editeaza

• 1
• 2

• Cehov şi încălzirea globală de Doina Papp sursa: Adevărul
  Din câte combinaţii postmoderne există pe seama lui Cehov n-am auzit de vreo piesă în care să se ajungă până la încălzirea globală.
  Ei bine, dramaturgul american Cristopher Durang (n.1949) a găsit soluţia de a-l face mai actual decât credeam pe marele dramaturg terminând piesa „Sonia şi Vanea şi Maşa şi Nina şi Spike” cu un monolog despre pericolele care ne pândesc datorită încălzirii globale, consecinţă şi ea a atâtor rele tratamente pe care le aplică omul azi naturii înconjurătoare. Până la acest discurs final pus în gura Ninei, dar scris aici nu de avangardistul Costea Treplev ca în Pescăruşul ,ci de Vanea ( Unchiul) se petrec multe chestii , care mai de care mai năstruşnice, implicându-i pe eroii acestei comedii cu părinţi atât de celebrii într-o poveste din zilele noastre. În ghiveciul postcehovian pe care aflăm cu stupoare că l-au apreciat cunoscătorii acordându-i premiul Tony, autorul, actor la bază ca şi regizorul,
  Citeste tot pe Adevărul
• Cu Cehov prin iazul postmodern de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Atena profeţiilor şi tragediilor clasice, Moscova din proiecţiile a trei surori nefericite, Los Angeles-ul unei Maggie Smith premiate cu Oscar, Suedia apăsătoare a lui Bergman şi Italia lui Pirandello - toate îşi dau întâlnire într-o căsuţă modestă şi luminoasă din Bucks County, Pennsylvania. Aici, cu privirea aţintită spre iaz, în aşteptarea bâtlanului albastru, Vania şi Sonia, nu tocmai eroii lui Cehov, discută despre viaţă, filme, cafea, părinţi, teatru comunitar şi ratare. Cu "r" mic, pentru că Ratarea i-a surprins prea obosiţi şi prea stângaci pentru o mare dramă.
  Tânărul regizor Horia Suru a ales pentru cea mai recentă montare a sa textul dramaturgului american Cristopher Durang, Vanya and Sonia and Masha and Spike, distins în 2013 cu premiul Tony pentru cea mai bună piesă. Datorită eclectismului repertorial prin care Horia Suru se distinge cu succes în rândul colegilor săi de generaţie, Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike a ajuns,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un spectacol incoerent de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Dramaturgul american contemporan Christopher Durang primește în 2013 Premiul Tony pentru această comedie în care construiește psihologia unor personaje, urmași în America de astăzi, a celor din piesele celebre scrise de Cehov. Regizorul Horia Suru ignoră acest aspect esențial al piesei americanului și acțiunea se dezvoltă incoerent în spectacol. Prezintă în prima parte a reprezentației, forțat comic personajele, unele chiar exagerat, ca în cea de a doua parte, să accentueze, tot în mod exagerat , starea interioară dramatică specifică fiecăruia. Cele două părți ale spectacolului parcă sunt desprinse din două piese diferite.
  În prima parte viziunea regizorală încearcă o parodie stângace cu adresă la personajele cehoviene, ca în cea de a doua, să le folosească drept argument dramatic pentru o parabolă cu trimitere la intențiile universalului Cehov. Dramaturgul american și-a dorit să atenționeze că – Mașa, Sonia, Nina sau Vania,
  Citeste tot pe Spectator