editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7

• Teatrul de nebuni de Vlad Ursulean sursa: România Liberă
  Teatrul Naţional din Sibiu a jucat în premiera celui mai vechi festival din Balcani o piesă scandaloasă: o combinaţie de reality-show, casă de nebuni şi Biblie. La final, actorii au fost aplaudaţi de sala plină, până s-au întors de patru ori pe scenă.
  Teatrul Naţional din Sarajevo e o clădire veche de aproximativ 100 de ani, construită aproape de locul unde un sârb l-a împuşcat pe Franz Ferdinand, declanşând primul război mondial. De jumătate de secol, aici se organizează un festival internaţional de teatru: MESS. E cel mai longeviv festival din Balcani - s-a organizat şi în timpul războiului dintre sârbi şi bosniaci, când Sarajevo a fost sub asediu timp de patru ani. Anul ăsta, la ediţia cu numărul 50, care a avut 600 de invitaţi din 14 ţări, piesa de deschidere a fost jucată de Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu.
  Pe 15 octombrie, sala mare a teatrului e plină cu oameni îmbrăcaţi în costume şi rochii elegante. Locurile pe scaune
  Citeste tot pe România Liberă
• Cel mai bun spectacol făcut după o scriere a lui Erofeev - Viaţa cu un idiot de Veronica D. Niculescu sursa: Suplimentul de cultură
  Viaţa cu un idiot, povestirea lui Victor Erofeev considerată de Vladimir Sorokin cea mai bună povestire rusă a secolului XX, a zăcut trei ani într-un sertar. Motivul - autorul o citise unui prieten care îi spusese că e o porcărie... Mărturisirea a fost făcută la Sibiu, unde Erofeev a venit să vadă spectacolul realizat de Andriy Zholdak.
  Cînd, după premiera Vieţii cu un idiot, regizorul ucrainean Andriy Zholdak a anunţat că îl va aduce pe Victor Erofeev la Festivalul Internaţional de Teatru, am crezut că promisiunea face parte din categoria celor care nu aveau să se împlinească vreodată. Şi, totuşi, la festival ne-am trezit faţă în faţă cu autorul povestirii. Minunea a ţinut două ore, timp în care scriitorul şi regizorul, într-un fermecător tandem, au povestit şi-au tot povestit.
  O soluţie estetică
  Scriitorul Victor Erofeev, din a cărui operă s-au tradus la Editura Paralela 45, Frumoasa rusoaică, Enciclopedia sufletului rus,
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• Andriy Zholdak aduce filmele americane într-o poveste de Erofeev - Viaţa cu un i de Veronica D. Niculescu sursa: Suplimentul de cultură
  "Pînă acum trei ani eram fericită, dar acum nu mai sînt. Citesc Proust şi mă uit la Tarantino, şi cred că asta e viaţa mea, dar de fapt nu e...", spune femeia, singură între patru pereţi, în timp ce soţul e la serviciu. "Ajută-mă, Tarantino!", imploră ea, şi aceasta pare să fi fost şi rugămintea regizorului ucrainean Andriy Zholdak, cînd s-a hotărît să monteze Viaţa cu un idiot, după textul lui Victor Erofeev. Şi Tarantino l-a ajutat.
  Spectacolul ce a avut premiera pe 24 martie 2007 la Sibiu a adus filmul în teatru şi şocul printre unii spectatori prea puţin familiarizaţi cu toate deliciile acestor arte, în ciuda Festivalului Internaţional de Teatru ce are loc aici de atîţia ani. La avanpremieră, mai multe persoane şocate au părăsit sala înainte de final. "E prea mult, prea scîrbos!", aveau să exclame la ieşire.
  Trei ore durează show-ul: în ritm ameţitor şi fără pauză. Există scene violente sau de nuditate, însă totul este
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• Poem Zholdakian brutal candid - Viaţa cu un idiot de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultură
  Foşnet. Frunze. Plasmă pe care se mişcă crengi. Două camere ca două celule ale iubirii şi morţii. Ca două embrioane care nasc şi distrug pasiune. Faţă în faţă. Trei ecrane deasupra celor două camere în care totul este filmat live. Fiecare contorsionare a feţei, fiecare mişcare, fiecare creponare a pielii. Zholdak face din teatru un concert transmis în direct. Reality performance-ul contemporan supraponderal, obsesia hiper-vizibilului actual, care acutizează senzaţiile, sînt baza conceptuală a spectacolului. Torentul de imagini suprapuse dă dimensiunea arhetipală a show-ului. Un cross-over care e marca gîndirii regizorale. Zholdak trebuie descifrat în imagini.
