editeaza

• 1
• 2

• Sieranevada ei de viaţă de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Nu cred să existe scriitor român contemporan capabil să descrie satul regăţean mai fidel decât dramaturgul Mimi Brănescu. Şi aici nu e vorba (doar) de Las Fierbinţi. E vorba, mai ales, de Acasă la tata (spectacolul de la Act din 2009 şi filmul din 2015) şi de Ultimii, premieră recentă la Metropolis.
  "Noul realism al satului românesc". Aşa ar trebui să se numească acest curent propus de Brănescu şi în al cărei spirit au lucrat minunat scenografia de la Ultimii Maria Tache, Andreea Beşliu şi Adela Pârvu. O curte, copie-la-hiper-indigo a curţilor de găsit în satele sudiste ale României anului 2019. Un bec atârnând, un colţ de casă acoperit cu o tencuială gri-incert, un gard de fier & plastic (mult plastic), câteva trepte de beton, fâşii verticale de plastic pe post de pseudo-perdea-anti-ţânţari la intrarea în casă, o masă cu muşama de plastic, câteva scaune, oarece pet-uri la doi litri adăpostind vin producţie proprie, ţiglă ondulată,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Doar niște oameni de Luciana Antofi sursa: lucianantofi.wordpress.com
  Ultimii. O expediere într-o categorie inferioară în încercarea disperată de a ne considera penultimii. Sau cum să ne ferim de mizerie când ne împiedicăm de preșul familiei și se împrăștie brusc tot gunoiul adunat sub el, la ora la care se spală, în sfârșit, rufele murdare.
  Spectacolul „Ultimii” al lui Mimi Brănescu de la Teatrul Metropolis este o palmă pe obrazul familiei românești, după ce i-au fost arătate cu patru dintre degetele aceleiași mâini toate tarele, pentru a rămâne în final cu arătătorul îndreptat amenințător spre lipsa ei de funcțional. De posibil. De speranță.
  Un spectacol despre fatalitate. Despre neputință și acceptare, morală și indecență, frustrare și reproșuri, grijă și greșeală, salvare și drept la fericire. Despre realitatea de care fugi și cea spre care alergi cu atâta speranță, până îți dai seama că sunt una și aceeași realitate.
  Vulnerabilul, în toate formele lui, venit din sferturile de
  Citeste tot pe lucianantofi.wordpress.com
• „Ultimii” (Teatrul Metropolis): nici cei dintâi, nici cei din urmă, doar ca mai toți de Cristina Enescu sursa: Ziarul Metropolis
  Unul dintre spectacolele propuse de Teatrul Metropolis la care Mimi Brănescu semnează regia (în acest caz şi textul), este Ultimii. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni (a cărui interpretare e inepuizabil de antrenantă şi plină şi ghiduşii), Emanuel Pârvu, Andreea Mateiu şi Conrad Mericoffer.
  „Ultimii” sunt cele patru personaje ale unei intrigi de familie deopotrivă telenovelică și banală, sfâșietoare și comică (precum, de altfel, orice poveste de familie), care se defășoară în curtea casei rurale a lui Ică (Adrian Titieni). El este tatăl celor doi frați, Marcu (Emanuel Pârvu) și Lulu (Conrad Mericoffer), iar acesta din urmă locuiește aici cu soția sa, Luminița (Andreea Mateiu) ca să aibă grijă de tatăl său dar și pentru că are o situație nu prea roză. Vizita lui Marcu de ziua de naștere a tatălui declanșează progresiv o cascadă de interacțiuni rareori tihnite sau simple între cele patru personaje, fiecare aducând-și aportul
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Suntem Ultimii? Epopeea familiei disfuncționale de azi de Elena Coman sursa: Yorick
  Uneori viața poate fi așa de simplă. Sau cel puțin așa pare. Asta până te întâlnești cu adevăratul TU pe undeva prin vreun colț de cameră și dai cu ochii de realitatea de care te-ai chinuit atât de mult să fugi. Și se întâmplă cel mai des… în familie. Nouă, românilor, ne place mult să ne uităm peste gard, în curtea vecinului (sau chiar a fratelui) și să arătăm cu degetul ce rău îi merge, ca și când în ograda noastră e plin de curcubee. Pentru o fracțiune de secundă, îți pui problemele pe pauză și aparent te preocupă celălalt. E ca și când ai respira o gură de aer proaspăt și te simți mai ușor. Însă căderea e și mai dureroasă după o astfel de detașare. Cum supraviețuim?
  La Teatrul Metropolis ni se prezintă o variantă teatrală de supraviețuire în cotidian plauzibilă: dăm o petrecere, lăsăm cortina trasă, punem un stroboscop și băgăm o dedicație. Orice fel de prilej ar fi, vesel sau trist, românul e pus pe
  Citeste tot pe Yorick