editeaza

• 1
• 2

• „Trilogia“ lui Afrim. La Sibiu de Oltița Cântec sursa: suplimentuldecultura.ro
  Trei spectacole a montat Radu Afrim anul trecut la Sibiu, unul la sectia Germana a Teatrului National, celelalte doua cu trupa de la „Radu Stanca“. Din motive de timp, le-am vazut abia acum, la pachet, in programul Festivalului International de Teatru si le-am „citit“ ca pe o trilogie de regizor.
  Sunt texte contemporane: Tattoo de Igor Bauersima si Réjane Desvignes, Girafe Fabula urbana #1 si Bizoni Fabula urbana #2 de Paul Miró. Piesele lui Miro sunt la randul lor secvente ale unui triptic, alaturi de Lei, in care, prin metafore animaliere, autorul catalan creioneaza un portret al citadinului contemporan. In aceasta tripleta a lui Afrim, am reintalnit multe dintre elementele estetice care-i configureaza semnatura regizorala, perceptia legaturii stilistice fiind evidenta. Chiar daca temele si registrele difera.
  In Tattoo ne aflam in lumea artei: un scriitor si o actrita, ambii in cautarea succesului curat, fara concesii, se intersecteaza cu un artist vizual, Tiger,
  Citeste tot pe suplimentuldecultura.ro
• Tattoo, jeleuri Haribo, corp mort şi artă contemporană de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  «Ce mă atrage la teatrul lui Radu Afrim e că nu-i prea pasă de spectatorii proşti. În teatrul.ro puţini sunt cei care au tupeul acesta, să construiască un produs artistic fără să se gândească la proşti, concentrându-se doar pe lucrurile pe care ei, creatorii, le consideră cu adevărat importante. Există în Tattoo, spectacolul de la Secţia Germană a Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, un personaj pe nume Alex (nume care, în raport cu celelalte nume ale textului, evocă un nominalism oarecum românesc). Alex mănâncă jeleuri Haribo, este semi-retardat, cade repede în idolatrii, înghite tot ce i se oferă, însă, ca orice cretin autentic, purtat pe la şcolile teatrului ro, ţine morţiş ca binele să învingă. Arareori mi-a fost dat să întâlnesc o metaforă mai justă a publicului de teatru/ artă românesc, deşi habar nu am dacă regizorul a intenţionat în mod explicit această asociere.
  Textul lui Igor Bauerisma şi Réjane Desvignes,
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Arta ipocriziei şi ipocrizia artei de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  „Dacă pasezi publicului răspunderea pentru spectacol, el se gîndeşte la ceva şi tu te-ai scos.“ Replica din Tattoo, piesă scrisă de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes şi montată de Radu Afrim la Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, conţine o bună parte din problematica textului. Piesa face o analiză complexă asupra conceptului de „artă“: ce este arta, accesibilitatea ei, limitele abstractului/conceptualului, diferenţa între artă şi non-artă, frivolitatea artei contemporane, relaţia dintre artist şi public, implicarea publicului în actul artistic, responsabilităţile artistului/publicului etc. Arta în raport cu morala. Arta şi publicul ei. Arta şi artistul. Omul ca obiect de artă. Arta şi banii. Arta şi umanitatea.
  Narativ, Tattoo este o comedie neagră cu trei artişti, vecinul lor (personajul „rescris“ de Afrim ca un retardat social, o tipologie pe care regizorul o aduce mereu pe scenă, atras de
  Citeste tot pe Dilema veche
• Tatuaje de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  „Tattoo” de la Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu nu este deloc o montare pentru spectatorii nerăbdători. Pentru un public grăbit dornic să înţeleagă din primele zece-cincisprezece minute de spectacol despre ce e vorba, care e tema, care e istoricul şi prezentul personajelor. Să aproximeze ce se va întâmpla cu acestea şi să intuiască finalul reprezentaţiei.
  În minutele acestea de început vedem pe scenă personaje bizare,, „artiste”, cu comportamente aşijderea. Oameni zgomotoşi care apar şi dispar pe neaşteptate în unica încăpere a cuplului Fred şi Lea. Oameni care pot şi, fără doar şi poate, sunt pe gustul regizorului Radu Afrim, expert în fiinţe a căror alcătuire fizică, a căror psihologie şi ale căror comportamente nu respectă calapodul şi sfidează norma, dar care nu sunt tocmai printre favoriţii adepţilor teatrului „realist” şi „aşezat”. Înşişi Fred şi Lea nu sunt tocmai comme il faut.
  Citeste tot pe Adevărul