  Convenţia coborîtă în zaţul realităţii. Distanţare şi apropiere manevrate continuu.
  În Viaţa cu un idiot, povestea e simplă. Un cuplu supt de plictiseală e obligat să locuiască cu un idiot. Cu inocentul animalizat care scoate sunete terifiante şi suge morcovi. Cu debilul care
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• Drogul Zholdak. Feţele candorii (I) - Viaţa cu un idiot de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Îngerul bîntuie, însîngerat, cu aripile ciufulite. Îngerul cîntă, plînge, moare. Penele lui zburătăcite cad, aripile sunt scheletice, îngerul frumos cu ochi imenşi intră în sicriu zbătîndu-se. Steaua din frunte se desprinde, iar îngerul so fucking special spală în van sîngele. Moartea lui este nenaşterea, ne-întruparea. Îngerul avortat are nostalgia vieţii fără să fi trăit de facto. Je ne t'aime plus, mon amour.
  Spectacolul Viaţa cu un idiot explorează o dinamică a candorii, cea pacificatoare a îngerului, cea malefică a dublului Mefisto şi cea a iubirii.
  Un cuplu se autodistruge. Iubirea se transformă în dezgust. Şi dacă la început povestea lor era edenică, acum între ei este doar o însingurare rîcîietoare. Asta pînă la venirea idiotului, reversul unui înger rătăcit care dinamitează relaţii, sentimente, energii. De aici, drumul este parcurs invers. Dezgustul devine iubire. Candidă, pură, arhetipală. Iubirea de la facerea lumii,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Drogul Zholdak. Farfuria cu îngeri (II) - Viaţa cu un idiot de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Pene însângerate. Fundiţe albe (boboc de trandafir) de şcolăriţă, reminiscenţă a copilăriei. Zgomotul sec al sabiei din Kill Bill. Visele despre un crud început de lume. Bocănitul înnebunitor al ciocanului. Sicriul care nu se închide. Pianul şi picturile lui Bruguel. Muzica lui Eugen Doga, Dulcea şi gingaşa mea fiară. Ţigara îngerului la barul cu neoane roşii. Psihologia lui Freud, textul lui Erofeev (cât a mai rămas din el), un summum de semne şi gesturi ritualice actualizate, demitificate şi imaginaţia hemoragică a lui Andriy Zholdak. Viaţa cu un idiot este spectacolul stagiunii 2006-2007.
  Zholdak, Zholdak, Zholdak
  Zholdak este un fenomen. Face spectacole cu frenezia unui Picasso îndrăgostit. Zholdak gândeşte polifonic şi polisemantic. Ideile, sunetele, imaginile se întrepătrund simfonic, motivele recurente sunt neostentativ constante, energia se dizolvă în emoţie, iar întreg spectacolul este un rotund perfect, complex, citibil pe diferite
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Reacţii amestecate - Viaţa cu un idiot de Ionuț Sociu sursa: Cuvântul
  Într-un eseu despre Tropicul Cancerului, Mario Vargas Llosa spune că, citind prima dată romanul lui Henry Miller, a trăit o "experienţă stranie, cu totul diferită de ceea ce-şi imaginase", descoperind o carte unde "realitatea cotidiană se transformă brusc în imagini onirice, în coşmaruri neliniştitore". "Cartea m-a impresionat, dar nu cred că mi-a plăcut", mai spune scriitorul peruan. Nu cred că aş putea găsi cuvinte mai potrivite pentru a descrie în mod analogic relaţia meu cu spectacolul lui Andriy Zholdak, Viaţa cu un idiot.
