editeaza

• 1
• 2

• Autopsii de Mircea Morariu sursa: REvista Familia
  Dacă Naţionalul târgumurean, aflat la ora scrierii acestor rânduri într-o perioadă de inter-regn la capătul căruia poate că se va găsi directorul capabil să-l scoată din impasul în care se află nu produce şi nu înseamnă azi mai nimic din punct de vedere artistic, Teatrul Ariel reprezintă pentru iubitorii de teatru din oraş şansa întâlnirii cu teatrul adevărat şi nou, cu acel teatru care nu se mulţumeşte să ofere plăceri sărace, ci doreşte să îndemne la cercetare şi la artă. Bursa de texte noi româneşti organizată în ultima decadă a lunii octombrie de Fundaţia Dramafest, condusă de dramaturgul Alina Nelega, şi Teatrul Ariel, al cărui director, Gavril Cadariu, îşi îndeplineşte misiune inteligent şi cu strategie, a însemnat un asemenea fapt teatral viu. Pe lângă spectacolele -lectură, util zbor de încercare pentru cele cinci texte noi reţinute în selecţia finală a Bursei, aceasta mi-a prilejuit urmărirea a trei spectacole bune-
  Citeste tot pe REvista Familia
• Un puzzle social de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Locul. Teatrul Ariel din Tg. Mureș, un teatru pentru copii și tineret preocupat serios de latura "de tineret". La noi, titulatura extinsă a teatrelor pentru copii nu e respectată, cu câteva excepții (vezi și Teatrul Luceafărul din Iași), fiindcă n-am înțeles încă lecția teatrelor similare din vest care încep educația teatrală prin teatrele pentru copii și tineret. Fără să trateze copiii "de sus" și condescendent, teatrele de gen din Germania, de exemplu, montează frecvent piese care să le explice tinerilor în ce fel de lume intră. Într-un asemenea context a fost montată la Leipzig piesa "Stop the tempo" a Gianinei Cărbunariu, cu tineri și despre tineri. Teatrul Ariel are un întreg program în această direcție.
  Călătoria. Nu am de adăugat față de săptămâna trecută decât faptul că Valea Prahovei e un adevărat coșmar când vine vorba de trafic. Iar dacă îți mai pui în cap și să pleci în această direcție într-o zi de vineri,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Parcurgând autostrada vieţii în paşi de tango - Taxi Vinil de Andrei Vornicu sursa: Agenda LiterNet
  Alina Nelega a câştigat în 2001 "Premiul UNITER - Piesa Anului" pentru www.nonstop.ro. Pentru Amalia respiră adânc (piesă publicată în format electronic de Editura LiterNet) i-a fost decernat premiul "Autor european" (2007) la Heidelberg, Germania. Actualmente este rezident dramaturg la Universitatea din Iowa, S.U.A. Ultimul text care îi poartă semnătura este Taxi Vinil, regizat de Luisa Brandsdörfer, a cărui premieră a avut loc la Teatrul Ariel în 14 septembrie 2008. Realizat în parteneriat cu Teatrul Naţional Tg. Mureş şi cu Universitatea de Artă Teatrală Tg. Mureş, spectacolul Taxi Vinil beneficiază de scenografia Alinei Herescu şi îi are în distribuţie pe Mihaela Mihai, Monica Ristea, Roxana Marian, Elena Purea, Ionela Nedelea, Mihai Crăciun, Marius Turdeanu, Marius Manole, Liviu Topuzu şi Costin Gavază. Taxi Vinil îmbină tragicul unei realităţi exprimate în mod teatral cu poezia dansului, numere de tango fiind inserate între scene pentru a
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Taxi Vinil şi arcul peste timp de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Taxi Vinil este în primul rând un spectacol elegant. Apoi, el mai este un spectacol în care se dialoghează, se monologhează şi se dansează tango. Prin urmare, el se recomandă de la sine ca fiind numai bun de văzut.
  Ca idee, acest text a pornit de la Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, unde, la final de secol XIX, în Viena lui Jahrhundertwende, zece personaje formează un lanţ al sexualităţii prin faptul că sar de la un partener la altul (ca să ne exprimăm la limita vulgarului), cele cinci perechi ajungând în final să intre într-un cerc al intimităţii de care nu sunt însă conştiente. La data la care Arthur Schnitzler îşi publica textul, adică la 1897, în aceeaşi Vienă Sigmund Freud se afla la mijlocul drumului între studiile despre isterie şi cele despre vise, iar Gustav Klimt devenea preşedinte al grupării Wiener Sezession, confirmându-se în mod oficial ca artistul care avea să schimbe arta pentru totdeauna şi, împreună cu ceilalţi doi
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Hidden Track (sau remixul care învârte vinilul) - Taxi Vinil de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Există felurite lucruri la care te întorci dintr-un motiv sau altul. Te întorci la un film pentru ţi-a plăcut şi vrei să îl mai vezi o dată, regizorii de filme noi se întorc la filme mai vechi, pentru că le-au plăcut şi vor să le mai facă o dată, cântăreţii îşi "revizitează" propriile creaţii, evident, pentru că le-au plăcut şi vor să le mai mixeze o dată.
  Remixuri există şi în teatru, de multe ori ele sunt făcute de tocmai cei de la care au pornit, respectiv de regizori sau de autori. Radu Afrim, de exemplu, a remixat un Lorca (celebrul Bernarda's House Remix), într-o variantă pentru Studioul Radu Stanca din Cluj, alta pentru Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi, (presupun, pentru că nu am văzut) alta pentru Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. Alina Nelega şi-a remixat propriul text şi spectacol, Kamikaze, redistribuind roluri, refăcând finalul, schimbând spaţiul de joc (Exemple ar mai fi încă, ar fi foarte interesantă o
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Tangouri cu contor de plată - Taxi Vinil de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  Hora iubirilor, piesa lui Arthur Schnitzler, îi serveşte Alinei Nelega drept model de referinţă pentru cel mai recent text al său - Taxi Vinil, montat la Teatrul Ariel din Tîrgu Mureş de regizoarea germană Luisa Brandsdörfer. Preluarea nu doar a formei, ci şi a temei, revizitează, la mai bine de un secol distanţă faţă de opera dramaturgului austriac, problema sexualităţii.
  Se formează acelaşi cerc de zece personaje, care expulzează iubirea, închizînd în ei amoruri strîmbe, iar sintagma din titlu devine definitorie pentru raporturile dintre femei şi bărbaţi în societatea contemporană. Primul termen trimite la pseudo-relaţiile pasagere, superficiale, din timpul călătoriilor citadine cu plata pe oră, iar cel de-al doilea, la muzica deceniilor de aur ale pick-up-ului, la vremurile în care mai credeam în marile sentimente. Împreună, dau numele unui club (scenografia Alina Herescu), un spaţiu aproape pustiu, cu un bar anodin, cîteva scări înguste ce
  Citeste tot pe Observator Cultural