Nu este chiar foarte clar în ce an anume a plasat tânărul şi talentatul regizor Albu István, în spectacolul montat la Teatrul „Figura” din Gheorgheni, acţiunea din minunata piesă „Trei surori” a lui Cehov. Pesemne, câţiva ani mai târziu decât a făcut-o marele Anton Pavlovici.
De altminteri, cred că această indeterminare temporală este una absolut deliberată, fie şi numai pentru faptul că, în orice moment, în fiece epocă se vor găsi oameni care să viseze (există în spectacol o superbă, dacă nu chiar două scene ale visului colectiv al personajelor) şi să îşi vadă visurile mai întâi amânate şi, mai apoi, spulberate definitiv. Fiindcă ce înseamnă, la urma urmei, pentru Olga, Maşa şi Irina dorinţa nerealizată de a pleca la Moscova? Visul, regăsirea vârstei de aur a copilăriei ori a adolescenţei, perioada în care au fost cu adevărat fericite ori iluzia care le ajută să creadă că au fost astfel.
Firesc, aşadar,
Citeste tot pe
Adevărul
