Dacă mai avea cineva nevoie de vreo confirmare a faptului că un spectacol de teatru cu adevărat bun nu se poate zămisli în absenţa unor actori pe măsură, antrenaţi pentru performanţă, că oricât de mare ar fi un regizor şi oricât de multe realizări anterioare de excepţie ar avea el în palmares, că oricât de inventiv ar fi scenograful, în absenţa interpreţilor de valoare, animaţi de cultul şi de
dorinţa reafirmării valorii nu prea se poate dura nimic, aceasta se află în Uriaşii munţilor, montare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Iar dacă mai dorea cineva vreo dovadă că, oricât de buni au fost vreodată nişte actori, ei ajung să fie altfel din pricină că un răstimp cam prea îndelungat s-au pierdut în experimente minore, cu regizori asemenea, aceasta se află tot acolo.
După mulţi ani în care nu mai ştiam nimic, vreau să zic nimic artisticeşte notabil despre Naţionalul
ieşean (poate cu excepţia Audiţiei,
Citeste tot pe
Revista Familia