Facem noi ce facem şi tot nostalgici rămânem… Uite, nu mai degrabă decât acum, când Bucureştii împlinesc 555 de ani( de fapt, de la prima atestare documentară), ne apucă un dor arzător după vremile Micului Paris. De fapt, după ceea ce am învăţat de la cei mai mari ca noi că ar fi fost acest Mic Paris al versurilor lui Ion Minulescu şi George Topârceanu, al cântecelor lui Zavaidoc şi ale lui Cristian Vasile sau al cupletelor lui C. Tănase. Sau, dacă vreţi, după ceea ce am construit în mintea şi în inima noastră a fi fiind mirificul Mic Paris.
Uite aşa, încet dar sigur, iar ajungem la vorba magistrului de la Cărăbuş: „Şi ,cu asta, ce-am făcut?” Păi am făcut că am fost la Teatrul „Nottara” ca să vedem Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti, spectacolul de teatru, dans şi muzică în regia şi după scenariul Dianei Lupescu.
Un spectacol viu şi captivant în care lirismul şi visarea alternează cu umorul şi cu ironia,
Citeste tot pe
Revista Teatrală Radio
