editeaza

• 1
• 2

• Viața într-o oglindă spartă de Nicoleta Munteanu sursa: alecart.ro
  ”Cine ești tu, Omule? Tu, tânărul îndrăgostit de ieri, părăsit de femeia pe care ai iubit-o, tu, bărbatul care și-a cumpărat dreptul de a rămâne la adăpost când toți cunoscuții lui îngrășau pământul departe de casă în războiul altora, dar în numele unei patrii cu granițe labile, tu, ființa înspăimântată de diavol, tu, răzvrătitul împotriva lui Dumnezeu și tatăl unui fiu devenit bărbat; da, tu, maiorul care n-ai fost niciodată; tu, părintele care îți urecheai copilul neascultător pe care astăzi îl numești Tată, pe care mâine îl vei numi sergent, pe care acum o săptămână îl mai recunoșteai ca fiindu-ți fiu, dar pe care peste câteva momente s-ar putea să-l vezi ca pe un străin. Cine ești tu, Omule, care până la un punct ai știut că ești suma tuturor faptelor, viselor, dorințelor și contradicțiilor tale și care brusc ești în continuare aceeași sumă fără a ști cine ești? Omule, îți poți alege viața,
  Citeste tot pe alecart.ro
• #degenerativ de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Omul într-unul din momentele sale vulnerabile, cînd se pierde pe sine, pare a fi o temă care interesează în ultima vreme mai mulţi creatori de teatru. Festivalul Naţional de Teatru a avut în selecţie cel puţin trei astfel de spectacole, cu formule diferite de investigare a fragilităţii părinţilor – afectaţi de pierderea memoriei şi a identităţii – în raport cu copiii. Tihna lui Radu Afrim, dramatizare după romanul lui Attila Bartis (despre care am scris deja pe larg), are în centru relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul ei, dar focusul este pe cei 15 ani în care femeia s-a închis în casă, suferind un proces de degradare fizică şi mai ales psihică. Practic, se mumifică de vie. Pierderea memoriei şi neputinţa progresivă o fac dependentă de fiul ei, nu însă şi mai blîndă. Boala – autoindusă în cazul ei – îi modifică instrumentele de castrare identitară a fiului (cel puţin în spectacolul lui Afrim), căci mama-mumie torturează
  Citeste tot pe Dilema veche
• Despre război, despre bătrâneţe şi despre boală de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  1.Etapa „de primăvară” a ediţiei din anul 2015 a FEST-FDR de la Timişoara a avut o componentă intitulată – cum altfel decât în limba engleză? – The Art of Ageing. I-au conferit substanţă o suită de spectacole, dar şi de dezbateri medicale cât se poate de profesioniste, de serioase pe tema îmbătrânirii.
  Până la urmă e firesc să fie astfel. Europa îmbătrâneşte, factorul politic se dovedeşte incapabil să identifice vreo soluţie de natură să contribuie eficient la stoparea fenomenului scăderii democratice. Pe de altă parte, în multe, în multe foarte ţări europene speranţa de viaţă este în creştere, iar medicina de top se vede obligată să reflecteze şi să găsească modalităţi prin care bătrâneţea să fie o etapă pe cât posibil frumoasă a vieţii. Nemarcată de boli grave, umilitoare pentru cei ce au nefericirea de a le avea, neprovocatoare de dificultăţi adesea înrobitoare pentru cei ce se cheamă „aparţinătorii”
  Citeste tot pe Adevărul
• Variațiuni pe rețeta tocăniței de iepure de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  „Variațiuni pe modelul lui Kraepelin”, este o producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în jurul căreia s-a creat o oarecare agitație și care are la activ câteva cronici în care sunt apreciate toate elementele componente ale spectacolului. Actorii realizează niște roluri complexe, scenografia lui Dragoș Buhagiar reprezintă o metaforă interioară a vieții tatălui care se zbate între uitare și supraviețuire, Alexandru Dabija regizează cu delicatețe această dramă profundă a omului ajuns la senectute, iar apariția iepurelui gigant care se descompune sub privirile spectatorilor este metafora supremă care înglobează toată suita de emoții refulate în subconștient. Textul lui Davide Carnevali, pentru care a primit și trei premii importante, a fost montat pentru prima oară în România, iar în vara anului acesta, autorul a fost invitat să-și vadă propria piesă pusă în scenă la Teatrul Național din Iași. Probabil în urma
  Citeste tot pe Yorick
• Câmpul semantic al tocăniţei de iepure de Dana Țabrea sursa: Revista Timpul
  Câmpul semantic al tocăniţei de iepure, subtitlul piesei de teatru Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin de Davide Carnevali, iese din tipare, de la reţeta propriu-zisă a tocăniţei de iepure, oferită într-un pasaj de spectacol extranarativ, la „reţeta” menţinerii la suprafaţă prin forţa memoriei, la alte și alte „reţete” tot mai inedite.
