editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8
• 9
• 10
• 11
• 12
• 13
• 14

• „Cu fața asta nu poți vinde nimic” de Ana Maria Nistor sursa: revistaluceafarul.ro
  Corporație, Photoshop, acum, veșnic tânăr, chirurgie plastică, succes, dragoste cumpărată, vândută, hotel cu vedere spre Alpi, bani, imagine, sex, produs perfect, față perfectă, plastic, fake, oameni xerox, copy-paste, rețete pentru orice, just a perfect life. Dintr-un anume punct de vedere, visul lui Dostoievski s-a împlinit: „Frumusețea va salva lumea”. Numai că, în ecuația adoptată global astăzi, nu intră cuvintele „suflet”, „spirit”, „conștiință”, „inimă”. E vorba doar despre aspectul fizic, sinele s-a dizolvat, a rămas doar ego-ul de plastilină care se modelează după nevoi, circumstanțe, cerințele din jur, atât de preocupat să redea exact imaginea dorită de standarde încât întrebări precum „de ce?”, „cu ce rost?”, „sunt eu?” nu mai au sens.
  Urâtul e un text care vorbește despre chipul hâd al societății care a ales să-și picteze o față frumoasă, despre isteria pentru aparență, care duce la
  Citeste tot pe revistaluceafarul.ro
• Pledoarie pentru „urât”. Frumuseţea de serie şi omul de serie de Monica Andronescu sursa: yorick
  Trăim într-o lume în care totul e permis, totul e posibil, nimic nu e interzis, într-o lume în care, în numele deschiderii absolute către orice, al aşa-zisei political correctness, se practică uniformizarea devenită o nouă religie. Diferenţa este sancţionată, tot ce e „altfel” e înlăturat, nivelat, comunizat… Textul lui Marius von Mayenburg, pus în scenă de Vlad Cristache la Sala Nouă a Teatrului de Comedie şi inclus în secţiunea „Teatrul de mâine” a Festivalului Naţional de Teatru, este o parabolă cinică despre această realitate. Iar montarea lui Vlad Cristache aproape că exemplifică verdictul exprimat de Guy Debord din „Societatea spectacolului”: „Într-o lume care a fost întoarsă cu susul în jos, adevărul e un moment de falsitate”.
  Piesa lui von Mayenburg – pusă în scenă în urmă cu ceva vreme şi de Theodor Cristian Popescu la Teatrul German de Stat din Timişoara – e periculos de ofertantă pentru un regizor,
  Citeste tot pe yorick
• „Urâtul” sau reducerea la obiect de costintuchila sursa: Revista Teatrala
  „Urâtul” sau reducerea la obiect
  
  
  
  
  Tânărul dramaturg german Marius von Mayenburg vorbeşte despre o lume în care doar carcasa contează. Cine eşti? Nu contează! Bisturiul chirurgului estetician te poate transforma în oricine vrei tu să fii. Oricine? Greşit! „Orice” e cuvântul nimerit acum, într-o vreme în care (vorbim de ceea ce se întâmplă în realitatea de fiecare zi) fete sănătoase primesc la majorat o pereche de… sâni. Sau un nas în vânt. Sau… O vreme în care doar „imaginea” contează. O vreme în care persoana este redusă la obiect. Este o lume care şi-a pierdut verticala şi se multiplică acum pe orizontală. Până la implozie.
  
