E, până la un punct, un fapt bizar că Mihai Măniuţiu, unul dintre vârfurile regiei româneşti de azi, artist a cărui personalitate creatoare e dublată de aceea de eseist şi de scriitor de ficţiune, a scris o singură piesă de teatru.
Piesă în lege, piesă cu conflict. Şi aceea demult, în vremea studenţiei. Iar pentru ca paradoxul să fie complet nu el a montat Avram Iancu, ci colegul său de promoţie, Alexandru Dabija, care şi-a pregătit astfel o frumoasă intrare în profesie. Intrare desăvârşită mai apoi, graţie spectacolului cu Îndoiala de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. În pofida acestui paradox, numele lui Mihai Măniuţiu a început să apară din ce în ce mai des pe afişele de teatru nu doar în calitatea esenţială a creatorului, aceea de regizor, ci şi în cea de înfăptuitor de texte. Şi aceasta pentru că, la un moment dat, Măniuţiu, prozatorul, sau Măniuţiu, poetul, se hotărăşte ori simte nevoia de a-şi transforma poemele
Citeste tot pe
Adevărul