Dacă în spectacolul cu „Hedda Gabler” de la Secţia română a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, tânărul regizor Botond Nagy îşi exercita originalitatea viziunii şi predispoziţia spre invenţie şi dezvoltări imagistice surprinzătoare respectând cu meticulozitate nu doar spiritul, ci şi litera textului, acum, montând „Un tramvai numit dorinţă” la Teatrul Figura Stúdió din Gheorgheni, optează pentru versiunea concentrată.
Aşa se face că reprezentarea unui text care, în forma lui tradiţională şi interpretat în cheie strict realistă, în specificul a ceea ce se cheamă the Mood Play, durează în jur de trei ore, de această dată nu depăşeşte 80-85 de minute. Botond Nagy, în colaborare cu Kali Agnes, care semnează şi dramaturgia spectacolului, a întocmit o versiune esenţializată la maximum a textului. S-a făcut apel constant la ceea ce în muzică se cheamă salto, s-a renunţat la ceea ce semnatarilor versiunii scenice li s-a
Citeste tot pe
Adevărul
