editeaza

• O glumă semnată: Mălăele - Ţara lui Abuliu de Florca Ichim sursa: România Liberă
  Cînd Dumitru Solomon scria "Socrate", "Platon", "Diogene câinele", "Arma secretă a lui Arhimede" ş.a., comentatorii scriau cu sârg despre tot ce nu se referea la trimiterile în actualitatea înconjurătoare a anilor '70-'80. Se scria, printre altele, despre "tactul său artistic" şi despre "strecurarea printre dificultăţi dramaturgice". În fapt, este vorba şi despre tact pur şi simplu sau tact politic, i-am putea spune, pentru că dramaturgul îşi introduce discursul cu atâta abilitate încât n-ar fi trebuit descoperit de cenzori. Dar veghea lor era nemărginită şi aceste tente nu s-au văzut împlinite scenic aşa cum ar fi meritat.
  Altă categorie din ampla sa listă de titluri o reprezintă adaptările de basme ("teatru cu oameni şi animale"), în care, aşa precum scria Mircea Iorgulescu, "îmbină virtuozitatea pur tehnică a unui bun cunoscător al meşteşugului teatral cu o surprinzătoare fantezie intelectuală, mobilă, diversă, ironică,
  Citeste tot pe România Liberă
• Ţara lui Abuliu - cu scene din Romeo şi Julieta de Ion Parhon sursa: România Liberă
  Inspirată de un basm celebru, piesa "Cele două privighetori" de Dumitru Solomon, circumscrisă, după spusele autorului, acelor "poveşti vinovate şi realiste" ce au prilejuit un joc victorios cu rigorile cenzurii, a văzut acum lumina rampei la Teatrul de Comedie (după premiera de la Teatrul Ion Creangă), în regia lui Horaţiu Mălăele, scenografia Mariei Miu şi muzica lui George Marcu. Piesa, pusă în scenă acum cu titlul "Ţara lui Abuliu", îşi păstrează în bună parte savoarea semnificaţiilor legate de natura divină, inimitabilă şi miraculoasă a artei, de trufia oamenilor şi de limitele maşinii ori, mai ales, de imperfecţiunile mecanismelor societăţii, generînd seisme de tot felul.
  
  Fidelă în general atmosferei de basm, potenţată prin sugestiile de decor (minime, dar cu efect maxim) şi prin costumele burleşti realizate de Maria Miu (amintindu-ne de "vraja" memorabilă din "Iluzia comică") ori prin acordurile sonore şi ele sugestive,
  Citeste tot pe România Liberă
• Romanii la Bucuresti de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Stagiunea a inceput - si a inceput, s-ar spune, bine: cateva festivaluri (cand mai bogate, cand mai saracute, cand mai "promovate", cand mai anonime, dar, in fine, festivaluri), un numar rezonabil de premiere, un numar rezonabil (ba chiar, in Bucuresti, mai mult decat atat) de sali de spectacol renovate proaspat... ce mai incolo si-ncoace, trebuie sa fii rau-intentionat ca sa nu admiti ca anul teatral are semne bune. Printre acestea putem numara, fara teama, si cantitatea de texte romanesti jucate.
  Intr-adevar, stagiunea 2002-2003 pare sa infirme viziunile pesimiste asupra soartei textelor contemporane. Este vorba aici mai ales despre teatrele din Bucuresti, mai reticente la acest capitol decat suratele lor din restul tarii, enigma care ar merita odata si-odata o discutie dezlegatoare. Ei bine, in momentul de fata nu mai putin de trei teatre bucurestene, asadar aproape jumatate (!) din scenele Capitalei, ofera spectacole noi cu piese romanesti contemporane. Mai mult chiar,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică