Spectacolul pus în scenă la Teatrul Act are la bază textul irlandezului Conor McPherson, „Autorităţi portuare” („Port authority”), care a avut premiera la Londra în 2001 şi a fost preluat apoi pe Broadway. Piesa e o împletire de trei căutări ale sensului unor bucăţi de viaţă, de fapt modalităţi şi etape diferite ale rătăcirii în căutarea împlinirii.
Trei tipuri de frământări între interiorul și exteriorul sufletului, trei vârste ale vieții și ale actorului, cu tribulații specifice, dar o aceeași vibrație a tânjirii.
Nu este un spectacol indicat publicului obișnuit să vină la teatru pentru a primi pe tavă răsfățuri și impulsuri vizuale, decorative și kinetice. E un spectacol în pielea goală, din perspectiva „hainelor” cu care suntem obișnuiți la teatru: decor, costume, mișcare, dialog, efecte scenice. Textul și interpretarea obligă spectatorul să vină în întâmpinarea spectacolului prin capacitatea sa imaginativă de
Citeste tot pe
Ziarul Metropolis