„Marchizii, preţioasele, încornoraţii şi doctorii au îndurat, fără a face vâlvă, să vadă cum i-am oglindit, ba chiar s-au prefăcut că îi distrează şi pe ei, ca pe toată lumea, portretele pe care li le-am alcătuit.” În schimb, clericii au luat-o drept „o crimă pe care n-au cum să mi-o ierte şi s-au înarmat cu toţii împotriva comediei mele, sub pecetea unei furii îngrozitoare. E drept, şi-au luat precauţia de a nu o ataca din partea care i-a rănit, sunt prea abili pentru asta şi ştiu prea bine să îşi trăiască viaţa pentru a-şi descoperi singuri străfundurile propriilor suflete. Conform demnului lor de laudă obicei, şi-au acoperit interesele cu masca luptei pentru cauza divină, în gura lor Tartuffe fiind o piesă ce ofensează pietatea”.
Evul mediu (nu cel istoric, cel utilizat ca metaforă a vremurilor tulburi, obscure, ba chiar periculoase) nu mai e demult întâmplător (de parcă ar fi fost vreodată…), iar bigoţii de toţi
Citeste tot pe
Yorick