editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7

• Dans-antren în spaţiu cosmic de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Pe pariu că structura laxă, fluidă, cu planuri și derulări narative multiple și cu povești lăsate în suspensie din Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cîndva în fosta Uniune Sovietică, de scoțianul David Greig (n. 1969), piesă montată recent la Teatrul Național Cluj, îi convine de minune lui Radu Afrim. „Istoria” arătă că regizorului jucăuș nu-i prea place strînsoarea din chingile unui epic strict, cu relații și portrete bătute în cuie, unde nu mai are cum să intervină. Dimpotrivă, artistul are înclinație către spaţiile dramatice libere, pe care poate să le umple în voie cu mormane de acțiuni fanteziste. Și în premiera de la Cluj regizorul reușește, ca totdeauna, să catapulteze în substanța piesei o infuzie consistentă de univers... afrimian. De data aceasta, doldora de cosmonauți în pantaloni cadrilați, cu buricul gol, cu furtun și căști de roboței cosmici.
  Spectacolul curge de o manieră relaxantă,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Cosmonauţii lui Radu Afrim de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Radu Afrim, cel mai incomod tânăr regizor din ultimii ani, şi-a prezentat, sâmbătă, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, noul spectacol, care pune sub lupă singurătatea şi înstrăinarea. „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică“ vorbeşte despre dramele comunicării.
  Radu Afrim a intrat în „cosmos", imediat după zona fragilă din „Miriam W.", spectacol al Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti, care devoala amintiri dureroase despre Holocaust. Într-un interviu care va apărea mâine, în „Adevărul literar şi artistic", regizorul vorbeşte despre reglajele fine din spectacolul său şi despre nevoia de schimbare a registrului tematic.
  Textul lui David Greig poate duce cu gândul la filmele misterioase ale lui David Lynch, populate de personaje stranii, în care firul narativ este rupt de secvenţe suprarealiste. Radu Afrim mărturiseşte că i-ar fi plăcut ca spectacolul său să dureze şapte ore,
  Citeste tot pe Adevărul
• Galaxiile singurătăţii de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică“ este un spectacol estetizant care explorează cosmologia nucleului familial. Radu Afrim lasă conţinutul pe seama introspecţiei individuale a spectatorului, concentrându-se asupra imagisticii derivei relaţionale.
  Deşi are un minim de emoţie caligrafiată şi poate fi un schelet cam plăpând pentru radiografierea familiei disfuncţionale şi a crizei comunicării, textul lui David Greig este un nou prilej pentru Radu Afrim să-şi dizolve fantezia în scene cu o poetică superbă. Din puţin, el a făcut foarte mult.
  Ne aflăm în universul afrimian ştiut, într-un haos teleghidat, în care drama este dublată de entertainment. Am amerizat în arealul teatrului profund interactiv, care nu are nevoie de acţiuni fizice ca să-şi atingă scopul. Afrim îi încurajează pe spectatori să excaveze prăpăstii astupate şi să-şi ia de acolo sensuri care îi ating direct şi
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Odiseea spaţială 2010 a lui Afrim de Gabriela Lupu sursa: România liberă
  Nimeni nu s-ar fi aşteptat vreodată ca regizorul Radu Afrim să monteze un spectacol SF. Şi totuşi, „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică", spectacol care a avut premiera pe 2 octombrie, la Teatrul Naţional din Cluj, chiar asta este.
  Stanley Kubrick îşi plasase faimoasa Odisee în anul 2001, iar Peter Hyams a realizat o continuare plasată în 2010. Iată că Radu Afrim face chiar în acest an, 2010, o călătorie artistico-spaţială în care duhul lui Kubrick este adesea invocat. Cu o acţiune petrecându-se undeva „dincolo de frontiera finală" (cum bine spunea un cunoscut serial science-fiction), pe un text al scoţianului David Greig (nu, piesa nu este scrisă de Matei Vişniec în ciuda titlului kilometric), spectacolul reprezintă un dureros strigăt de ajutor venit din cosmos şi din microcosmosul sufletului uman. Montarea e o nebunie de poezie „recitată" în ritmul respiraţiei Pământului şi
  Citeste tot pe România liberă