  Mai mult decât Faust (Purcărete) sau orice altă Purificare, Viaţa cu un idiot (adaptare după o nuvelă de Viktor Erofeev) este cel mai cel mai novator eveniment din teatrul românesc contemporan. Reacţiile pe care le-a stârnit spectacolul Teatrului Radu Stanca Sibiu în a doua seară a FNT sunt de neuitat: oamenii vorbeau tare în timpul reprezentaţiei, unii plecau stupefiaţi, iar emisfera stângă a sălii clocotea de plăcere
  Citeste tot pe Cuvântul
• "Viata cu un idiot": teatru sau trauma? de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  400 de casete au fost filmate in perioada de pregatire a spectacolului "Viata cu un idiot" dupa Viktor Erofeev, in regia lui Andriy Zholdak la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Actorii au filmat goi in zapada, la Ocnele din Sibiu, in cusca lupilor de la Gradina Zoologica, si au repetat cate zece ore pe zi timp de doua luni. A plecat la drum toata trupa teatrului, dar numai cativa au rezistat pana la final. Despre acestia, regizorul ucrainean Andriy Zholdak spunea, inainte de premiera spectacolului de sambata seara, ca sunt "ca niste caini scapati din lant". A fost mai mult decat atat.
  "Viata cu un idiot": teatru sau trauma?
  Dinamica naucitoare a acestui spectacol reproduce, in ritm voit accelerat, dinamica vietii noastre de toate zilele, care a ajuns o nesfarsita goana, fara clipe de liniste, fara timp pentru a simti, in schimb cu multa, prea multa "actiune". Pe cele trei ecrane de proiectie din scena curg imagini filmate ale actiunilor reale, care se petrec simultan in doua casute
  Citeste tot pe Gândul
• Cum să “ucizi” un actor în scenă de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural Blog
  Premiera cu “Viata cu un idiot”, la Sibiu. Erofeev, regia Andriy Zholdak. Una dintre actrite are miinile si picioarele acoperite de vinatai urite, mai vechi si mai noi. Zholdak are o teorie: in scena trebuie sa pui actorul intr-o situatie de viata sau de moarte, de supravietuire. Ramine cel care-si doreste mai mult sa traiasca, cel care supravietuieste repetitiilor.
  Dar in spectacol domneste conventia: violenta e jucata, spre deosebire de repetitii. Cu toate astea, unii dintre actori sint intr-o transa vizibila cu ochiul liber - chiar dac-ar lovi-o pe bune, ma indoiesc ca Cristina Flutur ar simti ceva. Are privirea aceea de om care traieste intr-o alta dimensiune, nu e actorie.
  Spectacolul e un exercitiu de manipulare, la fel cum a fost si lucrul cu actorii, insa o manipulare pe alte coordonate. Muzica si imaginile proiectate sint instrumentele manipularii. Si aici vin intrebarile: chiar e nevoie sa distrugi psihic si fizic un actor ca sa scoti din el… ce? Sau e doar
  Citeste tot pe Observator Cultural Blog
• Teatrul de-a nebunii de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Premiera cu Viata cu un idiot, la Sibiu. Viktor Erofeev, regia Andriy Zholdak. Una dintre actrite – Cristina Flutur – are miinile si picioarele acoperite de vinatai urite, mai vechi si mai noi. Zholdak are o teorie: in scena trebuie sa pui actorul intr-o situatie de viata sau de moarte, de supravietuire. Intr-o lupta intre doi boxeri de aceeasi categorie, cu greutate perfect egala, cine ramine in picioare pe ring? Raspunsul lui Zholdak e simplu: ramine cel care-si doreste mai mult sa traiasca si le transmite spectatorilor aceasta dorinta; dragostea de viata si empatia celor din sala, care simt dorinta de a supravietui, il face sa cistige. Prin echivalenta, pe scena supravietuieste repetitiilor (si spectacolului) cel care iubeste mai mult viata si teatrul.
  
  Dar (de acord, l’esprit de l’escalier a facut sa nu-mi vina ideea in momentul in care l-am auzit pe Zholdak dezvoltind teoria boxerilor, ceea ce nu inseamna ca obiectia e mai putin valabila): nu cumva, intr-o lupta intre
  Citeste tot pe Observator Cultural