Unchiul Cehov și familia de Teodora Păcurar sursa: Revista Tribuna
Cei care au avut onoarea, norocul, sau poate… accidentul de a fi prezenți la premiera spectacolului Unchiul Vania de la Teatrul Maghiar din Cluj, regizat de Andrei Șerban, au avut, inevitabil, și bucuria de a experimenta cum e sã fii membru al unei familii întemeiate de Cehov. Timp de aproximativ trei ore – ca sã nu spunem supra-ore, având în vedere glisajul temporal pe care l-au parcurs spectatorii pe durata întregii reprezentații – fiecare privitor a fost martorul momentului de crizã al unei familii rusești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Încã din prima clipã a primului act, spectatorului i se dã de înțeles cã are de-a face cu o piesã cu totul specialã. El nu se va așeza pe scaunele din salã: are un loc rezervat nicãieri altundeva decât... pe scenã, tot restul încãperii fiind dedicat interpreților. Un prim beneficiu al inversãrii perspectivei scenice ar fi, astfel, o mai bunã comunicare dintre personaj și privitor, accesibilizând o delicatã apropiere între cei care joacã și cei care asistã. Actorii fac din jocul lor un canal comun, al lor și al spectatorilor, prin care cu toții reușesc sã se transpunã într-un alt timp, într-un alt spațiu și într-o altã problematicã decât cea cotidianã.
Unchiul Vania este, se poate spune, spectacolul unei ratãri dinamice. Totul se petrece alert. Personaj cu personaj, fiecare membru al familiei cehoviene e un exemplu al eșuãrii. Ei nu sunt modele pentru societate, provoacã mai degrabã compasiunea decât admirația, dar și empatia, nereușitele lor fiind pe cât de banale, pe atât de aproape de realitate. Sunt crâmpeie de viațã în care nimãnui nu-i e prea greu sã se regãseascã. Vania, excelent interpretat de Hathazi Andras, trãiește o triplã frustrare: munca asiduã pentru cumnatul sãu, Profesorul Serebreakov (Biro Jozsef), pasiunea pentru tânãra și frumoasa soție a aceluia, Elena (Kezdi Imola) și ura fațã de propria mamã (Kato Emoke), care-l idolatrizeazã pe
Profesor. Un rol foarte simpatic este înfãțișat de Petho Aniko, prin personajul tinerei Sonia, nepoata
lui Vania, cãreia nu-i lipsește niciuna din calitãțile unei fete ideale, mai puțin frumusețea fizicã, în contrast cu mama sa vitregã, Elena, care stârnește pasiunile fulgerãtoare ale tuturor bãrbaților din jur. Din pãcate pentru Sonia, care e îndrãgostitã pânã peste cap de medicul familiei (Bogdan Zsolt), acesta nedându-i însã mai multã atenție decât unei fetișcane imature, pentru cã, evident, e absorbit de frumusețea Elenei. Totuși, cu toți bãrbații roind în jurul ei, frumoasa soție a lui Serebreakov nu este fericitã, deși singura sa preocupare pare a fi sucitul minților. Spațiul scenic e mereu altul, dar de fiecare datã la fel de surprinzãtor. Nu existã centimetru din teatru unde sã nu se joace: pe scaunele stalului, la balcon, în spatele scenei, în pod, printre spectatori; drept dovadã cã spectacolul regizat de Andrei Șerban nu e nicidecum dependent de o scenã propriu-zisã. În schimb, performanța actoriceascã și regia sunt elemente care garanteazã, fãrã doar și poate, calitatea excepționalã a spectacolului.
Durata neobișnuit de lungã a reprezentației, dupã cum am spus, de trei ore, nu trebuie sã îngrozeascã pe nimeni. Singurul regret în privința timpului nu poate fi altul decât dorința ca spectacolul sã fi ținut cel puțin o veșnicie. Mai mult decât o poveste despre plafonare, dragoste, panicã interioarã, Unchiul Vania este, înainte de toate, o experiențã de viațã, un spectacol care trebuie vãzut.