editeaza

• 1
• 2

• Un tramvai numit dorinţă. Cum arăt?!… de Mihaela Nicolae sursa: BookHub
  Un tramvai numit Dorinţă străbate un cartier din New Orleans, trecând prin staţiile Cimitire şi Câmpiile Elizee, şi o aduce pe Blanche DuBois în casa surorii ei. Blanche poartă cu ea o valiză cu câteva haine şi multe lucruri nespuse sau spuse pe ocolite. Numele acestui tramvai este un avertisment: dorinţele nu se pliază pe realitate, aşteptările nu se împlinesc, iar cale de întoarcere nu mai există. Nevrotică, dependentă de alcool, cu o sensibilitate hipertrofiată, Blanche crede că viaţa poate fi luată de la capăt. Se înşală.
  Tennessee Williams (1911-1983) este, alături de Arthur Miller sau O’Neill, un autor important în dramaturgia americană. Cu un stil rafinat, amestec de ironie, umor (aproape) negru şi melancolie intratabilă, Tennessee Williams disecă psihologii abisale, scriind despre alienare, pericolul iluzionării şi nerezolvarea traumelor din trecut. Pentru piesa Un tramvai numit dorinţă (A Streetcar Named Desire), scrisă după
  Citeste tot pe BookHub
• Emilia. Blanche. Lecție de curaj… de Mădălina Mihai sursa: cultural21.ro
  Am revăzut în weekend Un tramvai numit dorință. Nu, nu mai știu a câta oară. Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premieră și până acum, scădeți singura reprezentație de la care am lipsit și aflați
  Citeste tot pe cultural21.ro
• „Un tramvai numit dorință” – limpezime și profunzime de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Consecvent observației că, cel mai adesea, superlativele relative înșală tocmai din cauza relativității lor specifice, prefer formularea că Un tramvai numit dorință este nu cea mai, ci una dintre cele mai frecvent jucate piese din creația lui Tennessee Williams.
  A fost scrisă în 1947, cu doar puțin înainte ca drmaturgul să primească premiul Pullitzer, a fost ecranizată într-un film de referință semnat de Elia Kazan, cu Vivien Leigh în rolul Blanche Du Bois, în 1995 s-a metamorfozat în operă muzicală, creație a compozitorului și dirijorului André Previn. În anul 1965, piesa era montată de Liviu Ciulei într-un spectatcol de referință la „Bulandra”, iar de atunci titlul a revenit cu o consecvenţă remarcabilă în repertoriile feluritelor teatre din România. Se joacă în spectacole calate pe formula clasică, aşa cum stau lucrurile în cel de dată relativ recentă, montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, acolo unde regizorul Tom
  Citeste tot pe Yorick