Dincolo de orice fel de considerații referitoare la valoarea intrinsecă a spectacolului Sufocare (Jurnalul unui sinucigaș) montat la Teatrul „Regina Maria” din Oradea de regizorul Ovidiu Caiță, spectacol având la bază o adaptare proprie după relativ celebrul roman al scriitorului american Chuck Palahniuk, mi se pare nu lipsit de importanță să revin asupra a două probleme de ordin general.
Prima este aceea referitoare la structura repertoriului unui Teatru. Adică la programul lui artistic. Este de domeniul evidenței că repertoriul înseamnă mult mai mult decât o alăturare de titluri ori de nume de regizori, oricât de importante sau de respectabile ar fi acestea. Ideea de repertoriu presupune o anume diversitate a ofertei. Indiferent de nivelul la care se situează respectiva diversitate. Epoci și spații dramaturgice diferite, nume de autori de literatură dramatică, modalități stilistice divergente sau complementare și, nu în cele din urmă, teme.
Or,
Citeste tot pe
Yorick
