Atelierul din Cetate de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Dupã douãsprezece ediții desfãșurate la Sfântu Gheorghe, Festivalul de Teatru „Atelier” s-a „strãmutat” – provizoriu, definitiv?, nu se știe încã – la Sighișoara. Un spațiu foarte potrivit, din punctul meu de vedere. A demonstrat-o cea de-a XIII-a ediție, cu un program foarte bun și o atmosferã specialã.
.....................................................................................................................................................
Aș comenta Îngerul electric de Radu Macrinici, montat la Teatrul de Nord sãtmãrean de Ovidiu Caița, în tandem cu Stop the tempo al Gianinei Cãrbunariu (Teatrul „Luni” de la Green Hours & dramAcum). Ambele spectacole sunt construite pe texte de mare duritate, cu eroi adolescenți. Ambele transmit un mesaj traumatic, ambele par minate de o dozã de cinism. Totuși, valoarea lor e vizibil inegalã. Favorizat ar fi Stop the tempo, unde dramaturgul e și regizor. Fenomenul ar merita de altfel discutat public, pentru cã majoritatea spectacolelor pe texte românești ale cãror regizori nu sunt și autori dau senzația cã au fost citite greșit. E și cazul lui Ovidiu Caița, al cãrui spectacol filiazã corect textul, dar fãrã a-i percepe și evidenția punctele de forțã. Avem de-a face astfel cu un demers de tip exterior, în care violența, dezabuzarea, teama, trauma, naivitatea – pe scurt, toate nuanþele scriiturii dramatice – se estompeazã, fãcând loc doar tușelor nete, groase. Un erou e excesiv violent, brutal, „simpluț”, eroina nu depãșește stadiul de gâsculițã vulgarã, rolul, fundamental, al Electricianului își pierde sensul simbolic etc. Personajele devin neverosimile, întrucât incapabile sã parcurgã traiectul de experiențã
existențialã liminarã pe care îl presupune intriga dramaticã. În versiunea lui Caița, Îngerul electric
nu e un spectacol prost, ci doar prea „cuminte”, fad, citit/înscenat fãrã vlagã, accentuând prejudecata cã piesele autohtone sunt slabe. Actorii – Camelia Curuțiu, Dorin Ceoarec, Ciprian Scurtea, Ion Tifor, Ciprian Vultur ș.a. – au jucat decent în linia propusã regizoral. Unica problemã a acestui spectacol e inabila concepție/lecturã regizoralã. El ar putea fi însã refãcut. Mult mai bine condus și, prin urmare, mai eficient și mai convingãtor a fost Stop the tempo, al cãrui scenariu preia ceva din intriga Îngerului
electric. În piesa lui Macrinici, cei trei adolescenți în pragul sinuciderii sunt salvați de Electricianulînger
care ia curentul; la Gianina Cãrbunariu trei tineri taie firele de alimentare ale unor cluburi și discoteci, încercând și ei „salvarea” celorlalți. Coincidențã tematicã? Dezvoltare a unui subiect „de uz public”? Pastișã? E nesemnificativ pentru comentariul de fațã.
Stop the tempo are exact forța de sugestie care-i lipsește spectacolului sãtmãrean. Se vede aici și cinismul, și dezabuzarea, și alienarea eroilor, dar și trauma lor, nevoia de afecțiune și comuniune, maturizarea forțatã și dureroasã, fronda ca semnal de alarmã. Spectacolul e ritmat, de aceea interpretarea celor trei actori – Rolando Matsangos, Paula Gheorghe și Maria Obretin – e mai ofensivã și mai convingãtoare. Firește cã Gianina Cãrbunariu nu putea sã rateze lectura propriului scenariu dramatic, încât dilema de mai sus rãmâne de actualitate.