editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6

• Marele teatru de la Baia… (III) de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  O comedie acidã, cu inflexiuni „negre”, un limbaj „tare” și tușe groase, a fost Vestul singuratic de Martin McDonagh (Teatrul 74, Târgu Mureș, regia Cristian Juncu). Piesa lui McDonagh face parte dintr-o serie ce definește dramaturgia extrem-contemporanã din întreaga lume. Aici avem de-a face cu un colț
  încremenit parcã în timp dintr-o Irlandã aflatã parcã la capãtul lumii, așa cum liminar este cronotopul și în Portugalia lui Zoltan Egressy, în Nebunia noastrã… a lui Petr Zelenka – ambele jucate și în festivalul „Atelier” – ori într-un one man show canadian, Un village dans la bouche de Fred Pellerin. Contextele pot fi diferite, situațiile dramatice la fel, însã toate aceste texte, alãturi de multe altele nemenționate aici, constituie o terra paralelã, parcã neînregistratã pe hãrțile obișnuite. Deși, fie vorba între noi, între
  lumea „realã”, „normalã” și aceastã lume de nedescris și evitat distanța poate fi uneori de o singurã ușã…
  Vestul singuratic este povestea dezumanizãrii și reumanizãrii unor oameni demult desprinși de orice cod etic, declasați social și promiscuizați de existența lor fãrã orizont. Doi frați alcoolici, cinici, dezabuzați, din care unul și-a ucis tatãl, ca într-o derizorie parodie oedipianã, un popã și el alcoolic, ce-și deplânge cehovian comunitatea declasatã, o adolescentã agresivã, contrabandistã de alcool, evident, sunt eroii acestei întâmplãri ce frisoneazã tocmai prin umorul sãu. Tot ce e condamnabil uman – de la ura fațã de cel apropiat, șicanele mãrunte care pot duce la deznodãminte cumplite, iubirea transformatã în sordidã acuplare, cinismul gros, limba buruienoasã, viețuirea excesivã, apocalipticã – se vede aici, dincolo de un translucid zid ridicat de privitorul distant fațã de așa ceva se întâmplã
  departe.
  Piesa lui McDonagh nu e militantã social, ci reportericeascã, mai degrabã. E o narațiune dramaticã al cãrei mesaj subtil și emoționant este dragostea. Acea dragoste pe care toți cei trei bãrbați o poartã contrabandistei Girleen, durã, defeminizatã aparent, dar capabilã de sensibilitate și afecțiune în acest univers al minciunii și ipocriziei. Pragul de jos al mizeriei morale pare sã fi fost atins aici, unde un frate își ucide tatãl, iar celãlalt îl obligã sã-i cedeze legal toatã moștenirea rizibilã, pentru a nu-l turna. Vegheați de preotul cerșetor de alcool, hrãniți de rachiul tinerei contrabandiste, cei doi bãrbați se vor regãsi – aparent doar?, rãmâne ca fiecare privitor sã decidã – ca ființe umane. Moartea preotului și
  declarația de dragoste postumã pe care Girleen i-o face acestuia – declarație nu neapãrat pentru un
  bãrbat, ci pentru un om cu afect, este declicul acestei „schimbãri la fațã”. Este aceasta însã doar o întâmplare, sau un moment hotãrâtor? Asta nu reiese din trama textului dramatic. Cristian Juncu a mizat perfect pe orizontul „negru” al textului, exhibând foarte bine particularitãțile fiecãrui personaj, de la Coleman (Claudiu Istodor), fratele criminal, colecționar de figurine din plastic, la Valene (Nicu Mihoc), fratele „înlesnit”, ce-și lustruiește posesiv aragazul moștenit, la oscilantul pãrinte Welsh (Theo Marton), în care pâlpâie încã scânteia eticã, ori la dura Girleen (Serenela Mureșan), capabilã de neașteptate pusee de sensibilitate și feminitate.
  Vestul singuratic este un spectacol crâncen, cu toate conotațiile proprii, figurate și argotice ale cuvântului. Este lumea descrisã aici de McDonagh atât de departe, pe o coastã îndepãrtatã a Irlandei? Iar dacã nu, câți avem puterea de a privi în ochii injectați de mizerie ai altora? Umanitatea și abjecția nu sunt stãri liminare, care sã se excludã reciproc. În mod straniu, piesa deloc militantã a lui McDonagh provoacã militantismul spectatorului. Mãcar pentru un moment.
• Râsul sălbatic de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  La un an după ce Teatrul 74 a onorat Festivalul Atelier cu prezența unui spectacol dinamic și comic, și anume „Geniul Crimei�, ștafeta merge mai departe cu „Vestul Singuratic�, un spectacol în regia lui Cristi Juncu.
  Frumusețea textului „The Lonesome West�, scris in anul 1997 de Martin McDonagh, constă în faptul că asemeni unei piese clasice americane, nu permite stilizări regizorale extreme. Piesa face parte din așa-numita trilogie „Leenane�, numele orășelului în care se desfășoară acțiunea, care prin intensitatea dramelor pe care le prezintă devine el însuși un personaj cu sentimente proprii. Procedeul de construcție nu trebuie să ni se pară original, fiind suficient să ne amintim de Port-ul lui Simon Stephens pentru a înțelege cât de vânate au început să fie orașele Regatului Unit.
  Revenim însă în Leenane,
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Şi acum despre satrapi de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Nici vorbă de inocența și serenitatea din „Hoții”, de irlandezul Conor McPherson, într-o altă producție, cuprinsă și ea în microstagiunea de la București a Teatrului 74 din Tg. Mureș: „Vestul singuratic”. Scrisă tot de un irlandez - deja celebru -, Martin McDonagh, piesa a fost montată de același Cristi Juncu. Regizorului pare să-i lipsească gena agresivității scenice prezente în exces la mulți alți regizori români. Lui îi ies mult mai bine textele cu ticăloși simpatici decît cele cu satrapi complet dezumanizați. În „Vestul singuratic”, registrul e cu totul diferit față de „Hoții”: violență, hîrîială interumană, încordare și machism. Piesa e aspră și corozivă în limbaj, gesturi, atitudini și relații. În lumea descrisă de McDonagh fiecare se păstrează în conflict cu toți ceilalți, de la vecini pînă la frați. Compasiunea, iubirea față de aproape sunt concepte extraterestre. Și în „Vestul singuratic”,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• De la căţelul fără urechi la Fecioarele de plastic - Vestul singuratic de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Martin McDonagh nu este necunoscut publicului târgumureşean, după cum nici trilogia din care face parte piesa la care ne referim în continuare nu este necunoscută. Este vorba de Trilogia Leenane (The Leenane Trilogy), din care piesa Regina frumuseţii din Leenane, în traducerea lui Cristian Juncu şi regia lui Cătălin Chirilă, a avut un spectacol lectură la Teatrul Ariel acum doi ani în cadrul unui program de promovare a dramaturgiei contemporane irlandeze (în prezent ea jucându-se la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, în aceeaşi traducere şi regia Andreei Vulpe), iar textul Vestul singuratic a avut în 9 mai 2008 premiera la Teatru 74, în excelenta traducere a lui Bogdan Budeş şi regia lui Cristian Juncu. Mai rămâne A Skull in Connemara, al treilea text al trilogiei, şi ar fi păcat să nu răsară şi el de pe undeva. Cine ştie?
  Varianta de la Teatru 74 a Vestului singuratic apare după Eden, de Eugene O'Brien, tot un text contemporan irlandez,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet