Cum se poate ca într-o lume închisă, rigidă, unde-şi poate face loc foarte uşor minciuna, să ai posibilitatea să priveşti înăuntrul casei?
Un frate, Savantul Hermocrate, cu sora sa Leontine, fată bătrână cu tabieturi şi cu grija permanentă ca fratele ei să nu răcească, şi doi servitori şmecheri, hoţi şi prostovani, trăiesc izolaţi de lume, până într-o zi când doi băieţi, adică două femei, sparg pereţii opaci ai casei şi vieţii lor prăfuite şi pătrund acolo, în liniştea albă, a lor, aducând minciuna frumoasă a iubirii.
Am gândit o lume transparentă, fluidă, ireală (Ciulei spunea după ce a văzut spectacolul: - Aş face în decorul ăsta A douăsprezecea noapte), în care pereţii se mişcă şi dansează odată cu actorii.
Când "les grands esprits se rencontrent", chiar se întâlnesc şi aşa a fost întâlnirea noastră:
Ducu Darie, Adrian Enescu şi cu mine - regia, muzică şi decorul cinetic.
Am vrut un decor care să
Citeste tot pe
Agenda LiterNet