editeaza

• Corupţia, laşitatea, minciuna, frica ucid! - Un duşman al poporului la FNT, 2016 de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Henrik Ibsen, 1882, Norvegia. Arthur Miller, 1950, Statele Unite. Claudiu Goga, 2016, România. Genealogia spectacolului Un duşman al poporului de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. 134 de ani de istorie. Dincoace şi dincolo de Ocean, în sudul şi în nordul Europei. Un mare text, două adaptări ale sale. Doi mari dramaturgi, un regizor inteligent, proaspăt, curajos.
  Un bărbat, un doctor, descoperă un adevăr incomod: apa e otrăvită. Apa pe ale cărei calităţi se bazează staţiunea balneară ce asigură finanţele oraşului. Dacă apa e otrăvită, staţiunea se închide pentru doi ani şi oraşul redevine sărac. Adevăr sau otravă? Un om şi adevărul său dovedit ştiinţific sau o comunitate şi frica sa în faţa necunoscutului / schimbării / adevărului dovedită sociologic?
  "Toţi cei care ţi-au arătat aseară cât te urăsc ştiu că ai dreptate!", îi spune socrul cel bogat doctorului cel însingurat. "Tu vrei să îţi trădezi familia de
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• O dezamăgire de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Fireşte, doar o întâmplare a făcut să văd spectacolul cu Un duşman al poporului, montat la Teatrul Naţional din Iaşi de regizorul Claudiu Goga, la aproximativ o lună după ce am văzut la Petroşani montarea cu Strigoii. Întâmplarea are semnificaţia ei, chiar dacă pentru spectacolul ieşean regizorul nu a recurs la textul propriu-zis al lui Ibsen, ci la o rescriere datorată lui Arthur Miller.
  Aşadar, reamintesc în context că Ibsen a simţit nevoia de a scrie Un duşman al poporului ca un fel de replică personală la felul, destul de puţin favorabil, în care şi spectatorii, şi critica vremii au primit Strigoii. Marele dramaturg norveg şi-a conceput noua piesă ca una care ne arată cât de puţin pregătiţi suntem, cât de ostili devenim atunci când suntem confruntaţi cu adevăruri ce sunt departe de a fi tocmai convenabile. Adevăruri pe care vrem să le considerăm minciuni, exagerări, falsuri numai şi numai fiindcă acceptarea lor ne-ar pune în
  Citeste tot pe Adevărul
• De la Ibsen la Spotlight nu e decat un singur pas de Ioana Petcu sursa: AltIași
  Pentru subiectele abordate in textele sale, Ibsen a devenit in epoca o figura polemica. Dramele in care femeile contesta absoluta autoritate a patriarhatului, hotarandu-se sa fie independente, libere, puternice, sau textele ce puneau sub semnul indoielii credintele societatii epocii victoriene deveneau subiecte incomode. Nu putine au fost reactiile vehemente, in fata carora dramaturgul a gasit un raspuns: a parasit Norvegia, stabilindu-se o perioada de mai bine de doua decenii in Italia, de unde nu s-a oprit sa scrie. Un „dusman al poporului” opta pentru autoexil.
  S-au scurs intre timp aproape doua sute de ani si iata ca piesele sale, in vesminte noi, par a fi inepuizabile. In 1882, Un dusman al poporului venea ca replica in fata reactiilor acute pe care Strigoii le iscase in tara natala. Dincolo de subiectul ce incrima atat conservatorismul cat si liberalismul, drama este si un portret in efigie al autorului. Arthur Miller, atras de subiect, depistandu-i si actualitatea,
  Citeste tot pe AltIași
• Când toți suntem oameni cumsecade de Nicoleta Munteanu sursa: alecart.ro
  audiu Goga revine la Iași și o face cu un spectacol puternic, atent lucrat, în care valorifică liniile de forță ale stilului său regizoral, optând pentru o piesă deloc confortabilă într-un moment în care nimic nu pare a se schimba real în jurul nostru – indiferent dacă privirea rămâne în spațiul imediatului sau al lumii pe care ochiul încearcă să o scruteze, deși totul se află într-o permanentă schimbare.
  A vorbi despre demnitate și principii, despre adevăr și datoria față de ceilalți (când ceilalți nu sunt doar cei apropiați ție, pe care îi sacrifici împreună cu tine, pentru că a fi Om devine egal cu a fi responsabil pentru întreaga umanitate, ci e o lume de necunoscuți sau de ființe în care nu recunoști nimic din fața pe care o aveau până la un moment dat) e dificil fără a cădea în patetism. Cu toate acestea, sobrietatea interpretării, rigurozitatea montării și austeritatea liniilor pe care se mizează conferă spectacolului
  Citeste tot pe alecart.ro
• Un spectacol de care aveam nevoie… de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Îl urmăresc de ceva timp pe Claudiu Goga. Ca şi la Mihai Măniuțiu, mă atrag la Goga culturalitatea sa, înțelesurile adânc umaniste pe care le conferă teatrului, pasiunea sa pentru lucrul cu actorul şi obsesiva atenţie pentru detaliu. Îl ştiu încă din anii 2000, când intra în Iaşi cu Audiţia şi Made in est, apoi când devenea „de-al casei” cu montări foarte puternice precum Rinocerii, Acasă, în miezul verii, Vizita bătrânei doamne. Iaşul îi prieşte şi îl inspiră. Mi-o dovedeşte cel mai recent spectacol al său, al şaselea aşadar, de la Naţionalul ieşean, Un duşman al poporului.
  Adâncit în fotoliul meu de spectator, cred că undeva între scena a treia şi a patra, am înţeles cât e de ataşat Goga de tema raportului între individ şi societate şi cât de preocupat este de a descoperi şi de a descrie mecanismele însingurării/ izolării individului. A mizat totul pe această fenomeneologie a izolării cu Bérenger, a aprofundat
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro