Un spectacol care se joacă de câţiva ani şi pe care l-am revăzut de curând. Mi-a părut la fel de simplu şi de proaspăt ca la prima vizionare. Şi asta datorită capacităţii extraordinare a lui Horaţiu Mălăele de a reinventa de fiecare dată acelaşi spectacol.
Forma recitalului permite uşor acest lucru, iar din această doză de libertate îşi extrage energia şi artistul. Un scenariu "la mână liberă" format din câteva "întâmplări" extrase din realitatea înconjurătoare, câteva bancuri cu ironii ascuţite şi directe, stilizat de poezii de Nichita Stănescu sau Mircea Mincu, pune în evidenţă calităţile de improvizator ale actorului.
Dincolo de succesul de public (de care Horaţiu Mălăele se bucură oricum), importantă este atitudinea ascuţit ironică a artistului. Nu ştiu de ce, dar jumătate din recitalul lui Mălăele pare a fi o ironie ascuţită la adresa falselor valori (de televiziuni sau nu) şi a divertismentului care a înlocuit actele
Citeste tot pe
TimeOut București