  Regizorul Vlad Cristache – prezent în secţiunea Teatrul de mâine cu Urâtul, producţie a Teatrului de Comedie – ne arată încă de la început ce se va întâmpla. Pentru că, ocupându-ne locurile în sală, îl găsim deja pe Lette – superinventatorul angajat la o firmă cu vizibilitate
  Citeste tot pe Revista Teatrala
• Urâtul” - Marketizarea fiinţei umane de Mircea Morariu sursa: adevarul.ro
  Urâtul” - Marketizarea fiinţei umane
  Nu e întotdeauna foarte la îndemână să rezumi scrierile destinate scenei datorate lui Marius von Mayenburg. Aceasta tocmai fiindcă autorul lor e unul dintre cei mai titraţi autori de literatură post-dramatică şi post-post dramatică. Cu Urâtul, piesă înscenată la noua sală a Teatrului de Comedie din Bucureşti, lucrurile stau puţin altfel. La prima vedere, Urâtul pare chiar o piesă “simplă”. E povestea unui oarecare domn Lette care lucrează într-o modernă şi prosperă companie. Sarcina lui constă în a inventa mereu câte un produs nou destinat să menţină firma în top. E bine plătit pentru asta, e trimis la tot felul de sesiuni de promovare, ocazii cu care e cazat în hoteluri scumpe. Are o familie, o soţie despre care e sigur că îl iubeşte. Iar atâta vreme cât va fi creativ, cât va fi util companiei, are certitudinea că nu i se va întâmpla nimic rău. Se află într-un moment fast al carierei sale.
  Citeste tot pe adevarul.ro
• Arta ca impotrivire de Doina Papp sursa: adevarul.ro
  Practicată de tot mai mulţi artişti din zilele noastre, această estetică a generat însă o atitudine puţin academică (apropo de înţelegere) şi paşnică ( supravieţuire = resemnare) ci din contră, una belicoasă şi nărăvaşă în raport cu nedreptăţile şi abuzurile invocate. Nemţii lui Heiner Müller, regizori şi dramaturgi din generaţia mai tânără sunt aşa dar, mult mai radicali decât confratele lor mai mare. ( Care fie vorba-ntre noi, n-a fost nici el prea resemnat scriind, regizând cu nervozitate maximă spectacole incitante ). Printre ei Marius von Mayenburg (n. 1972) dramaturg şi director artistic la Schaubühne din Berlin, colaborator apropiat al lui Thomas Östermayer, leader al noii generaţii de regizori. Unul din excesele sale mai vechi s-a numit Chip de foc, pe care, văzându-l acum ceva ani la Teatrul Odeon, m-am simţit scuturată de un fior rău prevestitor ( era vorba despre conflictul părinţi - copii care duce la eliminarea cu sânge
  Citeste tot pe adevarul.ro
• Ce urâtă e frumuseţea! de Alina Epingeac sursa: est-etica
  Urâţi mai suntem! Indiferent de trăsături, culoarea ochilor, forme, înălţime sau sex. Suntem urâţi pentru că nu suntem frumoşi la modul ideal. Nu avem nasul perfect, părul perfect, buzele perfecte… Aşa că suntem urâţi. Câteva kilograme în plus, un început de chelie, puţină miopie şi gata; purtăm la unison ştampila urâţeniei pusă de societatea care ne livrează constant modele plastifiate de prefecţiune cosmetizată. Şi dacă eşti urât, pentru că, te asigur, eşti, nu poţi să ai pretenţii. De niciun fel. Nu contează IQ-ului tău, bunătatea, omenia, candoarea, toate atributele astea inutile care nu se văd şi care nu folosesc aparatului infernal numit Marketing. Totul e să vinzi. Cum ce? Orice! Mai ales imaginea proprie. Renunţă, omule, la tine şi intră în linia de producţie a câştigului. Poartă chipul uniformizat al succesului. Fii frumos! Preţul pentru faimă, bogăţie, succes, putere şi adulaţie e doar sufletul tău.
  Citeste tot pe est-etica
• „Frumoşii urâţi ai marilor corporaţii” de Cristiana Gavrilă sursa: teatrul-azi
  „Frumoşii urâţi ai marilor corporaţii” de Cristiana Gavrilă („Urâtul” de Marius von Mayenburg – Teatrul de Comedie, în cadrul Proiectului „Noi la Sala Nouă“)
  
