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie ("Unchiul Vania"), este din nou invitat al Teatrului Odeon din Capitală, unde va
  Regizorul Andrei Şerban, laureatul premiilor UNITER 2008 pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie ("Unchiul Vania"), este din nou invitat al Teatrului Odeon din Capitală, unde va prezenta "Spovedanie la Tanacu".
  Spectacolul, inspirat de romanul omonim scris de Tatiana Niculescu-Bran, va avea reprezentaţii pe 2, 3 şi 4 iulie.
  Piesa a mai fost jucată la Odeon şi în luna mai. Pe 6 iulie, va avea loc o reprezentaţie şi la Iaşi, la Teatrul Luceafărul, în cadrul programului Rezidenţe Artistice - rezidentArt -. Romanul Tatianei Niculescu-Bran, redactor-şef la BBC World Service, secţia română, a dat naştere unei montări controversate, care are în distribuţie 13 actori.
  Autoarea declara pentru NewsIn că a refuzat chiar şi oferte de ecranizare, inclusiv de la
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Începătorul de Alice Georgescu sursa: Ziarul financiar
  Una dintre primele - si cele mai judicioase - lectii pe care le invata, in tarile mai rasarite, oricine are de gand sa intre in bransa spectacolului (a show-business-ului, mai exact) suna cam asa: esential este ca lumea sa vorbeasca despre tine, indiferent cum; numele tau trebuie sa fie pe buzele tuturor; n-are importanta daca e insotit de elogii sau de injurii: daca nu aud mereu ceva despre tine, oamenii te uita; nu conteaza ca ziarele (de pilda) te fac praf, maine s-ar putea sa te ridice in slavi; totul e sa ramai permanent in atentia publicului.
  E o lectie utila.
  O demonstreaza, la noi, Andrei Serban, regizor care si-a petrecut o buna parte din viata biologica si cea mai mare parte din viata profesionala "afara", in Statele Unite cu precadere, dar si la Paris, Viena s.a.m.d., punand in scena spectacole de teatru sau de opera si desfasurand o activitate pedagogica notabila. Rechemat in tara (de unde "fugise" in anii 1970) pentru a fi primul director de dupa 1989 al Teatrului
  Citeste tot pe Ziarul financiar
• Cazul Tanacu: making of de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Jurnalista de la BBC Tatiana Niculescu Bran a publicat de curând cea de-a doua carte a sa despre mult mediatizatul caz Tanacu.
  Intitulat “Cartea judecătorilor”, noul volum apărut la Editura Humanitas, cu o prefaţă semnată de regizorul Andrei Şerban, este un fel de scenariu de reconstituire a anchetei şi a impactului pe care moartea Irinei Cornici l-a avut asupra societăţii, a presei şi a Bisericii. Preotul Corogeanu, măicuţele Neonila, Pahomia, Siluana şi Anastasia, Chiţa, prietena Irinei, episcopul Huşilor, avocata, anchetatorii au devenit personaje în “Cartea judecătorilor” urmărite în latura lor umană. Poliţistul care anchetează cazul cu gândul la concediul în Elveţia, episcopul ce duce propria sa luptă cu “popii de ţară”, avocata prinsă între profesiune şi credinţă, Corogeanu, care a avut de ales între a deveni preot şi a se face fotbalist.
  Un interesant amănunt biografic este acela că preotul a fost coleg cu regizorul Corneliu
  Citeste tot pe Cotidianul
• “Spovedanie la Tanacu” din nou la Odeon de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Deşi teatrele şi-au închis în mare parte porţile, pe 8 şi 9 iulie spectatorii bucureşteni vor putea vedea spectacolul “Spovedanie la Tanacu”, coproducţie a Teatrului Odeon şi a Institutului Cultural Român, montare realizată în cadrul Academiei Itinerante “Andrei Şerban”.
  Realizat în urma unui wokshop condus de regizorul Andrei Şerban ce a reunit actori de la mai multe teatre din ţară, spectacolul se bazează pe romanul jurnalistic omonin al Tatianei Niculescu Bran. Jurnalistă la acea vreme la BBC, Tatiana Niculescu Bran a investigat condiţiile în care la Mănăstirea Tanacu din judeţul Vaslui, o tânără, Irina Cornici, şi-a pierdut viaţa în urma unui ritual de exorcizare pe care i l-a “aplicat” preotul Daniel Corogeanu secundat de câteva călugăriţe.
  Fără a avea pretenţia că a rezolvat multmediatizatul “caz” Tanacu, jurnalista a încercat să dea o şansă tuturor părţilor implicate în “conflict”, discutând atât cu
  Citeste tot pe Cotidianul