Un oraş în care teatrul s-a înfiinţat relativ curând presupune un public ce nu a apucat să-şi formeze cultura teatrală. Nici măcar fundamentele ei. Este şi cazul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte. Un regizor mare (Victor Ioan Frunză) care montează aici e nevoit să ia în calcul două coordonate: 1. Care este publicul cel mai numeros? Hotărât, majoritatea covârşitoare o fac tinerii; 2. Rezultă de aici că e vorba de un public cu informaţii acumulate, în proporţii zdrobitoare, vizual. Îmi închipui că acesta a fost raţionamentul regizorului deprins de ani buni cu capriciile publicului şi ale teatrelor. Şi, dacă deducţia mea e bună, atunci Turandot de la Târgovişte e un caz fericit în care un regizor important se adaptează inteligent publicului.
Care sunt dominantele acestei perfecte suprapuneri? Întâi spectacolul e construit prioritar pe stimuli vizuali; cuvântul, cu vechea lui forţă de a conduce în lumi imaginare, reverberează, aici,
Citeste tot pe
Revista Cultura
