editeaza

• 1
• 2
• 3

• În dulcele stil clasic de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Teatrul Odeon anunţă, prin vocea directoarei sale, actriţa Dorina Lazăr, un program de (re)valorificare a unor texte uitate, sau doar neglijate, din repertoriul românesc – nu atît clasic, cît din perioada comunistă. Într-adevăr, nu tot ce s-a scris (şi jucat) atunci e prost scris, din unele texte se poate salva ceva şi, în plus, există destui spectatori care ar putea primi cu plăcere, nu doar nostalgică, versiuni noi ale unor piese care le-au marcat şi poate chiar bucurat tinereţea.
  Începutul a fost făcut cu Trei generaţii, textul cel mai cunoscut al Luciei Demetrius. Cei de vîrsta mea şi părinţii lor îşi aduc aminte, cu siguranţă, de măcar o montare a lui, la teatru sau la televizor. Au jucat în piesa asta nume mari ale teatrului românesc: Ştefan Ciubotăraşu, Fory Etterle, Tantzi Cocea, Beate Fredanov (aceştia, la premiera din 1956, la Bulandra), Ileana Stana Ionescu, Dionisie Vitcu, Candid Stoica (în 1964, la Piatra Neamţ, în regia lui
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Trei generaţii la Odeon de sursa: eAZI.ro
  Regizorul Dinu Cernescu a readus pe scena teatrală un spectacol care a făcut istorie în anii ‘50 ai secolului trecut – „Trei generaţii“, de Lucia Demetrius.
  Premiera a avut loc, zilele trecute, pe scena Sălii Majestic a Teatrului Odeon. Spectacolul se va juca, din nou, mâine, pe 7 şi 8 mai, de la ora 19.00. Publicul iubitor de teatru are ocazia să redescopere o piesă cu parfum de epocă. „Trei generaţii“ a văzut lumina rampei în 1956, la Teatrul Municipal (actualul Teatru Bulandra). S-a jucat cu succes de-a lungul timpului, atât în ţară, cât şi în străinătate. Piesa a fost tradusă în cinci limbi, a fost ecranizată în trei versiuni, iar în 1989, compozitorul Sergiu Sarchizov a realizat opera în trei acte cu acelaşi titlu.
  Distribuţia actualei montări este asigurată de actorii Rodica Mandache, Angela Ioan (foto), Crina Mureşan, Sabrina Iaşchevici, Paula Niculiţă, Ruxandra Maniu, Mircea N. Creţu, Alexandru Papadopol/ Silvian Vâlcu,
  Citeste tot pe eAZI.ro
• „Trei generaţii” de acum 60 de ani de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Timpul teatrului este timpul prezent. Chiar şi dacă vorbim despre o tragedie antică. Spectacolul nu se poate întâmpla decât în timp real. De unde vin personajele, din ce secol şi loc, cum vorbesc, după ce modă se îmbracă, ce credinţe au şi după ce principii se ghidează, indicaţiile de cod şi orice amănunt din text, totul poate fi verosimil şi uşor de acceptat. Cu o condiţie: să se întâmple acum. Pentru cei ale căror ceasuri numără secundele în sală. Dacă maniera de montare, stilul de joc, tematica piesei sau estetica decorului pot fi interpretate, combinate, inventate sau jonglate după voia, talentul şi intenţiile artistice, timpul este singurul element fix. Obligo-ul esenţial.
  Spectacolul „Trei generaţii” de Lucia Demetruis montat de Dinu Cernescu la Teatrul Odeon pare să fi trecut cu vederea tocmai această evidenţă. Nu este un spectacol contemporan cu vremea sa. Nu aparţine anului 2015. Şi nu este vorba de parfumul de epocă,
  Citeste tot pe Yorick
• Salvatorii unei… telenovele de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  În urmă cu un sfert de secol când, în sfârșit, a căzut și cenzura comunistă în teatru a apărut libertatea de exprimare. S-au așteptat pe scenă spectacole cu piese despre noi cei care am trăit “epoca de aur”. Speranța descoperirii în dramaturgie a unor piese ținute la sertar din cauza cenzurii s-a dovedit zadarnică.
  Libertatea adusă de noul sistem social care își are și regulile sale stricte, se instaurează însă, prost înțeleasă. În teatru, în special în cel independent, se promovează texte în noul limbaj “cool” și trivial, cu tematică erotică, de parcă tinerii nu ar avea și multe alte probleme foarte grave. În teatrul instituționalizat intenția percutează în unele repertorii. Spectacolele propuse în primii ani de libertate și chiar până în prezent, caută noi căi de exprimare teatrală “liberă” și din păcate nu prea le găsesc. După 25 de ani de libertate, se dovedește că punctele nevralgice în teatrul nostru,
  Citeste tot pe Spectator