Câmpul semantic al tocăniţei de iepure, subtitlul piesei de teatru Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin de Davide Carnevali, iese din tipare, de la reţeta propriu-zisă a tocăniţei de iepure, oferită într-un pasaj de spectacol extranarativ, la „reţeta” menţinerii la suprafaţă prin forţa memoriei, la alte și alte „reţete” tot mai inedite.
Textul actual, fragmentar, intermitent furnizează soluţiile de bază, regizorul fiind de regăsit mai mult în lucrul cu actorii. Această mostră a dramaturgiei actuale, compusă din scene/ miniscene cu rol de cadre filmice, deși nu emite pretenţii (regizorul poate reorganiza, opri, elimina), conţine momente extratextuale, indicaţii pentru inserţii metatextuale, încât nu se poate monta decât după „reţeta” occidentală, respectând textul și pe dramaturg.
Chiar și tehnic, indicaţiile sunt urmate. Scenele, separate în text prin pauze, sunt legate prin video mapping (picături uriașe de ploaie și un iepure
Citeste tot pe
Revista Timpul