  Textul actual, fragmentar, intermitent furnizează soluţiile de bază, regizorul fiind de regăsit mai mult în lucrul cu actorii. Această mostră a dramaturgiei actuale, compusă din scene/ miniscene cu rol de cadre filmice, deși nu emite pretenţii (regizorul poate reorganiza, opri, elimina), conţine momente extratextuale, indicaţii pentru inserţii metatextuale, încât nu se poate monta decât după „reţeta” occidentală, respectând textul și pe dramaturg.
  Chiar și tehnic, indicaţiile sunt urmate. Scenele, separate în text prin pauze, sunt legate prin video mapping (picături uriașe de ploaie și un iepure
  Citeste tot pe Revista Timpul
• Peisaj descompus cu iepuri şi amintiri improbabile de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Nu mai e mult până la final. Un iepure gigantic intră în scenă şi începe să danseze, după ce, senin, ni se confesează: este un iepure european şi e cât se poate de firesc să-i fie frică de tot felul de chestii, inclusiv de pisici. Apariţia e prietenoasă, însă intuieşti în ea ecourile neliniştitoare ale grotescului. Rozătorului îi cad mai întâi labele din faţă, apoi, cu un zgomot sec, imensul cap se rostogoleşte, zvâcnind. Grumazul sângeriu, spasmele, imaginea decapitării te aruncă în plină halucinaţie. E imaginea cea mai puternică din spectacolul lui Alexandru Dabija, „Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin”, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
  Mărturisesc că nu am avut acces la textul original al lui Davide Carnevali, aşa încât îmi rămân străine datele de adâncime ale parteneriatului de idei dintre dramaturg şi regizor. Textul pe care l-am „citit” în spectacol este unul profund, sensibil, cu acel flux continuu
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Uitarea, între semantică şi imaginaţie de Sebastian Mihail sursa: Agenda LiterNet
  Limitele câmpului semantic
  Atunci când a fost posibil, am citit textul piesei înainte de a vedea punerea în scenă. Dar acest demers mai este posibil doar pentru textele deja clasice, pentru cele ale autorilor moderni limita tinzând către imposibil. Astfel, am păşit în terra incognita având curiozitatea setată la maxim când am mers să văd pe scena Naţionalului ieşean piesa lui Davide Carnevali, Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin.
  Şi dacă am pomenit de limită, trebuie să spun că suntem deja într-un cadru matematic ale cărui graniţe doar par imuabile, iar în loc de cifre, vectorii cu care operăm sunt cuvintele. Textul piesei este şi despre ele, despre sensul lor propriu sau altul, căpătat printr-o re-definire a memoriei şi imaginaţiei.
  Reconstruirea istoriei
  Davide Carnevali a declarat că a scris un text "despre posibilitatea reconstruirii istoriei, despre istoria personală a unui om pe cale să-şi piardă parcursul logic al vieţii şi,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Variatiuni pe modelul lui Kraepelin de sursa: AltIași
  Dupa O noapte furtunoasa (2010) si Iasii in carnaval (2012), Alexandru Dabija revine la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi si propune un text contemporan: Variatiuni pe modelul lui Kraepelin, de Davide Carnevali. Premiera nationala a avut loc pe 19 februarie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului³, iar celelalte reprezentatii sunt programate pentru 26 si 28 februarie, 8 martie, 4 aprilie, de la aceeasi ora.
  Un spectacol-eveniment, desavarsit de jocul actorilor Calin Chirila, Doru Aftanasiu, Ionut Cornila si Radu Homiceanu.
  „Mi-aduc aminte…
  Mi se pare firesc sa incep ceva despre Alzheimer cu mi-aduc aminte… Eu mi-aduc aminte. Tu, nu. Mi-aduc aminte de un text care m-a fascinat acum multi ani. O piesa de teatru de David Mamet: Duck Variations. Doi batrani stau pe banca, in parc, se uita la ratele de pe lac si vorbesc. Am vrut sa fac spectacol cu textul asta si nu am putut… Actorii de o anumita varsta cu care as fi dorit sa lucrez nu mai rezistau la cantitatea
  Citeste tot pe AltIași