S-a încetăţenit în critica teatrală românească divizarea literaturii dramatice scrisă de Anton Pavlovici Cehov în două mari categorii.
Se vorbeşte obsesiv şi astăzi despre momentul de răscruce reprezentat de Pescăruşul, piesa din 1895 care ar fi marcat începutul etapei cu adevărat cehoviene din creaţia marelui dramaturg. Interesant e că, deşi tot mai mulţi exegeţi sunt gata să accepte că Anton Pavlovici este autorul unei operaţii de democratizare care aproape că a condus la ştergerea frontierelor dintre ceea ce înseamnă personaj principal şi personaj secundar, delimitarea cehovian/necehovian continuă să existe. Aceasta în pofida faptului că un număr semnificativ de comentatori au tot mai pronunţate îndoieli în privinţa necehovianismului unor scrieri precum Platonov sau Ivanov. Delimitarea respectivă, persistenţa ei, sunt cu atât mai bizare cu cât sunt deja decenii bune de când teoreticieni de mare anvergură au propus privirea literaturii
Citeste tot pe
Adevărul
