De ce să montezi Cehov într-o lume în care alergăm, alergăm, alergăm, într-o lume obsedată de ea însăși, obsedată de o contemporaneitate sufocantă, într-o lume în care plictiseala nu mai e de mult o formă de interogație aproape metafizică, ci a devenit cel mult o stare superficială în balastul unei lumi pe repede înainte, care n-are timp să trăiască… Și cum să montezi Cehov în lumea asta? Cum să-l faci să se potrivească pe ici, pe colo măcar? Răspunsul e de cele mai multe ori înșelător și, dacă n-are în spate o foarte puternică motivație personală, rezultatul e destul de incert și discutabil.
Este și cazul spectacolului „Unchiul Vanea” de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, pus în scenă de tânăra regizoare Sânziana Stoican, de altfel una dintre cele mai interesante voci din noua generație de regizori. Și da, e foarte important ca regizorii tineri să monteze cât mai mult, să încerce și texte clasice mari,
Citeste tot pe
Yorick
