Dacă în anul 1930, Jean Cocteau descoperea ce mină de aur putea să însemne pentru teatru telefonul (atunci a scris Vocea umană), 28 de ani mai târziu irlandezul Samuel Beckett descoperea uimit valențele teatrale ale magnetofonului. Admirabil folosit într-una dintre cele mai celebre scrieri ale sale, cel mai adesea menționată de bibliografia românească sub numele de Ultima bandă de magnetofon, un titlu mult mai aproape de versiunea în limba franceză a textului (La dernière bande), cu mențiunea importantă că textul a fost scris în engleză și mai apoi tradus în limba lui Voltaire, pare-se că de Beckett însuși.
Într-un comentariu adesea citat în manualele universitare, Beckett își exprima mirarea că nimeni înaintea lui nu a avut ideea de a se folosi în teatru de ceea ce el considera – et pour cause – o invenție formidabilă. Care permitea așezarea pe baze noi a monodramei, a ceea ce noi numim astăzi discursul la persoana întâi,
Citeste tot pe
Yorick