  Vlad Cristache face parte dintr-o generaţie de regizori tineri, generaţie care începe să prindă contur clar, insinuându-se ca o promisiune şi stârnind interesul. O generaţie ai cărei reprezentanţi (mă gândesc la Bobi Pricop, Alexandru Mâzgăreanu, Eugen Gyemant), în afară de legăturile de vârstă, mai au încă o rădăcină comună (definitorie pentru noţiunea pusă în discuţie): sunt ancoraţi puternic în problemele timpului nostru. Se revoltă în faţa ororii zilnice, dar vor să o înţeleagă, urmăresc o dramaturgie a cotidianului, dar temele imediatului sunt încorporate într-o radiografie estetică despre om şi umanitate (Urâtul de Marius von Mayenburg, regia Vlad Cristache), în poveşti-manifest (Contra progresului de Esteve Soler, la Teatrul „Bulandra“,
  Citeste tot pe teatrul-azi
• Urâtul sau despre reificarea lumii de Marina Roman sursa: Yorick
  Regizorul Vlad Cristache ne arată încă de la început ce se va întâmpla. Pentru că, ocupându-ne locurile în sală, îl găsim deja pe Lette – superinventatorul angajat la o firmă cu vizibilitate internaţională – în camera sa de hotel, imaginată ca un frigider-reclamă pentru acea băutură care se defineşte în roşu/alb, dar care poartă aici numele conspirativ (în fapt cel adevărat) de… „Fake”. Ce-i adevărat? Ce-i fals? Vladimir Turturică dezvoltă scenografic artificialul. Lumina de neon, culorile crude, metalul ieftin, dar strălucitor, şi plastic din abundenţă devin hotel de lux, birou aseptic al unei firme de aparatură electrică şi interior de locuinţă somptuoasă. Şi manechinele. Goale, fără chip, ele se amestecă firesc cu personajele care vor ajunge să aibă aceeaşi faţă (să fie, adică, fără chip).
  O lume care se desfăşoară între cine e cine? şi cine e ce? – o lume care se închină idolilor. O lume pentru care adevărul
  Citeste tot pe Yorick
• Urâtul sau despre reificarea lumii de Marina Roman sursa: yorick.ro
  Regizorul Vlad Cristache ne arată încă de la început ce se va întâmpla. Pentru că, ocupându-ne locurile în sală, îl găsim deja pe Lette – superinventatorul angajat la o firmă cu vizibilitate internaţională – în camera sa de hotel, imaginată ca un frigider-reclamă pentru acea băutură care se defineşte în roşu/alb, dar care poartă aici numele conspirativ (în fapt cel adevărat) de… „Fake”. Ce-i adevărat? Ce-i fals? Vladimir Turturică dezvoltă scenografic artificialul. Lumina de neon, culorile crude, metalul ieftin, dar strălucitor, şi plastic din abundenţă devin hotel de lux, birou aseptic al unei firme de aparatură electrică şi interior de locuinţă somptuoasă. Şi manechinele. Goale, fără chip, ele se amestecă firesc cu personajele care vor ajunge să aibă aceeaşi faţă (să fie, adică, fără chip).
  O lume care se desfăşoară între cine e cine? şi cine e ce? – o lume care se închină idolilor. O lume pentru care adevărul
  Citeste tot pe yorick.ro
• O societate bolnavă – „Urîtul“ de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Bun, puternic textul germanului Marius von Mayenburg! Iar traducerea lui Victor Scoradeț sună excepțional, fără nici o notă falsă. Un text care vorbește despre lipsa de autenticitate a omului de azi, despre pierderea reperelor – estetice și morale deopotrivă –, despre standardizarea sentimentelor și despre diluarea lor într-o respingătoare pastă distribuită uniform fiecăruia. Un inginer nu e lăsat de șeful său să-și prezinte invenția la o conferință pentru că e îngrozitor de urît. Nu știa că e urît. Acum, de la colegi la soție – toți îi confirmă că e foarte urît și că așa a fost mereu. Își face o operație estetică și devine negrăit de frumos. De-acum își poate prezenta invenția, femeile fac coadă la ușa lui, el nu zice nu. Devine necruțător cu cei din jur. Are o aventură cu o bogătașă de peste 70 de ani, ea însăși trecută prin multe operații estetice. Medicul care l-a schimbat devine faimos și reproduce rețeta.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Ce alegem: ”Urâtul” sau frumusetea înselătoare? de Gabriela Hurezean sursa: muzesiarme.ro
  Joia trecută a fost ziua lui Vlad Cristache. Îl cunosc de când era mic și regiza spectacolele trupei de teatru de la Liceul ”Mihai Viteazul”. Și lua premii binemeritate. Știu încă de atunci că, sub înfățișarea lui de copil inocent, jucăuș și emotiv, zace un spirit de observație necruțător și un curaj al rostirii vecin cu cinismul.
  
  Fața care nu vinde
  
  Avea vreo 24 de ani când spunea, într-un interviu: ”Nu-mi place lumea în care trăiesc. Este o societate sufocantă prin imbecilitate și servilism. Valorile sunt răsturnate și sunt încurajate lipsa de fond și de caracter uman. Nu-mi place că lumea nu-și mai lasă timp să viseze la ceva, la orice, și nu-mi place să fiu singur.” Joi, Vlad Cristache a împlinit 26 de ani și ne-a oferit, pe post de ospăț cu trufandale, premiera noului său spectacol, ”Urâtul” de Marius von Mayenburg, montat în Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Un loc perfect pentru acest spectacol, grație și
  Citeste tot pe muzesiarme.ro
• Ce urata e frumusetea ! de Alina Epingeac sursa: yorick
  Urâţi mai suntem! Indiferent de trăsături, culoarea ochilor, forme, înălţime sau sex. Suntem urâţi pentru că nu suntem frumoşi la modul ideal. Nu avem nasul perfect, părul perfect, buzele perfecte… Aşa că suntem urâţi. Câteva kilograme în plus, un început de chelie, puţină miopie şi gata; purtăm la unison ştampila urâţeniei pusă de societatea care ne livrează constant modele plastifiate de prefecţiune cosmetizată. Şi dacă eşti urât, pentru că, te asigur, eşti, nu poţi să ai pretenţii. De niciun fel. Nu contează IQ-ului tău, bunătatea, omenia, candoarea, toate atributele astea inutile care nu se văd şi care nu folosesc aparatului infernal numit Marketing. Totul e să vinzi. Cum ce? Orice! Mai ales imaginea proprie. Renunţă, omule, la tine şi intră în linia de producţie a câştigului. Poartă chipul uniformizat al succesului. Fii frumos! Preţul pentru faimă, bogăţie, succes, putere şi adulaţie e doar sufletul tău.
  Citeste tot pe yorick